Tot ce trebuie să știi despre detoxifierea părului

Dacă scalpul tău este gras, inflamat, te confrunți cu foliculită sau cu căderea părului, atunci e momentul ca podoaba ta capilară să se bucure de o cură de detoxifiere.

Probabil că ai citit titlul și ai fost destul de sceptică, întrebându-te ce înseamnă și ce presupune detoxifierea părului. Cum organismul are nevoie din când în când de un detox, de o curățare, mai ales după o perioadă în care nu a fost hrănit corespunzător, același principiu se aplică și în cazul părului. Probabil că îl speli de cel puțin două ori pe săptămână, folosești produse de styling în fiecare zi și îl expui la o sursă de căldură în mod constant. Dacă mai adaug și factorii externi, poluarea, praful sau razele soarelui, imaginează-ți la câte lucruri nocive este supus părul tău zilnic.


Când știi că e momentul să îți detoxifici părul?

Dacă nu obișnuiești să citești ingredientele de pe spatele produselor de îngrijire a părului, e posibil să îți expui podoaba capilară la riscuri mai mari decât credeai. Multe dintre ele conțin chimicale precum sulfați, alcool izopropilic  sau propilen glicol, care îți agresează atât firul de păr, cât și scalpul.

Așa că, dacă observi că scalpul tău este gras, inflamat, te confrunți cu foliculită sau cu căderea părului, atunci e timpul să urmezi o cură de detox.


Cum să îți detoxifici părul?

1.Folosește o mască

Nu e nevoie să apelezi la serviciile unui salon, o poți pregăti chiar tu acasă. Ai nevoie de doar trei ingrediente, însă extrem de eficiente pentru ca părul tău să își recapete vitalitatea: oțet de mere, aloe vera și argilă bentonită.

Argila are proprietatea de a stimula detoxifierea cutanată, îndepărtând excesul de sebum, celulele devitalizate, toxinele și alte impurități.

Oțetul de mere este bogat în vitaminele B și C, fiind totodată și antiinflamator și extrem de eficient în lupta împotriva mătreții.

Aloe vera ajută la repararea celulelor moarte aflate pe suprafața scalpului, și îl poți folosi de asemenea și pe post de balsam.

  1. Folosește câte o jumătate de cană din fiecare ingredient și amestecă-le.
  2. Aplică într-un strat generos pasta obținută atât pe scalp, cât și pe întreaga lungime a părului.
  3. Lasă masca să acționeze pentru 20-30 de minute.
  4. Clătește părul cu oțet (o cană) și lasă-l sa acționeze între 1 si 3 minute, iar apoi spală-l cu un șampon ce conține ingrediente naturale.

2.Folosește uleiuri pentru un masaj al scalpului

Dacă te confrunți cu un scalp sensibil, atunci un masaj cu ulei, poate fi cel mai bun tratament. Alege un ulei de cocos, măsline, jojoba sau argan, toate având proprietăți de hrănire și hidratare a părului. Masează-ți părul pentru 15 minute, apoi înfășoară-l într-un prosop și lasă-l să acționeze pentru câteva ore.

3.Alege șamponul în funcție de tipul tău de păr

După ce te-ai asigurat că ingredientele pe care le conține sunt naturale, atunci, următorul pas în detoxifierea părului este să alegi șamponul în funcție de problema cu care te confrunți. Așadar, dacă te lupți cu mătreață, optează pentru un șampon care să trateze această problemă, dacă este extrem de deteriorat, achiziționează unul pentru hrănire intensă ș.a.m.d..


4.Evită produsele chimice și sursele de căldură

Știu că este extrem de complicat să renunți la uscarea părului cu föhnul, sau la stilizarea lui cu ondulatorul sau placa, însă încearcă măcar pentru o lună să stai departe de toate aceste surse de căldură care îți agresează părul. Vei observa că părul tău se va regenera și va avea un aspect mai sănătos. De asemenea, încearcă să eviți colorarea acestuia și folosirea produselor ce conțin sulfați.

5.Folosește unt pentru păr


Untul pentru păr este ideal pentru hrănirea și hidratarea părului, protejându-l împotriva deteriorării.  Unul dintre cele mai recomandate de către specialiști, este cel de shea. Stimulează creșterea părului și îl lasă extrem de mătăsos. Pentru ca detoxifierea părului să dea roade, aplică-l de două ori pe săptămână.

6.Alege ingrediente naturale

Dacă te temi că părul tău se va îngrășa de la folosirea uleiurilor sau a untului, atunci trebuie să știi că sunt o mulțime de alte ingrediente naturale la fel de benefice pentru păr pe care le poți folosi pentru detoxifierea părului. Apa micelară, usturoiul, albușul de ou sau bicarbonatul sunt doar câteva dintre ele.


Citește și:
7 tratamente naturale pentru păr pe care le poți încerca acasă

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty