Cristina si sotul ei au locuit, impreuna cu cei doi baieti, intr-un apartament obisnuit, intr-un bloc nici prea nou, nici prea vechi dintr-un cartier cu renume controversat. Si au visat, mereu, la o casa pe pamant, cu gradina si loc suficient pentru fiecare. Cand au semnat contractul pentru casa care se construia intr-un cartier rezidential nou, la Domnesti, Cristina nu a fost prea incantata: „Mi-as fi dorit sa ma mut sub Arcul de Triumf, daca ar fi fost posibil. Baietii invata la Tonitza, respectiv Scoala Germana, toate activitatile lor se desfasoara in centru, la fel si viata mea. Domnestiul mi se parea mult prea departe'.
Argumentele au tinut la inceput de spatiu, de robustetea constructiei, de posibilitatea de a compartimenta si decora dupa bunul lor plac. In plus, micul cartier promitea sa se dezvolte suficient incat sa le ofere alternative la iesirile in oras – si lor, si copiilor. Si asa s-a si intamplat: „Cand m-am mutat, nu mai pusesem rolele in picioare de zece ani. Acum ies in fiecare zi la plimbare cu cainele, pe bicicleta, fac sport si gradinaresc. Nu ma gandesc niciodata cu grija la copii, atunci cand intarzie prin vecini, stiu ca in orice casa ar intra sunt in siguranta. Vacanta a fost minunata: uneori, nu ii vedeam toata ziua, mancau pe la prieteni si apareau abia seara, alteori se strangeau o gasca intreaga la noi la cina… E ceva normal, avem cu totii grija de copii, e un sentiment nou de comunitate'. Parca pentru a-i confirma spusele, usa de la intrare se deschide brusc si in prag apare un pusti de vreo 7-8 ani, care bate pasul pe loc: „Doamna, trebuie sa merg la baie', si dispare in grupul sanitar situat la parter.
Casa aceasta surprinzatoare, plina de culori tari si detalii greu de surprins in fotografii, dar, credeti-ma, extrem de minutioase, este si arata „locuita', are caldura, e practica si cu cate un colt pentru nevoile fiecaruia: la parter se gasesc camera de zi (de fapt, doua saloane care impart acelasi semineu), sufrageria, bucataria, grupul sanitar si un birou.
Bucataria e un fel de placa turnanta, spre ea te conduc lujerii desenati in mozaic pe pardoseala holului, ea comunica cu sufrageria si, mai departe, cu salonul; tot de aici se intra in garajul larg si in zona de serviciu (spalatorie, centrala geotermala etc.).
Paradoxal, pentru Cristina bucataria nu e importanta ca loc in care se gateste, ci mai degraba ca centru de comanda care leaga casa de gradina si garaj. Amenajarea, care la prima vedere te lasa fara cuvinte, e rolul unei intalniri fericite intre proprietari si designerul de interior Mioara Stoenica. Mioara a dezvoltat, acum mai bine de zece ani, un brand de fashion exclusivist, Marie Sobriand. Intre timp, a decis sa isi valorifice si studiile de design realizate la Paris si a inceput sa ofere consultanta in amenajari interioare.
Page: 1 2