Andrei Jecza, fondatorul Jecza Gallery, dezvăluie care este obiectul cel mai drag din casa sa: masa din bronz și aluminiu realizată de tatăl lui, sculptorul Peter Jecza, una dintre cele mai proeminente personalități ale artei plastice din ultimele decenii.
1. Arată-ne locul preferat din casa ta. De ce îți place acest loc?
Apartamentul nostru, de doar două camere, se află deasupra Galeria Jecza de artă. Astfel, camera de zi este locul în care ne bem, în fiecare dimineață, după dejun, cafeaua. Acolo ne invităm la discuții colecționarii. Locul a devenit, în timp, martorul unor prietenii durabile și a multor negocieri de artă.
2. Care este locul în care petreci cel mai mult timp acasă?
Adela are scaunul ei preferat, pe care, la o anumită oră din zi, îl întoarce spre soare. Atunci ridică picioarele pe pervaz și, cu o carte în mână, își ia un răgaz. Scaunul este una dintre cele mai recente achiziții de la prietenii nostri de la Retros, realizat de Ingmar Relling, în anii 1960, pentru Westnofa. Celălalt obiect este biroul minimalist de sticlă.
3. Care este obiectul de care nu te-ai putea lipsi?
Sunt foarte multe obiecte personale și foarte dragi, totusi, un obiect anume este masa din bronz și aluminiu realizată de Peter Jecza. Aceasta a generat tot ce am ales împreună mai departe, e un fel de piatră de temelie a acestei case, alături de bibliotecă.
4. Ți-ai redescoperit casa în izolare?
Da, cu siguranță. Perioada aceasta a redefinit-o. Casa a devenit mai importantă ca oricând. Am descoperit că o piesă bine aleasă îți poate face ziua mult mai bună. Cum nu mai trecem prin casă în viteză doar, suntem mult mai atenți și mai conștienți de fiecare colt și detaliu ce o definește. Cu alte cuvinte, credem că această perioadă are menirea de a redefini firescul. Cunoscându-te pe tine mai bine, îți simți mai adecvat nevoile, iar casa te va oglindi pe măsură.
5. Ai simțit nevoia să schimbi ceva în casă de când îți petreci tot timpul acasă? Ce anume? Și de ce?
Două lucruri am schimbat: în primul rând, am făcut, în sfârșit, modificările dorite în baie, apoi am transformat locul de lucru, dintr-unul singur, existent anterior în apartament, într-un birou pentru doi. Am câștigat astfel plusul pe care momentul actual îl impune, și ne-am adaptat muncii în condiții domestice.
6. Ce spune despre tine casa în care locuiești?
Primul lucru pe care l-ar șopti casa ar fi că iubim mult arta, arhitectura și designul. Recent, ar mai putea adăuga cum am descoperit liniștea și momentele de tihnă, ce definesc ultima perioadă.
7. Ați decorat singuri casa sau ați apelat la un designer?
Avem mare noroc că unul este galerist, iar celălalt architect. În plus, avem norocul de a fi văzut multe case frumoase care ne-au inspirat în timp.
8. Care este sentimentul pe care ți-l dă statul acasă?
Sentimentul pe care noi îl avem în casă e guvernat de folosirea timpului acesta unic, pentru a iubi. Cred, de fapt, că singurul sentiment care poate nimici frica este iubirea. Învățăm să ne iubim pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce dorim să dovedim când ieșim din casă, învățăm să ne iubim meseriile și modul în care ele pot face bine, ne construim propriul plan, cu răbdare și încredere.
9. A ce miroase la tine acasă?
În casă miroase a Palo Santo, iar din curte vine un miros de liliac, glicină și magnolie.
10. Ai o lucrare de artă în casă? Ne-o arăți și ne spui ce înseamnă pentru tine?
Cum apartamentul nostru este și locul de întâlnire pentru Galeria Jecza și, temporar, al galeriei Epretext, obișnuim să schimbăm destul de des lucrările de artă și design, pentru a oglindi ce se întâmplă în galerii. Spre exemplu, în momentul de față, ne bucurăm să trăim împreună cu o lucrare a Anei Adam, artista expusă în galeria Jecza, alături de o selecție din obiectele galeriei Epretext, realizate de Radu Abraham, Teodor Graur, UAU, Victoria Finală și mulți alții… așadar este greu să alegem o singură lucrare… Pentru a răspunde provocării, însă, putem numi Veranda lui Constantin Flondor din dormitor, un semn al legăturii noastre cu natura și cu artistul ce-o simte atât de intim.
11. Ești mai degrabă un minimalist sau un hoarder?
În general, suntem minimaliști, iubind geometria și formele clare, avem însă privilegiul de a conduce o galerie de artă contemporană și una de design contemporan românesc, deci ne bucurăm și de un depozit generos. Ca să fim sinceri însă, știm să trăim frumos atât cu foarte puține obiecte, precum și cu mai multe… nu ne-am numi, însă, hoarderi.
12. Ai vreo piesă vintage în casă? Ce este și ce înseamnă pentru tine?
Da, avem o cutie cu intarsii de influență asiatică, pe care am transformat-o în cutie de scrisori. În ea păstrăm scrisorile dragi primite.
13. Care sunt cele 5 obiecte care fac din orice casă „acasă' pentru tine?
Omul sfințește locul și un loc nou devine repede acasă, dacă suntem împreună. Răspunzând, totuși, cele cinci obiecte care accelerează această trăire, sunt mai ales sculpturile lui Peter Jecza, și desenele bunicii Adelei, cu care ne înconjurăm în fiecare zi, care înnobilează și însuflețesc fiecare colțișor al casei; colecția recent începută de viniluri și pasiunea legată de aceasta, un anume halat de bumbac cu imprimeu geometric vintage, din India, achiziționat de la o doamnă din Vienna, și multe flori albe.
14. Ce ai vrea să schimbi la casa ta?
Momentan nu am dori să schimbăm nimic, dar nu ne este frică de schimbări. Posibil să fi schimbat sintaxa obiectelor în casă, de mult mai multe ori decât în mod normal – dar asta e doar un exercițiu stilistic. Cu fiecare obiect nou adus, se schimbă toată casa.
15. Unde găsești inspirație pentru decorarea și amenajarea casei?
Sursele de inspirație actuale sunt enorme, de cele mai multe ori ne inspiram din lucrurile pe care le vedem, din alte case, alți oameni și, mai ales, din natură. Am avut chiar recent surpriza de a descoperi cum amenajarea unei case a pornit de la o ținută din colecția proprietarului. Sunt multe lucruri pe care meseria de architect te învață, și unul dintre acestea, prea des uitat, este să creezi un spațiu impersonal (dar nu rece!), care să provoace emoții, fără a-l include pe cel care îl creează. Proiectul în sine trebuie să emită energie. Acolo stă reușita: să creezi un spațiu care să aibă puterea de a transmite și primi emoție.
Arată-ne colțurile preferate din casa ta și spune-ne cum le-ai conceput și de ce te fac să te simți bine acasă. Așteptăm imaginile tale pe elle@ringier.ro sau pe Instagram, folosind hashtag-ul #ELLEacasă