Domnica Mărgescu: 7 rețete (ușor de preparat) pe care le-am descoperit în vacanță

Află de la Domnica Mărgescu ce a gătit în cele trei săptămâni de vacanță petrecute la munte!

Îmi amintesc cât de complicată a fost perioada mea de lockdown, în primul rând din cauza faptului că eram nevoită să gătesc pentru întreaga mea familie, lucru pe care nu îl mai făcusem până la vremea respectivă. De altfel, am scris și un articol despre ce simțeam atunci, pe care îl găsești pe elle.ro

Ei bine, cum omul se obișnuiește cu aproape orice în viață, așa m-am obișnuit și eu cu gătitul, ba chiar a început să îmi placă această acțiune pe care acum opt luni nici măcar nu o luam în calcul. Acum am seri în care cu asta mă ocup și îmi face plăcere.

Așadar, în lunga mea vacanță petrecută la munte, alături de sora mea (pasionată de gătit) și două prietene apropiate, am experimentat fel de fel de feluri de mâncare pe care m-am gândit să vi le împărtășesc și vouă.

Sunt ușor de făcut, gustroase și vei deveni dependentă de acestea. Mie, una, așa mi s-a întâmplat!

1. Pâine de casă: (rețetă inspirată de la Jamilacuisine)

– 500 gr făină (albă, neagră sau integrală)
– 400 ml apă călduță
– 1 linguriță (cu vârf) drojdie uscată
– 2 lingurițe sare

Amestecă toate acestea într-un vas, cu o spatulă, până se omogenizează și lasă aluatul peste noapte, acoperit cu o folie de plastic. Dimineața, presari masa cu făină și întinzi coca. Presari făină și peste aceasta, o aplatizezi și o împăturești în trei de-a latul și apoi înca în trei pe direcția inversă. Pui pâinea pe care ai format-o într-o oală cu capac (în care pui hârtie de copt) la cuptorul încălzit la 230 grade pentru circa 45 minute. Apoi, scoți capacul și mai lași pâinea în cuptor încă 15-30 minute.

2. Salată cu baby spanac și broccoli

Ingrediente:
-Broccoli
– Baby spanac
– Avocado
– Edamame
– Lămâie
– Ulei de măsline
– Sare, piper, chilli

Broccoli-ul se fierbe la abur cât să fie „al dente” iar edamamele se fierb și se decojesc. La final pui toate ingredientele la un loc și iese cea mai bună și sănătoasă salată!

3. Pizza cu broccoli și brânză de capră

În caz că ai obosit deja cu atâta gătit, îți recomand să cumperi aluatul de pizza (eu așa am procedat) dar dacă ai energie îl poți face acasă!

Întinzi aluatul pe o tavă unsă bine cu ulei, adaugi sos de roșii pe care îl întinzi cu o spatulă, apoi bucăți de Mozarella și mai multe feluri de brânză rasă. La final, tai brânza de capră în cuburi mici și o împrăștii deasupra aluatului iar apoi adaugi bucățele mici de broccoli. Totul se pune la cuptorul încins la 200 grade pentru 20-25 minute.

4. Cheescake cu Dulce de Leche, fistic și zmeură (rețetă inspirată de pe tastebazaar.ro)

Ingrediente:
– 250 gr biscuiți digestivi
– 70 gr unt
– 600 gr cremă de brânză
– 250 gr mascarpone
– 100 gr smântână fermentată
– 50 gr zahăr alb
– o conservă de lapte condensat sau dulce de leche de aproximativ 400 gr
– 4 ouă
– 50 gr fistic decojit
– 150 gr zmeură

Cum se face?
– Încălzește cuptorul la 170 grade.
– Topește untul la bain marie sau direct pe foc.
– Mărunțește biscuiții și toarnă untul topit desupra lor și amestecă cu o lingură până când untul s-a distribuit egal.
– Pregătește o tavă rotundă cu fund detașabil pe care să pui hârtie de copt.
– Răstoarnă biscuiții în tavă, întinde-i într-un strat subțire și apasă cu degetele până când se formează o crustă uniformă și compactă și ridică compoziția de biscuiți pe marginile tăvii.
– Pune tava în cuptor pentru 15 minute, până se rumenește crusta.
– Pune crema de brânză, mascarpone, smântâna și zahărul. Amestecă-le cu mixerul 2-3 minute, până când se formează o cremă omogenă. Adaugă dulce de leche și amestecă din nou.
– Adaugă ouăle, unul câte unul și mixează după fiecare câteva secunde până când se distribuie în cremă.
– Toarnă crema în tavă și pune-o în cuptor pentru 40-45 de minute. Oprește focul și nu deschide ușa cuptorului. Lasă tava înăuntru pentru cel puțin o oră. Apoi întredeschide ușa și lasă cheescake-ul să se mai răcească până când ajunge la temperatura camerei.
– Pune tava la frigider pentru cel puțin 4 ore.
– Scoate tava și trece un cuțit cu unt pe margini pentru a ajuta prăjitura să se desprindă de margini.
– Mărunțește fisticul și lipește-l pe marginile prăjiturii. Decorează cu zmeură deasupra. Lasă cheescake-ul la frigider până când îl servești.

