Ce schimbă referendumul pentru modificarea Constituției?

Deja pe agenda publică de mai bine de doi ani, referendumul pentru modificarea Constituției promite că va salva copiii României de pericole iminente, că va ajuta familiile și că ne va face pe toți mai buni. Ce schimbă, de fapt, acest referendum?

Ce schimbă referendumul pentru modificarea Constituției?

Am încercat să aflăm ce schimbă un referendum pentru modificarea Constituției cum este cel inițiat de Coaliția pentru Familie și susținut de cei mai vrednici și familiști dintre politicienii români (Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Lia Olguța Vasilescu, Raluca Turcan sau Gabriela Firea, printre mulți alții) în situațiile familiilor reale din România. Pentru a afla asta, am invitat-o în cadrul emisiunii #ELLEnutace pe Romanița Iordache, cercetătoare de drepturile omului și vicepreședintă ACCEPT. Și, discutând despre legitimitatea acestui demers care aproape că nu a avut pași care să nu fie puși sub semnul întrebării, am ajuns și la consecințele juridice ale referendumului.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Așadar, ce schimbă acest referendum? Răspunsul simplu este: nimic. Termenul de soți, folosit în articolul 48 din Constituție, va fi înlocuit cu cinci cuvinte.'

Este vorba aici despre felul în care este formulat în acest moment articolul 48 din Constituție, cel care definește familia.

Art. 48 – Familia

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.

Ei bine, modificarea aceasta ar presupune schimbarea cuvântului soți' cu sintagma un bărbat și o femeie'. Numai că această expresie care privește definirea familiei se află deja în Codul Civil, în articolul redat mai jos.

Art. 258 

Familia

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.

(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.

(4) În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.

 

Așadar, în situația de fapt din România nu se va schimba absolut nimic. Practic, a subliniat Romanița Iordache, inițiativa este redundantă, deoarece dublează ceea ce este deja stabilit în Codul Civil.  „Curtea Constituțională specifică foarte clar că în acest moment asta semnifică căsătoria.

Specialista continuă: Statul își dorește stabilitate socială, despre care putem să presupunem că se realizează prin căsătorie, dar se realizează și prin drept la familie, indiferent ce fel de familie.'

Astfel, în condițiile unui referendum care nu face nici o schimbare efectivă din punct de vedere juridic, ce schimbare face acest referendum? Singurul pericol pe care îl creăm în momentul ăsta este ura pe care o răspândim', spune Romanița Iordache, invocând discursurile care au invadat rețelele de socializare și spațiul public – spre exemplu, chiar săptămâna trecută, în centrul Timișoarei, un afiș uriaș avertiza oamenii despre pericolul ca copiii lor să fie adoptați de cupluri de homosexuali. Din fericire, afișul acela a fost înlăturat de primarul Timișoarei.

Dar un astfel de discurs instigator la ură perpetuat are urmări, spune Romanița Iordache: Copilul devine fie temător și frustrat și o să se teamă să își asume propria orientare sexuală, sau ajunge să fie un bătăuș care arată cu degetul și îl chinuie pe cel care fie este mai slab, fie vine dintr-o familie monoparentală, fie nu intră în modelul pe care îl vedem la televiziuni: un el, o ea, doi copii, de preferat de gen diferit și atât.'

Mai este un detaliu care ține de acest referendum și de schimbările pe care le generează el și pe care îl subliniază chiar Curtea Constituțională a României, care a dat ieri decizia în cazul cuplului Coman-Hamilton.

Curtea Constituțională constată că relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată', precum și a noțiunii de „viață de familie', asemenea relației stabilite într- un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art.7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art.8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art.26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare (a se vedea, în acest sens, și hotărârea Curţii Constituţionale din Italia – Ordinanza n.4/2011, publicată în Gazzetta Ufficiale nr.2 din 12 ianuarie 2012). (extras din decizia CCR)

Așadar, spune Romanița Iordache, CCR a trebuit să recunoască: da, atunci când ești căsătorit legitim în Belgia și vii ca soț în România, statutul tău de soț nu poate să înceteze în momentul în care treci granița, numai pentru că tradițiile locale, prejudecățile și credințele unei anumite părți din populație te văd pe tine altfel decât ești. Viața de familie ți-o iei cu tine oriunde ai merge și tu ți-o definești, nu statul, nu Coaliția pentru Familie, nu referendumul.'

Ce înseamnă, deci, acest referendum? Concluzia o formulează tot Romanița Iordache: Dublează norme deja existente și transmite un semnal negativ în societate, de excludere și de marginalizare a unor oameni care nu fac nimic rău.'

Citește și:
Dragoste egală în vremea referendumului

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro