Stigmatul intervențiilor estetice

Deși multe femei recunosc că și-ar dori să recurgă la intervenții estetice mai mult sau mai puțin invazive (sau au făcut-o deja), stigmatul la adresa retușurilor este o realitate, care îngroașă valul de hate la care asistăm pe rețelele sociale. Ce cred despre asta persoanele publice care și le asumă?

Recent, #tenyearchallenge a făcut ravagii pe Facebook. Mulți dintre noi ne-am expus pozele de acum versus cele de acum… zece ani (inclusiv subsemnata). Și, în mod natural, imediat după acest val de comparații, a apărut trend-ul anti-10yearchallenge. Și meme-le. Dintre toate, una mi-a atras atenția în mod deosebit: „10yearchallenge e cea mai bună reclamă pentru intervențiile estetice”. M-a intrigat, pentru că am văzut multe reacții de amuzament, ca și cum ar fi fost vorba de o glumă bună. Și mi-am dat seama că stigmatul intervențiilor estetice încă este de actualitate, în pofida faptului că piața chirurgiei plastice din București este înfloritoare.

De fapt, oare de ce mă mir? Majoritatea femeilor (atât celebrități, cât și muritoare de rând) care apelează la intervenții estetice vorbesc în șoaptă despre asta și neagă chiar și atunci când dovezile foto sunt incontestabile, vezi Kylie Jenner (care spunea că își mărește optic gura cu ajutorul conturului de buze) sau Renée Zellweger (care a apărut pe covorul roșu cu o blefaroplastie proaspătă și a declarat ulterior că arată așa datorită unui stil de viață sănătos).

Femeile care nu recunosc că ar fi apelat la chirurgia plastică o fac pentru că nu vor să fie judecate/compătimite/acuzate de superficialitate și așa mai departe. Retușurile estetice au ajuns să fie o chestie pe care foarte multă lume o face, dar nu vorbește despre asta. Deci, oricât ar fi de ridicolă negarea, pare să fie cea mai sănătoasă variantă într-o societate intolerantă. „În urmă cu 10-12 ani, domeniul chirurgiei estetice era un subiect tabu în România, oamenii erau reticenți. La fel se întâmpla și în urmă cu două sau trei decenii, când unele femei ezitau să se vopsească și când se spunea că machiajul strică tenul. În ultima perioadă, totuși, cred că nu se mai poate vorbi despre un stigmat social, drept dovadă stă numărul tot mai mare de pacienți care apelează la aceste servicii. Înregistrăm o creștere anuală de până la 10% a pacienților clinicii noastre. Mai mult, constat un interes sporit din partea bărbaților, ponderea lor a ajuns la 25% din totalul pacienților pe care îi am în clinica mea, iar procentul este ascendent. În trecut, cred că reticența provenea din lipsa acută de informare legată de tratamentele estetice, dar și pentru că oamenilor le era teamă de greșeli sau rezultate neconforme așteptărilor. Dar societatea românească a evoluat foarte mult, a devenit tot mai informată și odată cu informația s-a schimbat și modul în care lumea privește intervențiile. Există o deschidere fantastică pentru tot ceea ce este nou și revoluționar în domeniu, medicii români au devenit din ce în ce mai apreciați, prin profesio-nalism și maximă seriozitate se construiește încrederea”, spune dr. Morad Iancu, specialist în chirurgie plastică și medicină estetică la Clinica Luxury Aesthetics.

Totuși, vorbind cu oamenii din jurul meu îmi dau seama că stigmatul social nu atinge doar intervențiile nereușite (precum Michael Jackson, care a speriat o lume întreagă în privința chirurgiei plastice), ci și rezultatele estetice, frumoase, atrăgătoare, pe care le privim ca pe niște medalii nemeritate. Și mă întreb de câte ori nu mi s-a întâmplat să văd pe Instagram un fund extrem de bombat, o pereche de sâni obraznici sau un aspect tineresc la o doamnă în vârstă, și să nu mă consolez acuzând de falsitate: „Eh, e operată!” sau „Money well spent!”, cum zice Wendy Williams. De parcă această declarație ar dezbrăca de frumusețe obiectul admirației mele.

Eu, care pledez la orice colț (de Facebook) pentru toleranță, nu mă pot abține să-mi treacă asta prin cap, pentru că e ceea ce am auzit/citit prea multă vreme. Adunăm mesaje din jurul nostru și ajungem să le redăm pe pilot automat, fără să le mai trecem prin filtrul gândirii, al deschiderii și mai ales al acceptării. De exemplu acum, când admirăm părul unei femei, nici nu ni se mai pare relevant dacă este culoarea ei naturală sau nu. Dar mentalitatea colectivă e unul dintre lucrurile cel mai greu de schimbat. „Când vorbim despre vedete, oameni care sunt idolatrizați, într-adevăr, se pune problema de stigmatizare. De ce? Pentru că ideea de intervenție estetică în sine înseamnă să nu te iubești așa cum ești. Și suntem înclinați să judecăm persoanele care decid să schimbe felul în care arată, pentru că acest lucru atinge ceva în noi înșine: fie că ne amintește că noi, față de ei, nu am avea banii sau curajul să apelăm la retușuri, că a îmbătrâni e inevitabil, sau ne fac să ne gândim la propriile defecte fizice. Și pentru a ne apăra de aceste idei, este mai ușor să criticăm, să respingem. Nu de alta, însă alternativa ar fi să ne uităm în propria ogradă, sau chiar în oglindă! Iar acest stigmat va dispărea doar în măsura capacității noastre de a ne accepta pe noi înșine așa cum suntem”, spune Ana Pantazescu-Ana, psihoterapeut cognitiv-comportamental.

Pentru a afla mai multe despre felul în care acest stigmat afectează oamenii, am decis să vorbesc cu persoanele care sunt portretizate în media drept postere ale intervențiilor plastice.

„Operațiile estetice țin foarte mult de percepția noastră asupra propriei persoane, și ar trebui să ne raportăm numai la ceea ce ne face pe noi, nu la standardele societății. Și, atâta timp cât avem medicina de partea noastră, de ce să nu fim mai mulțumiți cu noi înșine, cu imaginea din oglindă? Am apelat de-a lungul timpului la câteva intervenții estetice, majoritatea dintre acestea sunt însă non-invazive. Recunosc că voi face tot ce pot ca să încetinesc trecerea anilor și nu pentru că sunt o vanitoasă și pentru că îmi doresc să fiu o păpușă Barbie, ci pentru simplul fapt că, dacă se poate corecta ceva, de ce să nu o fac?! Cred că stigmatul social asupra persoanelor cu operații estetice nu ar trebui să existe, dar hate-ul este un fenomen internațional. Pentru mine, aceste intervenții au însemnat un capitol important din viața mea, aveam probleme ca orice om; spre exemplu, în urma procesului de slăbire, aveam multe nemulțumiri din punct de vedere fizic. Este normal, după o anumită vârstă. Și pe viitor cred că voi mai apela și la alte operații estetice, pentru că vârsta nu iartă pe nimeni. Fără exagerări, însă”, spune Raluca Bădulescu, care a avut parte de o transformare fizică spectaculoasă, chiar sub criticul ochi public.

Iar acum câțiva ani circula o filmare cu Bianca Drăgușanu de dinainte să fie celebră, și țin minte cât de multe comentarii a stârnit comparația celor două imagini. „Eram considerată o fată frumoasă și în liceu, înainte de orice operație estetică, ieșeam în evidență pentru simplul fapt că eram înaltă și blondă, drept urmare eram comentată și invidiată. M-am obișnuit cu negativitatea încă de atunci, înainte de orice intervenție. Deci pot spune că m-am acomodat, dar cu toate astea nu pot să afirm că nu mă afectează stigmatul: e greu să fii indiferent la reacțiile oamenilor, totuși trăim într-o comunitate. Dar eu mi-am dorit mereu să descopăr cea mai bună variantă a mea. Știu că circulă pe YouTube acel clip cu mine de la Din dragoste, însă de atunci și până am ajuns în vizorul public, am slăbit 20 de kilograme, aveam un machiaj care era la modă pe vremea aceea și mi-am pus fațete – deci nu vorbim despre intervenții estetice, ci mai degrabă de îngrijire și de accentuarea unor calități. Până la urmă, sunt tot eu și în acele imagini. Și îmi asum asta. Între timp, am mai recurs la alte intervenții. Dar cred că hate-ul nu are legătură neapărat cu asta, ci este un gen de invidie. Chiar recent am respins avansurile insistente ale unui admirator și, imediat după aceea, el a postat o poză cu mine cum arăt acum versus cum arătam atunci. Deci știu că stigmatul e simonim cu hate, de multe ori în mod gratuit. Dacă ești un om inteligent, știi să apreciezi evoluția unui om și să îi respecți alegerile, de orice natură. Și nu pot spune că operațiile estetice mi-au schimbat viața (cred că alte lucuri cântăresc aici), însă cred că mi-au îmbunătățit-o”, explică Bianca Drăgușanu.

Să fiu sinceră, deși am încercat foarte multe tipuri de tratamente estetice (în special de reîntinerire), pe care le-am documentat în paginile revistei, până și eu am de multe ori reținerea de a vorbi despre ele. Pentru că, odată ce recunoști că ai cocheta cu estetica, e ca și cum ai spune că frumusețea ta nu este naturală, deși poate nu e cazul. Însă am convingerea că nu ar trebui să blamăm alte femei atunci când e vorba despre deciziile pe care le iau în legătură cu propriul lor corp, fie că vorbim despre intervenții estetice, pilozitate sau orice altceva. Nici măcar în gând.

(Înainte de a trimite revista în tipar, o investigație Libertatea care a deconspirat un fals medic estetician a lansat o uriașă dezbatere privind persoanele care au apelat la intervenții estetice. Mulți dintre cei care au comentat, chiar persoane publice, au insinuat că acestea și-au „meritat” mutilarea. QED).