5. Tartă cu roșii și cheddar (rețetă inspirată de pe mazilique.ro)

Ingrediente pentru aluat:
– 260 gr făină
– 170 gr unt rece
– 2 lingurițe sare
– 1 linguriță oțet de mere
– 60 ml apă rece

Ingrediente pentru umplutură:
– 600 gr roșii
– 2 căței de usturoi
– 1 linguriță sare
– 125 gr brânză cheddar
– piper proaspăt râșnit
– câteva frunze de busuioc proaspăt
Pentru uns aluatul: un ou bătut.

Cum pregătești aluatul?

Pune făină în bolul unui robot de bucătărie împreună cu sarea. Amestecă și adaugă untul rece, tăiat în cubulețe. Mixează timp de câteva minute, până ce se formează firimituri.
Într-un pahar combină oțetul cu apa și adaugă-le peste făină. Amestecă în continuare până când aluatul începe să se formeze.
Scoate aluatul și adună-l pe o planșetă tapetată cu făină și modelează-l în formă de disc. Învelește-l în folie alimentară și lasă-l la congelator timp de 30 minute.

Cum pregătești umplutura?

Încinge cuptorul la 200 garde.
Taie roșiile în felii iar cățeii de usturoi în felii subțiri. Pune-le într-un bol și adaugă o linguriță de sare și lasă-le deoparte timp de 5-10 minute. Scurge sucul lăsat de roșii și usucă feliile cu un șervet de hârtie.
Rade brânza pe o răzătoare fină.
Scoate aluatul din congelator și lasă-l la temperatura camerei timp de 10 minute. Transferă discul pe hârtie de copt, apoi întinde aluatul cu un sucitor pe care ai presărat făină și întinde-l până obții un cerc cu diametru de 35 cm. Pregătește o tavă cu hârtie de copt și transferă aluatul în tavă.
Presară brânza rasă pe aluat, așază feliile de roșii și cele de usturoi peste brânză și râșnește piper pe deasupra.
Împăturește marginile aluatului, împachetând roșiile în mijloc. Cu o pensulă, unge marginea aluatului cu oul bătut.
Pune tarta în cuptor timp de 50-60 de minute, până când crusta este rumenită iar roșiile coapte.
După ce tarta este gata, las-o să se răcească 15-20 de minute , apoi presară frunzele de busuioc pe deasupra.

6. Granola

A devenit micul meu dejun preferat, ador granola făcută în casă cu iaurt!

Ingrediente:
– Fulgi de ovăz
– Fulgi de hrișcă
– Semințe de chia
– Semințe de susan
– Fulgi de cocos
– Nuci de pecan
– Nuci braziliene
– Merișor
– Ulei de cocos
– Sirop de arțar

Mod de preparare:
Încinge cuptorul la 180 grade.
Pune toate ingredientele de mai într-un vas mare, trebuie să predomine fulgii de ovăz și cei de hrișcă. Apoi adaugi restul ingredientelor (in afară de merișor) după ochi. Le amesteci bine și apoi adaugi două linguri de ulei de cocos și 4-5 linguri de sirop de arțar și amesteci din nou.
Pune pe o tavă hârtie de copt și presară compoziția pe care apoi o pui în cuptor. Din 5 în 5 minute este indicat să amesteci compoziția în cuptor astfel încât să se rumenească în mod egal. După 15-20 de minute granola este gata!

7. Banana bread fără zahăr

Ingrediente umede:
– 3 banane super coapte, zdrobite bine
– 60 ml ulei de floarea soarelui
– 150 gr iaurt grecesc
– 2 ouă
– 2 lingurițe de esență de vanilie
– 50 gr de îndulcitor din ștevie sau miere

Ingrediente uscate:
– 200 gr făină
– ½ linguriță de sare
– 2 lingurițe de praf de copt
– 1 linguriță de scorțișoară
– 70 gr nuci tocate și câteva întregi pentru decor

Combină într-un bol ingredientele umede pe care le amesteci cu un tel. Combină în alt bol ingredientele uscate după care combini conținutul celor două boluri și amesteci totul bine. Pune hârtie de copt într-o formă de ceramică și pune totul la cuptorul încins la 70 grade si dupa 70-80 minute este gata!

Citește și:
Domnica Mărgescu: 'Și gătitul poate deveni o pasiune'

Foto: arhiva personală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro