Un stil inconfundabil

Intr-un apartament de bloc, arhitectii Bogdan Ciocodeica, Diana Rosu si Attila Kim au reusit sa ne surprinda inca o data, prin solutii de amenajare inedite si printr-o atmosfera care incepe sa devina usor de recunoscut.

Dintr-o regretabila eroare, in numarul de toamna-iarna al revistei ELLE DECORATION, articolul a fost creditat gresit. Ne facem MEA CULPA si va invitam sa descoperiti mai jos creditele reale si un interviu cu Bogdan Ciocodeica, despre acest proiect minunat.


Fotografii: Andrei Margulescu

Ce aduce nou acest proiect pentru un apartament de vizionare?
Este al doilea proiect pe care il facem impreuna cu echipa „The Park'. Cel anterior a fost un apartament pe care l-am amenajat in stil scandinav. Acest lucru a contat destul de mult, deoarece prima colaborare ne-a introdus in spiritul conceptului si in sanul echipei din spatele intregului proiect, pregatindu-ne pentru demersul de mai mare amploare din care face parte si acesta amenajare.

Care este suprafata?
Suprafata totala a apartamentului este de 52 de mp.


Care a fost conceptul la care te-ai gandit si de ce?
Principalul obiectiv al proiectului a fost sa realizam un spatiu larg si luminos, coerent functional si unitar din punct de vedere vizual si estetic. Ca in orice alt proiect, ne-am imaginat traseul celor ce il vor insufleti, de la intrarea in casa pana seara la culcare, urmarind ca locuinta lor sa le ofere atat confortul necesar, cat si o stare generala de bine si acel sentiment de „acasa'.
Am vrut sa cream o atmosfera de loft new-yorkez, in care materialele reci, minerale, cum ar fi betonul si sticla sa intalneasca finisajele calde de lemn sau insertii de textil alb, mereu cautand sa asiguram transparenta si fluiditatea spatiilor.

Pe cine ai imaginat ca o sa traiasca in acel spatiu?
Ne-am imaginat ca in acest apartament locuieste un cuplu de prieteni de-ai nostri, pasionati de design si dornici sa experimenteze locuirea intr-un spatiu altfel. Apartamentul fiind unul compact, ne-am imaginat ca aceasta poate fi prima lor locuinta impreuna, in care fiecare isi va descoperi „coltul lui preferat'. De asemenea, ne-am imaginat o casa in care se strang oameni, cu un living generos, unde un grup discuta pe canapea, in timp ce altii joaca monopoly la masa de lemn, comunicand cu cei din bucatarie, responsabili cu preparerea cinei. A doua zi, masa din living poate deveni birou, iar dormitorul un spatiu de odihna perfect, unde perdelele din textil alb vor separa zona de noapte de restul casei si vor asigura o atmosfera de liniste si intimitate.


Cum ai organizat spatiul, la ce trucuri vizuale sau functionale ai apelat?
Elementul de compozitie caracteristic lofturilor este transparenta si fluiditatea spatiilor. Stand pe canapeaua din living, putem vedea toate celelalte zone ale casei: locul de luat masa, bucataria si dormitorul. Nu a fost ignorata totusi nevoia de intimitate a zonei de noapte, iar locul peretilor clasici a fost luat de glasvandul metalic si draperiile albe, organice. Spatiile de depozitare „ascunse' au fost integrate in placarile decorative in zona livingului, si in spatele draperiilor la dormitor.
Am incercat sa cream si o bucatarie putin altfel, corpurile de depozitare de sus fiind gandite asemenea unor cutii separate, aparent mobile, asezate de proprietar pe o polita.
Am acordat o atentie deosebita iluminatului care, adaptat fiecarui spatiu, creeaza o atmosfera scenografica, dinamica. Unitatea este asigurata, in primul rand, de tavanul de beton aparent care, impreuna cu glasvandul metalic, facut pe comanda, dau acestei amenajari aerul aparte, de loft.


Ce functiuni noi ai dat spatiului?
Livingul fiind destul de generos, a fost impartit in spatii functionale diferite: o mica zona de intrare, cu depozitare si cuier , apoi zona de luat masa si zona de relaxare, pe care le-am unit cu o comoda inalta de 90 de cm, ce continua pe perete de-a lungul incaperii, asemenea unei structuri ce sustine ambele spatii si da unitate conceptului.

Ai avut colaborari cu designeri si artisti romani?

Pentru acest apartament mobilierul pe comanda a fost gandit de noi si realizat cu Delta Studio, iar glasvandul a fost realizat cu Vertigo Design, tot la indicatiile noastre.


Care sunt brandurile de mobilier folosite (te rog detaliaza pentru fiecare camera).
Putinele piese cumparate sunt de la Ikea (canapeaua, interiorul dressingurilor), corpuri de iluminat de la Albora Concept si Maison Deco, masuta de cafea si noptierele tot de la Maison Deco. Perdelele au fost realizate pe comanda de Karo.

Cine te-a ajutat in acest proiect?
Am avut o colaborare excelenta cu Vertigo Design la realizarea pieselor metalice, Karo pentru draperiile care ne plac atat de mult si Delta Studio, cu care am realizat toate placarile de pereti si mobilierul de dormitor si birou. Colaborarea noastra cu aceste firme este una mai veche si faptul ca ne reintoarcem la ei exprima multumirea nostra in calitatea produsului livrat.


Care au fost cele mai mari provocari ale acestui proiect?
Provocarea a fost auto-impusa. Ne-am dorit sa cream un spatiu confortabil, generos, si sa includem toate functiunile care ni s-au parut necesare. Am incercat sa gasim cele mai bune solutii pana la nivel de detaliu, sa ascundem orice element care nu isi gasea locul „vizual' in povestea acestui apartament, sa facem un traseu cat se poate de firesc din punctul nostru de vedere, si mai ales al presupusului cuplu. Ca si data trecuta, in lipsa unor clienti reali, ne-am bazat pe imaginatie si am creat scenarii.


Daca ar fi sa o iei de la capat, ce nu ai mai face deloc sau ce ai face in plus?
Probabil ca, daca am lua-o de la capat, am avea acelasi demers ca cel initial, pastrand unitatea si coerenta spatiului. Aceasta este autoprovocarea noastra: sa transformam apartamentele care ni se dau in lucru in amenajari surprinzatoare, mereu diferite, gandite de la 0, si care duc la un produs final ce depaseste asteptarile clientilor. Fiind trei arhitecti, ideile capata nuante diferite fata de ceea ce ar gandi fiecare separat, iar produsul este surprinzator, de cele mai multe ori, chiar si pentru fiecare dintre noi.


Cat a durat amenajarea?
Amenajarea a durat 4 luni in total, din momentul primei schite pana la livrarea ultimelor piese de mobilier de catre furnizori.

Care este locul tau preferat din apartament?
Dormitorul ne place foarte mult tuturor. Are o abordare total atipica pentru un spatiu de dormit. Nu exista clasicele corpuri de depozitare vizibile, fiind o camera cu „pereti' din textil, care izoleaza complet fonic spatiul de restul casei si te transpune intr-un colt de liniste si pace.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro