Cele mai noi esențe ale sezonului te ispitesc cu note florale, lemnoase și orientale. Descoperă-le în selecția noastră și alege-ți noul parfum preferat.
Un nou sezon, un nou parfum! Aceasta este deviza noastră și, cu siguranță, ar trebui să o pui și tu în practică. Inspiră-te din selecția noastră și suntem convinse că vei găsi un parfum pe placul tău.
Un nou capitol din povestea iconicului Givenchy L’Interdit se scrie acum prin lansarea L’Interdit Eau de Toilette. Această nouă variație se deschide cu un trio de citrice (bergamotă, portocală și mandarină) atins de ghimbir. Apoi, semnătura olfactivă a liniei, floarea de portocal, este combinată cu nota de tuberoză și acordul de iasomie de Sambac și Grandiflorum, iar la final regăsim tonurile de piele și mosc.
Noua apă de parfum Mugler Alien Goddess Intense amplifică notele magnetice de bergamotă de Calabria, de iasomie Grandiflorum și de infuzie de vanilie de Bourbon – notele semnătură ale parfumului iconic original – pentru a oferi un plus de senzualitate și îndrăzneală. Cu tonuri florale, lemnoase și de ambră, noul parfum se remarcă și prin stilizarea sticlei sale unice cu talisman. Disponibil pe notino.ro.
FAME, noul parfum feminin Paco Rabanne, radiază senzualitate prin notele sale de mango suculent, iasomie pură, delicată, tămâie cremoasă, bergamotă, lemn de santal și iasomie. Această apă de parfum vegană are 90% ingrediente de origine naturală, fiind realizată în orașul Grasse, Franța, din ingrediente sustenabile. Sticla este o piesă de design irezistibilă și îndrăzneață, o expresie a stilului avangardist al brand-ului, reluând temele emblematice ale creatorului Paco Rabanne.
J’adore Parfum d’Eau, cea mai recentă creație olfactivă DIOR, este un concentrat de apă și de note florale, o combinație care îți va delecta toate simțurile și te va învălui într-un nor aromat seducător. Buchetul floral emblematic J’adore este transpus într-un parfum infuzat de notele de iasomie sambac, neroli și magnolie, renunțându-se la formula tradițională de note de top, mijloc și bază, pentru o senzație imediată puternic parfumată.
Descoperă noul Bare Eau de Parfum de la Victoria’s Secret, un mix aparte între notele fine de mosc, mandarine de Madagascar, petale de violetă egipteană și lemn de santal australian. Un parfum care pune în valoare puterea individualității, fiind captivant, sensibil și senzual în aceeași măsură. Bare Eau de Parfum este disponibil în magazinul Victoria’s Secret din Băneasa Shopping City și pe www.victoriassecret.ro.
Casa de bijuterii de lux Les Néréides își completează colecția parfumată cu relansarea parfumului emblematic, Patchouli Antique, primul parfum cult al acestei case. Vorbim despre o semnătură olfactivă unică, plină de farmec și eleganță, o aromă oriental-lemnoasă opulentă, cu note de tămâie, patchouli, lemn de cedru, ambră, vanilie și benzoină. Parfumurile Les Néréides sunt disponibile în magazinele Niche Parfumerie și pe nicheparfumerie.ro.
Noua apă de parfum Gucci Flora Gorgeous Jasmine este o compoziție florală irezistibilă, bazată pe notele de iasomie Grandiflorum și de iasomie de Sambac. Mixate cu notele de bază de lemn de santal și benzoină, rezultă o aroma senzuală, care lasă o amprentă unică asupra pielii, sporită de tonurile de esență de mandarină italienească, piper negru, magnolie și bergamotă.
Apa de parfum Narciso Rodriguez Musc Noir Rose For Her este o aromă intensă, în care notele florale și cele orientale se îmbină armonios pentru a ne aduce o compoziție olfactivă cu adevărat specială. Parfumul are în compoziția sa 89% ingrediente de origine naturală, iar notele predominante sunt cele de bergamotă, piper roz, tuberoză și vanilie, toate amplificate de tonurile intense de mosc.
Calvin Klein Eternity Eau De Parfum Intense For Her este un parfum floral picant, un omagiu adus parfumului original CK ETERNITY creat în 1988. Inima sa intensă de trandafir turcesc și iasomie stă la baza unui buchet amețitor înconjurat de lemn de santal cald și cashmeran. Notele de vârf de piper Sichuan conferă expresivitate și condimentează intensitatea florilor, creând o aromă feminină amețitoare.
Iconica apă de parfum Lancôme La Vie Est Belle se transformă într-o experiență de lux sustenabilă, deoarece acum îți poți reîncărca sticla de parfum la nesfârșit și astfel vei folosi până la 50% mai puțină sticlă, 46% mai puțin carton și 46% mai puțin plastic. La Vie Est Belle, unul dintre cele mai apreciate parfumuri, cucerește cu notele de iris Pallida, cele de patchouli și acordul obsedant de vanilie.
Magnolia Infinita este noul parfum al colecției Acqua di Parma Signatures of the Sun. În notele de vârf se află bergamota de Calabria, apoi lămâia și portocala amplifică tonurile de magnolie care, la rândul său, reflectă prospețimea citricelor. În inima parfumului magnolia întâlnește acordul de iasomie, trandafir și ylang-ylang. La final, vin notele de patchouli și mosc, care te învăluie într-o dulce armonie.
Noua apă de parfum Versace Pour Femme Dylan Purple cucerește prin nota efervescentă de bergamotă care se îmbină cu tonurile de portocală proaspăt culeasă și acordurile de pară suculentă. Frezia creează o pleiadă de nuanțe de violet, iar aroma delicată a petalelor sale este subliniată prin acordurile speciale de Mahonial®, Pomarose®, Belambre® și Ambrofix™, evidențiate prin acordul de lemn de cedru.
Apa de parfum Chloé Rose Naturelle Intense este o compoziție unică, în care se combină note florale, lemnoase și citrice, o aromă vegană, cu o formulă 100% naturală, fără coloranți artificiali, iar ambalajul este făcut în mare proporție din materiale reciclate. Parfumul se deschide cu note de bergamotă și neroli, urmate de esență de trandafir organic, mixat cu note de lemn afumat de stejar, pe o bază de sandalwood și lemn de cedru.
Foto: PR