A realizat proiecte – atat rezidentiale, cat si spatii publice – in intreaga lume. De curand, Elena Busato a amenajat la Bucuresti o vila frumoasa, construita pe la 1920, Casa Frumoasa Store. Am stat de vorba despre aceasta experienta, ca si despre pasiunile si provocarile din viata ei.
Cum ti-ai defini stilul, ca arhitect?
Armonios, decorativ, liber. Imi place sa cred ca arhitectura e ca arta.
Stilul tau personal? E la fel?
Sunt o persoana creativa.
Cum ai inceput? Ce si, mai ales, cine ti-a influentat decizia de a deveni arhitect?
Totul a inceput cu mult timp in urma. Mama este artist, iar tata – constructor. Am pictat si desenat de mica, si tot atunci am inceput sa imi petrec timpul pe santiere. Doua medii diferite, doua abordari diferite!
Mai tarziu, in perioada de formare, ai avut un guru, un mare arhitect care sa te influenteze puternic?
Sunt italianca si traiesc in Venetia, inconjurata de arta si cultura. Am avut parte de tot ceea ce iti poti dori pentru inspiratie.
Apropo de Venetia, sunt sigura ca ne poti numi cateva piese de arhitectura iconice. Poate si altele, din restul lumii…
La Rotonda del Palladio, pentru compozitie. Carlo Scarpa Fondazione Qurerini din Venetia, pentru detalii. Iar pentru inovatie, unitatea proiectata de Zaha Hadid, in Muzeul Vitra.
As numi La Chaise Longue al lui Charles Eames, Castiglioni cu Taccia Lamp, Ingo Maurer cu Lucellino.
Momentul adevarului: care e cea mai mare greseala pe care ai facut-o, ca arhitect?
Mi-am ascultat prea mult clientul. Am urmat moda fara sa incerc sa o influentez.
Ti-ai ascultat clientul. Nu multi arhitecti recunosc acest lucru ca pe o eroare. Care ar fi, din acest punct de vedere, cel mai dificil pas in relatia cu clientii?
Cel mai dificil? Sa inteleg si sa interpretez corect exigentele clientului. De aceea, nu lucrez pentru oricine. Prefer sa lucrez cu cei pe care ii plac, in privinta carora am un sentiment bun. E esential sa „vezi” ce viseaza, dar nu exista reguli, ci doar propria sensibilitate.
E mai usor, poate, sa realizezi proiecte publice? Tu ce preferi?
Nu e important, pentru mine, daca e o casa sau un magazin. Important e sa ai un proiect bun. Si un client la fel. In cariera unui arhitect, conteaza provocarea, discutiile interminabile, continua innnoire care vine cu fiecare proiect nou.
De curand, ai realizat si primul tau proiect in Romania, Casa Frumoasa Store. Cum a fost?
E primul meu proiect romanesc, si a fost excelent. Am gasit aici ceva din spiritul nostru latin, si asta a fost foarte placut.
De ce te temi cel mai mult, ca arhitect?
Sa cad in banal, sa raman in pana de idei noi.
Si in viata personala?
Sa trec prin lume si sa nu las nicio urma, nicio urma pozitiva, care sa ii inspire pe altii.
Prostia.
Si ce iubesti?
Libertatea. Gandirea libera si mintea deschisa.
Ai un motto?
Am cate unul pentru fiecare zi. Azi dimineata, motto-ul meu era „Daca vrei cu adevarat sa faci ceva, poti, trebuie doar sa crezi”.
Intreviu realizat de Andreea Muresan
Foto: Cosmin Popescu