Era vara lui 2007, iar eu tocmai mă pregăteam să intru la liceu. Dincolo de emoțiile unui nou început, îmi aduc aminte că eram copleșită de teama că nu mă voi integra. Și aveam toate premisele pentru a eșua. O adolescentă nesigură, cu o garderobă moștenită de la sora ei și al cărei univers gravita în jurul unui cartier mărginaș, trebuia să învețe cum să aparțină unei lumi dominată de puștii cool ai Bucureștiului. Nu mi-a luat mult până când am ajuns la concluzia că, dacă aș avea mai mulți bani, nu aș mai face notă discordantă printre ceilalți. Așa că m-am angajat și mi-am petrecut toată vara într-un supermarket, convingând lumea să deguste cel mai dezgustător iaurt pe care ți-l poți imagina. Nu era tocmai glam-ul la care sperasem, dar eram convinsă că la finalul celor trei luni o să mă scald într-o mare de bani, ce o să mă propulseze direct în rândul copiilor populari.
Dar vara a trecut și, spre dezamăgirea mea, teancurile de bancnote s-au dovedit a fi doar câteva hârtii. M-am gândit că trebuie totuși să le investesc în ceva.În ceva care să mă ajute să ies în evidență, care să atragă atenția viitorilor mei colegi și care să le stârnească admirația. Singurul lucru care îmi provocase genul ăsta de sentimente fusese mirosul unei mătuși care locuia la Paris. De fiecare dată când ne vizita eram de-a dreptul fermecată de aroma pe care o lăsa în urma de ei și de reacțiile pe care reușea să le provoace doar prin felul în care mirosea. Asta îmi trebuia și mie! Așa că, cu primii bani pe care îi câștigasem vreodată, mi-am cumpărat primul parfum: Opium de la Yves Saint Laurent. Chiar dacă nu m-a transformat în cea mai populară tipă din liceu, a reușit să-mi ofere un lucru mult mai important. M-a ajutat să dobândesc încredere în propria persoană, să mă simt puternică și independentă, fără să am nevoie de validarea celor din jur.
Florile de portocal, piperul roz, iasomia, vanilia și aroma de cafea din compoziția lui Black Opium Eau de Parfum te hipnotizează instantaneu și te poartă într-un univers al eleganței și al senzualității. Black Opium Neon, în schimb, e ca un joc al contrastelor. Debutează cu prospețimea intensă a fructului de pitahaya și a citricelor, iar la scurt timp, pe primul plan trece cafeaua neagră, îmbogățită cu acorduri de flori de portocal, hibiscus și iasomie. Black Opium Intense te cucerește instant prin aromele irezistibile de flori de portocal și lemn dulce, iasomie arabă si absint albastru.
Iar „compoziția misterioasă a parfumului Black Opium Extreme te duce direct cu gândul la regretatul Yves Saint Laurent, spune Domnica. „Mereu elegant, cu un stil aparte și cu ochelarii săi cu rame negre, groase, Yves Saint Laurent era renumit pentru seratele sălbatice pe care le găzduia în spectaculoasa sa locuință din Marrakesh. Inspirați de acea perioadă a vieții lui Yves, parfumierii Nathalie Lorson, Olivier Cresp, Honorine Blanc și Marie Salamagne au creat în 2021, Black Opium Extreme, un parfum ce reflectă perfect fascinația creatorului de modă pentru negru și sclipici.
Parfumul se deschide cu un acord suculent de pară și esență de mandarin, ce este urmat îndeaproape de notele de mijloc de flori de portocal si de iasomie, o combinatie specială, concepută tocmai în India. Iar la baza parfumului regăsim notele emblematice ale gamei Black Opium: cafea, patchouli, tonka și vanilie – o infuzie neașteptată de ingrediente, realizată de YSL Beauty doar din surse sustenabile.