Cu proprietati remarcabile, uleiul de argan este un ingredient despre care s-au scris mii si mii de articole. Un atu in orice ritual de frumusete si un ingredient folosit abundent in industria cosmetica, asa numitul „aur lichid’ poate fi folosit in nenumarate feluri si ne ajuta sa ne mentinem mai frumoase, din cap, pana-n picioare.
Uleiul de argan se obtine din nucile copacului argan, care creste doar in cateva regiuni din Maroc, fiind astfel unul dintre cele mai rare din lume, si are o consistenta pretioasa, fiind compus din nutrienti pretiosi ca: acizi grasi, peste 70% sunt acizi oleici si linoleici (care au proprietati antiinflamatoare), antioxidanti, vitamina E si caroten sau steroli.
ULEIUL DE ARGAN: 10 TRUCURI DE FRUMUSETE
1. Foloseste-l ca aliat impotriva imbatranirii pielii. Datorita continutului de vitamina E, acesta neutralizeaza radicalii liberi. Foloseste-l direct pe piele si maseaza delicat, timp de cate 10 minute, de doua ori pe saptamana. Acest obicei iti va face un mare bine deoarece uleiul hraneste pielea, iar prin masaj stimulezi musculatura fetei, mentinandu-i fermitatea.
2. Aplica-l pe parul ud, ca o masca, si vei imbunatati elasticitatea suvitelor tale! Ai grija sa clatesti bine!
3. Fiind un bun remediu impotriva cicatricilor sau a inflamatiilor, uleiul de argan este un produs de avut in casa si poate fi folosit de intreaga familie.
4. Protejeaza pielea impotriva razelor ultraviolete.
5. Foloseste-l pentru a hrani varfurile suvitelor uscate si deshidratate. Dupa vara, este excelent daca ai recurge la aceasta tehnica reparatoare pentru ca da rezultate, vazand cu ochii!
6. Aplicat la nivelul cuticulelor, uleiul de argan hidrateaza profund, lasand unghiile mai frumoase.
7. Continutul ridicat de grasimi nesaturate il face sa mai rezistent la oxidare decat uleiul de masline.
8. Acest „aur lichid’ face minuni si cu tenul care sufera de acnee juvenila sau psoriasis.
9. Foloseste-l in diverse masti de fata, homemade. Amesteca-l cu banana, avocado, miere, iaurt sau altceva, in functie de problema.
10. Amestecat cu o cantitate egala de zeama de lamaie, stimuleaza unghiile fragile, intarindu-le, devenind astfel mai putin casante.
Uleiul de argan se pastreaza sub 25 °C, ferit de umezeala si de lumina directa! Tot in scop cosmetic, acesta poate fi combinat si cu alte uleiuri, cum ar fi cel de smochine, din lemn de trandafir, uleiul de rodie, din germeni de grau sau cu cel de coacaze negre.
Foto: Beautiful woman cares for the skin neck from Shutterstock