Tot mai des simțim că mâncarea gustoasă nu este sănătoasă. Globalizarea, cu marile piețe de desfacere, creează tentația producției la scară mare, construind imaginea perfecțiunii alimentelor prin extraprocesare și adaos de gust artificial. Toate acestea au ca efect, pe de o parte, scăderea conținutului nutrițional al alimentelor pe care le consumăm, iar pe de altă parte, senzația de plăcere vinovată pe care o avem tot mai des când ne place gustul mâncării.
Sănătos și nesănătos, în relație cu mâncarea, coexistă în dieta celor mai mulți dintre noi. Contează însă să tindem spre a mânca tot mai mult sănătos. Dacă ne gândim la ce ne oprește… gustul, mai exact plăcerea de a mânca ceva „cu adevărat gustos” din când în când. Nu putem să nu ne întrebăm: dar dacă totuși nu trebuie să facem compromisuri?
Cristina Stanciu (zenolicious.app) mizează pe gust și aspect când pregătește rețetele ei, strict pe bază de plante: „Suntem tentați să gândim că mâncarea sănătoasă este pentru diete și pentru când nu ne simțim bine. Mâncarea strict pe bază de plante este sănătoasă, ușoară și vie; te face să te simți bine oricând și este delicioasă și surprinzătoare atunci când știi ce să combini și cu ce condimente”.
Combinațiile mai puțin comune, atenția față de ingredientele folosite, pasiunea pentru nutriție, toate acestea fac ca rețetele scrise de Cristina să ofere, în preparatele rezultate nutrienții atât de necesari unei vieți active: „Nu contorizez niciodată caloriile, dar merg mereu pe intuitie pentru ca fiecare rețetă să fie delicioasă și nutritivă.”
Zenolicious.app este blogul de healthy, plant-based only food al Cristinei, cu peste 100 de rețete strict pe bază de plante, toate având ceva în comun: gustul surprinzător de bun. „Mă simt foarte bine mâncând doar pe bază de plante, dar cred și că fiecare dintre noi trebuie să facă ceea ce simte că este potrivit pentru stilul său de viață. Desigur, cred că indiferent de alimentația pe care o alegem, ar trebui să punem mare accent pe alimentele proaspete, pe fructe și legume.”
„Zenolicious.app a venit firesc când în timpul pandemie am fost nevoită să gătesc mai mult, să îi ofer copilului meu o alimentație sănătoasă încă de la început. Punând în mediul online frânturi din ceea ce găteam pentru Zeno (2 ani și 1 lună) am văzut că pe zi ce trece lumea dorea să știe mai multe. Există dorința fiecărui părinte de a-și crește copilul cât mai sănătos. Le-am arătat și, deopotrivă, i-am făcut curioși cu ingrediente și gusturi noi și vechi, în combinații interesante. M-au urmat și m-au încurajat să nu las doar pentru mine ceea ce studiam și ceea ce știam. Am împărtășit și m-am bucurat la fiecare feedback pe care l-am primit. Cred că viața este și despre a dărui.”
În fiecare săptămână ELLE va publica o nouă rețetă exclusivă a Cristinei Stanciu (zenolicious.app), exclusiv din plante, fără gluten și lactoză.
Foto: Cristina Stanciu (zenolicious.app)
Vezi şi mâncăruri pe care să le încerci când ești în Turcia!