Detox
Ce este: The ultimate detox reviver by Aromatherapy Associates e un tratament revigorant, conceput special pentru o detoxifere profundă și intensă a organismului și e ideal pentru perioada în care organismul este la dietă, obosit, balonat, cu o senzație de greutate. Amestecul puternic din extract de grepfrut, extrem de răcoritor, rozmarin, cu un efect stimulant, și ienupăr, cu o acțiune diuretică, revitalizează și energizează organismul, redă strălucirea pielii și o lasă profund catifelată și netedă. Tehnicile speciale folosite împreună cu periajul și exfolierea corporală cu peri naturali din cactus și masca din argilă stimulează limfa, curăță pielea de celulele moarte și o hrănește în profunzime.
Detalii: 60 de minute / 270 lei
Unde: Ida Spa București, www.bucuresti.idaspa.ro.
Întinerire fără ace
Ce este: Mezoterapia Virtuală Mezi Doctor este un tratament personalizat pentru ten, care îți oferă un efect de hidratare și reîntinerire fără ace, fără disconfort, fără efecte secundare sau timp de recuperare. Tehnologia reușește să deschidă aquaporinele (principalul canal de umidificare al tenului) și transportă ingredientele active în piele, având un efect imediat de lifting, încetinind procesul de îmbătrânire a pielii și netezind ridurile (inclusiv pe cele din zona ochilor). Mai mult, hidratează pielea, uniformizează nuanța tenului și îi sporește elasticitatea. Tratamentul poate fi personalizat cu gama de opt tipuri de fiole, infuzând în piele acid hialuronic, antioxidanți, aminoacizi, minerale și vitamine, și include și un masaj facial.
Detalii: 60 de minute / 490 lei
Unde: Noblezza Beauty Clinique, www.noblezza.ro
Răsfăț total
Ce este: Ritualul Babor Spa oferă patru tipuri de răsfăț: shaping, energizing, relaxing sau balancing. Terapia începe cu reîmprospătarea mâinilor și a picioarelor cu o compresă caldă, înmiresmată cu elixirul ales, care îți oferă o experiență holistică. Masajul talpii începe cu mișcarea rising sun, apoi ritualul continuă cu un peeling corporal ce durează cincisprezece minute. După aceea, se aplică o cremă cu o aromă la alegere și se face o împachetare relaxantă și caldă de 20-25 de minute, timp în care se execută masajul scalpului, Effective Touch. Excesul de cremă este apoi îndepărtat cu o compresă caldă, urmând a se efectua un masaj relaxant. La final se oferă un impuls de energie și o stare completă de bine cu un masaj al tendonul mușchiului sternocleidomastoidian și al lobilor urechii.
Detalii: 60 de minute / 65 euro
Unde: În Centrele Silhouette din București, www.silhouette.ro
Skin Refresh
Ce este: Skindermia de la Dermia Solutions e un tratament de curățare, hidratare, anti-rid, care oferă rezultate pe termen lung, deoarece vizează hidratarea profundă a pielii. Facialul începe cu o dublă curățare ce constă într-un peeling superficial și poly-abrasion (microdermabraziune), iar mai apoi, cu ajutorul unor capete sterile prevăzute cu micro-ace (sunt minuscule), ingredientele active din produse sunt introduse în piele într-un procent de 25%, un număr semnificativ mai mare față de un tratament clasic, la care se reușește dozarea îngredientelor în proporție de aproximativ 7%. Mai apoi, în timp ce se aplică o mască cu vibrații sau una relaxantă, se realizează un masaj al mâinilor și al scalpului. Facialul tratează ridurile, are un efect intens hidratant și oferă rezultate rapide, dar și o porție binemeritată de relaxare.
Detalii: 45 de minute / 250 lei
Unde: Beauty 9 Body&Face Care, www.beautynine.ro.
Un ritual pentru amândoi
Ce este: Masajul în cuplu propune un ritual irezistibil, care se experimentează alături de persoana dragă! Tipul de masaj este conform preferințelor, de la cel cu pietre calde, cu scoici, thailandez și până la masajele clasice de relaxare. Ritualul se realizează într-un spațiu destinat cuplurilor, cu un decor cald și plăcut, ce amplifică starea de relaxare și de intimitate, de către doi terapeuți care își sincronizează tehnica pentru a oferi o experiență senzorială în tandem. Pielea e răsfățată cu uleiuri hrănitoare, aromate, cu acorduri exotice și relaxante și, în urma masajului, își recapătă elasticitatea și fermitatea. Însă adevăratul beneficiu al acestui tip de ritual e o stare de relaxare și de beatitudine, în doi.
Detalii: 120 de minute / 790 lei
Unde: THAIco SPA,www.thaicospa.ro.
Citește și:
Tot ce trebuie să știi despre uleiul de cocos
Foto: Shutterstock