10 brand-uri și designeri de accesorii care mizează pe sustenabilitate

Sustenabilitatea în modă a devenit, pe bună dreptate, țelul principal al unui număr impresionant de designeri.

Acest scop a fost atins prin crearea de produse din materiale reciclate sau reciclabile, prin tehnici care protejează și avantajează mediul, angajații și toate părțile implicate în manufacturare, precum și printr-o transparență totală a întregului proces.

Ne-am concentrat pe creatorii și brand-urile de accesorii care au implementat deja aceste valori în producția lor și care merită toată atenția ta.

Veja


Tradus din portugheză, cuvântul „veja” înseamnă „uite” sau „uită-te”, iar conform brand-ului cu același nume mesajul este de a te uita nu numai la aspect, ci în special la ce se află în spatele produsului. Fondată de Sébastien Kopp și François-Ghislain Morillion, marca de pantofi sport Veja produce exclusiv încălțăminte din bumbac organic, cauciuc sălbatic din Amazon și sticle din plastic reciclate.

Hereu

Fabricate în Spania de meșteșugari locali, încălțămintea și accesoriile unisex din piele Hereu sunt inspirate de energia și frumusețea țării. Imaginat ca un omagiu adus rădăcinilor spaniole ale fondatorilor săi, José Luis Bartolomé și Albert Escribano, brand-ul reinterpretează arta, tradițiile și cultura populară a regiunii, utilizând piele granulată, echipamente vechi și detalii în textură.

Lark & Berry

Lark & Berry, fondat de Laura Chavez în 2018, este primul brand de bijuterii din lume care folosește doar diamante și pietre de cultură create cu tehnologie de ultimă oră, care nu necesită exploatare minieră și nu produc efecte negative asupra faunei sălbatice sau conflicte interumane. Colecțiile sale includ bijuterii de zi cu zi, piese personalizate, inele de logodnă, precum și creații pentru covorul roșu.

Brother Vellies

Creând accesorii timeless cu ajutorul practicilor tradiționale africane de design și celebrând în același timp istoria culturală a continentului, Aurora James, fondatoarea și designerul Brother Vellies a atras atenția publicului datorită unicității produselor sale. Cu ajutorul ideii sale, James creează și susține locuri de muncă pentru artizani în întreaga lume, într-un proces echitabil atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru angajați.

Bird

O afacere de familie, brand-ul Bird a fost lansat în 2017 de trei frați, cu scopul de a crea ochelari atât durabili și etici, cât și stylish și cool. Astfel, a devenit prima și singura linie de ochelari din Marea Britanie certificată B Corp, acest fapt confirmând atingerea celor mai înalte standarde de performanță socială și de mediu, precum și o transparență publică totală.

Swedish Hasbeens

Inspirați de modelul purtat în Suedia anilor ’70 de o femeie pe nume Anita, saboții marca Swedish Hasbeens sunt realizați manual în aceeași manieră tradițională ca acum 50 de ani, în mici fabrici cu o lungă istorie și cu experiență în manufactură. Din respect pentru oameni și mediul înconjurător, materialele utilizate sunt naturale, iar angajaților li se oferă condiții de lucru la cele mai înalte standarde.

Bar Jewellery

Născut din crezul că frumusețea și sustenabilitatea pot coexista în armonie, brand-ul oferă bijuterii realizate exclusiv din materiale reciclate, care nu se diferențiază cu nimic ca aspect față de cele nereciclate. Piesele sunt realizate manual de artizani din Marea Britanie și Bali, într-un mediu de lucru fair, sănătos și care nu dăunează mediului înconjurător.

Saya Designs

Brand-ul Saya creează piepteni și ace de păr fabricate manual din resturi de rădăcini recuperate din Indonezia, transformând astfel deșeuri în obiecte spectaculoase și folositoare. Inspirate de natură, accesoriile sunt lucrate manual de meșteșugari balinezi, mânați de un angajament față de mediu, iar pentru fiecare produs achiziționat, Saya garantează plantarea a până la zece specii de copaci în pădurile tropicale din Indonezia.

Pichulik

Katherine-Mary Pichulik este fondatoarea și designerul Pichulik, brand care a luat naștere în 2012 în Cape Town, Africa de Sud. Bijuteriile sale sunt realizate manual, din sfoară și pietre achiziționate de pe piața locală, de o echipă exclusiv feminină. Ca sursă principală de inspirație, Pichulik menționează povestirile din strămoși și tradițiile străvechi ale continentului.

Mashu

Fondat de designer-ul Ioanna Topouzoglou, Mashu este un label de accesorii specializat pe genți al căror design este inspirat de interioare și obiecte Art Deco, precum și de arhitectura cicladică și contemporană. Piesele, realizate din materiale organice, vegetale, reciclate, reciclabile și cruelty free, sunt concepute la Londra și manufacturate în Grecia cu ajutorul unor artizani experți.

Citește și:

Fashion trend: Noul confort

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion