TOP 25 Cele mai HOT parfumuri ale toamnei

Ești curioasă care sunt cele mai noi parfumuri lansate în această toamnă? Cele pe care le vei dori cu pasiune? Cele care îți vor face toamna mai senzuală, mai suavă, mai aromată? Îți spunem noi!

Inspiră-te din sugestiile noastre de parfumuri de toamnă, poate vei găsi acea aromă specială care te va cuceri iremediabil.

Rose dArabie, Giorgio Armani, Armani Privé Collection, EDP 100 ml, 1.165 lei (exclusiv în parfumeriile Douglas)


Rose dArabie este numele unuia dintre cele mai captivante parfumuri din colecția Armani Privé, care pune în valoare senzualitatea trandafirului de Damasc. Condimentată cu șofran, patchouli și esență de lemn întunecat, pe o bază de ambră aurie, această aromă este o odă adusă esenței de trandafir.

Splendida Tubereuse Mystique, Bvlgari, EDP 30 ml, 343 lei

Un parfum care explorează fațetele complexe, surprinzătoare și irezistibile ale tuberozei, punându-le în valoare prin adaosul de note de chihlimbar, Davana Essence și Vanilla Absolute.

Gabrielle Chanel Essence, Chanel, 100 ml, 735 lei

În 2017, a fost lansată apa de parfum Gabrielle Chanel, un omagiu olfactiv adus legendarei Coco Chanel, iar toamna lui 2019 ne aduce o nouă aromă specială: Gabrielle Chanel Essence. Un parfum intens, menit a pune în valoare puterea, frumusețea și charisma femeii care îl poartă, creat de parfumierul Olivier Polge, cu note florale opulente de tuberoză de Grasse, iasomie, ylang-ylang și flori de portocal.

JOY by Dior, Eau de Parfum Intense, DIOR, 50 ml, 512 lei

François Demachy, parfumier-creator al casei Dior, ne ispitește cu o nouă lansare parfumată. Vorbim despre JOY de Dior, Eau de Parfum Intense, o aromă puternic florală ce se remarcă prin notele de vârf de citrice și neroli, pe o bază de santal, vanilie de Madagascar și patchouli. În buchetul floral din inima acestei Eau de Parfum Intense regăsim trandafirul centifolia de Grassse și iasomia grandiflorum, altă emblemă din Grasse, cu puternice nuanțe fructate.

Dolce Peony, Dolce&Gabbana, EDP 50 ml, 393 lei

Grădina aromată Dolce&Gabbana se îmbogățește cu o nouă apă de parfum, Dolce Peony, ce scoate în evidență esența vibrantă a bujorului. O aromă floral-fructată, proaspătă, feminină, creată de parfumierul Christophe Raynaud, cu note de bergamotă albă, pară, patchouli, nectar de prune, învăluite de senzualitatea trandafirului bulgăresc și prospețimea freziilor.

Le Parfum Royal, Elie Saab, EDP 50 ml

La opt ani de la lansarea ELIE SAAB Le Parfum, celebrul couturier oferă o interpretare nobilă parfumului său semnătură. O aromă potrivită unei regine: Le Parfum Royal! Notele de flori de portocal și patchouli sunt acum îmbrăcate în acorduri floral- ciprate de esență de mandarin, trandafir bulgăresc și turcesc, precum și neroli din Liban, esență de lemn de santal din India, dar și vanilie și ambră.

Beautiful Belle Love, Estée Lauder, EDP 100 ml, 510 lei

Prin intermediul ingredientelor provenite din toate părtile lumii – trandafir turcesc, vanilie, chihlimbar și flori de portocal – Beautiful Belle Love reinventează categoria parfumurilor orientale cu ajutorul moscului oriental.

Atlas Fever, Ex Nihilo, EDP 50 ml, 1.300 lei (exclusiv în Madison Perfumery)

Shyamala Maisondieu, parfumierul care a creat ATLAS FEVER pentru EX NIHILO, s-a inspirat din călătoriile inițiatice ale marilor muzicieni pentru a obține o aromă puternică și opulentă. Lemnul de cedru combinat cu fructele de pădure, dar și notele dulci de boabe de tonka și vanilie contrastează cu complexitatea acordurilor vibrante de lemn de stejar și gaiac.

Los Angeles by Gallivant, Gallivant, EDP 30 ml, 360 lei (disponibil exclusiv în Rosa Mundi Parfums d’Auteurs)

Parfumul se deschide cu note exotice de eucalipt, salvie, mandarină și ananas. Notele de mijloc, florale, de narcisă și bergamotă reprezintă o evocare a aromei Mexicului din L.A., iar, la final, seducția este conferită de notele lemnoase, incitante, de ienupăr, mosc și heliotrop.

Sí Passione Red Maestro, Giorgio Armani, EDP 100 ml, 611 lei

O ediție limitată care îmbină notele puternice de nectar de coacăze negre, cu un acord elegant de iasomie și vanilie.

LInterdit Eau de Toilette, Givenchy, EDT 50 ml, 378 lei

Creat de trio-ul de maeştri parfumieri Dominique Ropion, Anne Flipo şi Fanny Bal, Givenchy LInterdit Eau de Toilette este un parfum intens şi aerat care provoacă fiori de încântare pe piele. Parfumul dezvăluie puterea euforică a florii diafane de mac, pusă în evidență de notele de floare de portocal şi tuberoză, pe acorduri de vetiver şi patchouli.

Mémoire d’une Odeur, Gucci, EDP 100 ml, 593 lei

O aromă modernă, cu ingrediente neașteptate, definite prin note de mușețel roman, petale indiene Coral Jasmine, mosc prețios, lemn de santal cald și irezistibila vanilie.

Mon Guerlain Eau de Parfum Intense, Guerlain, 100 ml, 749 lei

Puternic și feminin, Mon Guerlain se reinventează în 2019 într-o compoziție olfactivă plină de dinamism și senzualitate: Mon Guerlain Eau de Parfum Intense. Pentru a crea un parfum diferit, Thierry Wasser, parfumierul casei, a adăugat două soiuri de vanilie diferite ca intensitate și miros – Vanilla Planifolia si Vanilla Tahitensis – alături de patchouli, lavandă și lemn de santal australian.

Good Girl Glorious Gold, Carolina Herrera, EDP 80 ml, 590 lei

Sărbătorește toamna cu noul parfum Good Girl Glorious Gold by Carolina Herrera. Ediția de colecție păstrează notele consacrate ale parfumului de bază: tuberoză, iasomie de sambac, semințe de tonka și cacao. Totul într-un ambalaj sofisticat, opulent, îmbrăcat în auriu, inspirat de mișcarea Art Deco.

Twilly Eau Poivrée, Hermès, EDP 50 ml, 451 lei

Twilly Eau Poivrée, noua creaţie olfactivă a parfumierului Christine Nagel pentru casa Hermès, întruchipează dorinţa de a trăi la intensitate maximă şi de a te lăsa în voia momentului. Această esență senzuală este compusă din trei ingrediente principale: atingerea caldă şi vibrantă a boabelor de piper roz, prospeţimea trandafirului şi fascinaţia notei de patchouli.

In the Mood For Oud, Juliette Has A Gun, EDP 75 ml, 1.290 lei (disponibil exclusiv în Beautik Haute Parfumerie)

Creată de celebrul parfumier Romano Ricci, noul parfum Juliette Has A Gun combină celebra aromă de Oud cu note de top de bergamotă, pe o bază de vanilie și boabe de tonka, rezultatul fiind senzual și magnetic.

Idôle, Lancôme, EDP 50 ml, 430 lei

Una dintre cele mai incitante lansări în parfumerie poartă numele Idôle. Noua aromă Lancôme a fost creată de parfumierii Shyamala Maisondieu, Nadège Le Garlantezec și Adriana Medina și te va surprinde din toate punctele de vedere. Diferitele acorduri de trandafir din inima parfumului sunt puse în valoare de notele de iasomie, patchouli, mosc alb și vanilie, iar sticla de doar 15 mm grosime este cea mai subțire sticlă de parfum din lume în acest moment.

Aura Sensuelle, MUGLER, EDP 50 ml, 360 lei

O fuziune între prospețimea florală și senzualitatea seducătoare a notelor de gardenie, frunze de scorțișoară, liană de tigru, mosc alb și lemn de santal.

Nina Rouge, Nina Ricci, EDT 50 ml, 305 lei

Nina Rouge este un parfum floral semnat de Olivier Cresp, cu note de zmeură, acorduri tonice, citrice, iar nota condimentată de ghimbir evidenţiază delicateţea gardeniei. În final, vanilia Bourbon şi caramelul oferă parfumului o semnătură unică.

Lady Million Empire, Paco Rabanne, EDP 50 ml, 359 lei

Un parfum ciprat cu ingrediente surprinzătoare precum delicatele flori de Osmanthus, puse în valoare de dulceața și profunzimea combinației dintre prunele Mirabelle si notele de patchouli si coniac.

Signorina Ribelle, Salvatore Ferragamo, EDP 50 ml, 393 lei

O creaţie surprinzătoare şi rebelă, construită din contrastul creat de acordurile proaspete de mandarină şi pară roşie, piper roz şi nota îndrăzneaţă de ylang- ylang. Caracterul voluptos şi magnetic al notelor de frangipani şi iasomie se îmbină cu acordul de lapte de cocos şi îngheţată de vanilie, ca în final atingerea cremoasă a lemnului de santal să captiveze.

Imperial Emerald, The Merchant of Venice, EDP 100 ml, 1.179 lei (exclusiv în parfumeriile Douglas)

Un parfum elegant și senzual, cu note de top de citrice, ce se îmbună pasional cu notele de ardei roz, în timp ce notele de mijloc de ylang-ylang și trandafir sunt însoțite de un buchet magnific de crini, iasomie și tuberoză.

Métallique, Tom Ford, EDP 50 ml, 633 lei

O aromă captivantă ce fascinează prin notele de aldehide ce învăluiesc nucleul vibrant al florilor albe senzuale, fuziunea dintre bergamotă și boabele de piper roz, alăturarea unor flori albe delicate de păducel și lăcrămioară, acordurile de vanilie și lemn de santal, dar și aura de mosc cu inflexiuni lemnoase.

Donna Eau de Parfum intense, Trussardi, ediție limitată Levriero Collection, 100 ml, 540 lei

Un parfum oriental floral cu note de vârf fructate de yuzu, citrice şi fructe zemoase, note de mijloc de floare de portocal, nufăr şi ceai de iasomie, pe o bază senzuală de lemn de cedru, lemn de santal, patchouli alb şi vanilie.

Libre, Yves Saint Laurent, EDP 50 ml, 460 lei

Libre, noua aromă YSL, este parfumul-manifest al libertății, dedicat celor care trăiesc după propriile reguli. O reinventare a parfumului floral, el îmbină esența de lavandă din Franța cu senzualitatea florii de portocal din Maroc, completate de o notă îndrăzneață de acorduri de mosc. Ambasadoarea noului parfum este Dua Lipa, care întruchipează perfect femeia YSL: liberă, îndrăzneață și care își creează propriile reguli.

Citește și:
TOP 10 cele mai bune anticearcăne, pentru un machiaj ireproșabil

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty