Probleme cu căderea parului? Acestea pot fi principalele motive

Aproape jumătate dintre femei se confruntă cu episoade de cădere a părului până la vârsta de 40 de ani.

Există mai multe motive care pot duce la căderea părului:


1. Stresul

În general, stresul de zi cu zi nu afectează părul, dar un șoc fizic sau emoțional, sau stresul puternic care se întinde pe o perioadă mai lungă de timp poate duce la căderea părului. Motivul este că foliculii încetează să mai producă fire noi pentru o perioadă de timp. De aceea, căderea părului poate apărea chiar și la câteva luni după evenimentul stresant. Din fericire, părul va crește din nou odată cu trecerea peste perioada respectivă, deci este recomandat să îți ocupi timpul cu activități relaxante.


2. Nașterea unui copil

După naștere, nivelurile de estrogen scad din nou la normal, ceea ce cauzează pierderea părului pentru câteva luni. Acesta este un lucru normal iar părul ar trebui să își revină cam până într-un an de la naștere.

3. Probleme tiroidiene

Hipotiroidia sau hipertiroidia duc la căderea părului din cauză că foliculii nu primesc resursele necesare pentru a produce fire de păr. Dacă acesta este cazul, doctorul ar trebui să îți prescrie un medicament pentru a rebalansa hormonii, ceea ce te va ajuta și cu problema părului.

4. Coafura și styling-ul

Prinderea părului în coadă, coc și împletituri poate duce la rărirea lui. Dacă părul este prins zilnic în coadă sau aranjat într-un fel în care stă prea strâns, în timp, acest lucru poate duce la căderea lui, purtând numele de alopecie de tracțiune. Și bigudiurile electrice sau alte produse care implică încălzirea excesivă a părului îl afectează. Cea mai bună soluție este să alegi coafuri mai lejere, iar dacă îți prinzi părul să nu fie foarte strâns.


5. Alimentație necorespunzătoare

Căderea părului din cauza alimentației poate surveni fie din faptul că nu mănânci cât trebuie, fie că mănânci cât trebuie, dar nu ce trebuie. Alimentația care duce lipsă de vitamine precum fierul și magneziul, dar și bolile de alimentație precum anorexia afectează părul. Pentru a rezolva problema, este recomandat să ai o dietă bogată în proteine și vitamine.

6. Anemia

Anemia este alt motiv care duce la căderea părului. Lipsa de fier poate fi rezolvată printr-o dietă bogată în alimente ce conțin fier, cum ar fi spanacul sau carnea roșie. Este recomandat să consulți un medic în legătură cu deficiența de fier.


7. Genetica

Căderea părului poate apărea și dacă a existat această situație la unul dintre părinți. Soluțiile în acest caz sunt produsele precum monoxidil-ul, care opresc căderea părului și îl întăresc, sau intervențiile chirurgicale.

8. Anumite medicamente

Anumite medicamente, precum Warfarin, folosit pentru subțierea vaselor de sânge, sau steroizii anabolizanți favorizează căderea părului.

Citește și:
10 parfumuri senzuale, ideale pentru o zi de toamnă

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty