Pentru a intra în spiritul schimbării și reinventării, trebuie înainte de toate să scapi de lucrurile nefolositoare, dăunătoare sau care nu își mai găsesc locul în viața pe care vrei să o ai începând cu noul an – iar ca să pornim cu dreptul, te provocăm să faci o selecție în trusa de machiaj!
Iată un ghid care o să te ajute să scapi de toate produsele care nu îti mai sunt folositoare – și de cele despre care crezi că au o necesitate, dar de fapt sunt nocive pentru sănătatea ta! Crede-ne, o să fie mult mai ușor decât te aștepți și în plus, gândește-te la cât loc vei avea pentru lucruri noi!
Chiar e nevoie de o explicație aici? Dacă produsul s-a spart/fărâmițat – scapă de el! Nu are niciun rost să păstrezi ceva care nu face altceva decât mizerie și sclipici în portfardul tău!
Perioada de viață a unui ruj este de obicei între 12 și 18 luni. Produsele pentru buze conțin ingrediente uleioase care se pot deteriora în timp și pot căpăta chiar și un miros neplăcut. Aplicarea la niveul gurii și apoi sigilarea cu capac nu fac decât să producă bacterii, așa că cel mai bine este să evităm neplăcerile respectând termenul de valabilitate.
Dacă un produs s-a separat și observăm clar straturile diferite în densitate, iar agitarea flaconului nu oferă niciun rezultat, cel mai bine este să scăpăm de crema / oja / demachiantul / fondul de ten respectiv! Aceste schimbări ne atenționeză că pielea poate fi afectată sever dacă continuăm să folosim produsul respectiv!
Să păstrăm o paletă doar pentru că este foarte frumoasă nu a rănit pe nimeni niciodată, dar știi și tu la fel foarte bine că nu te vei rezuma la un singur produs terminat! Ai o grămadă de ambalaje sau produse terminate care încă îți ocupă spațiul, așa că fă curațenie și gândește-te doar că faci loc pentru farduri noi și cu muuult mai frumoase!
E foarte des întâlnit ca femeile să aibă o trusă de machiaj de urgență în mașină – un mic retuș înainte de a intra în clădire este tot ce ai nevoie pentru a te simți fresh și gata de orice! În cea mai mare parte, produsele de make-up pot rezista unei zile toride de vară, dar cremele nu sunt făcute să reziste la temperaturi ridicate! Ai mare grijă la densitatea și mirosul produselor pe care le lași prin torpedou, căci ultimul lucru de care ai nevoie este o iritație!
De fiecare dată când scoți bagheta mascarei pentru a da pe gene, aceasta este contaminată de bacterii care mai apoi vor afecta formula produsului din flacon. Schimbă mascara o dată la trei, maxim șase luni pentru a evita orice problemă la nivelul ochilor!
Ține produsele lichide precum fondul de ten sau iluminatorul departe de umezeală (ca de exemplu nu le depozita în baie!) sau de temperaturi ridicate – căldura încurajează înmulțirea bacteriilor. Fii foarte atentă la densitatea produsului și la schimbări de miros pentru a evita orice neplăcere, sau și mai simplu de atât, schimbă produsele o dată pe an!
Foto: Arhiva ELLE