DESIGN INTERIOR: Confort contemporan

Interioarele autohtone incep sa prinda viata! Inca o dovada in acest sens o face apartamentul situat intr-o zona selecta a Bucurestiului, ai carui proprietari nu si-au dorit sa locuiasca intr-un showroom extravagant, ci intr-o casa confortabila si moderna.

Camera de oaspeti, de numai 10 mp, are un perete vopsit cu vopsea decorativa mov „Swahilli', de la Benjamin Moore, si restul peretilor tapetati cu tapet „Woods', producator Cole and Son, de la La Maison. Canapea si masuta de sticla de la Bo Concept, lampa Spiridon, de la La Maison.


Apartamentul a fost cumparat de un cuplu informat si cu o viziune moderna asupra a tot ceea ce reprezinta viata lor. Isi doreau o locuinta care sa le reflecte personalitatea, care sa fie calda si primi­toare si care sa iasa din sabloanele amenajarilor actuale.
Dupa lungi cautari, in urma carora credeau ca va ramane la sta­diul de vis, au gasit acest apartament, intr-o casa veche si frumoasa, din secolul XIX. A fost o cale lunga si grea, pentru ca totul a trebuit refacut: tencuiala, sapa, instalatiile electrice si termice si, nu in ultimul rând, finisajele, care au durat cel mai mult timp.


Pentru toate acestea au apelat la arhitectul Petre Vencu, care a stiut sa exploateze la maximum apartamentul pentru a da destinatia potrivita fiecareia dintre camere: deschiderea livingului si amplasarea lui lânga bucatarie, o fe­reastra in plus pentru bucatarie, un balcon pentru dormitor si crearea unui grup sanitar de serviciu. Un detaliu important a fost sa analizeze diversele variante de impartire functionala a camerelor, astfel ca au luat in calcul principiile feng-shui si chiar au consultat un specialist care sa le indice cea mai benefica varianta, in armonie cu diagramele lor astrologice!

Page: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro