K-beauty, frumusețea made în Coreea, a reușit să schimbe întreaga industrie de skincare. De la ritualurile complexe în zece pași, la măștile sub formă de șervețel, trend-ul coreean a revoluționat modul în care ne raportăm la îngrijirea pielii. Ne-a făcut să înțelegem că secretul unui ten frumos nu constă în folosirea unui arsenal întreg de produse de machiaj, ci în felul în care avem grijă de el. Astfel că, dacă până la K-beauty eram obișnuite să ascundem imperfecțiunile pielii sub un strat generos de fond de ten, corector sau anticearcăn, astăzi, am învățat să tratăm problemele cu formule naturale, blânde, însă extrem de eficiente.
Fiind o fană convinsă a acestui trend și a principiilor care stau la baza sa, sunt mereu în căutare de brand-uri coreene, care să îmi ofere o îngrijire completă a pielii și în același timp cu rezultate rapide și vizibile. În lungul research pe care l-am făcut, mi-a atras atenția brand-ul Ariul, iar asta s-a datorat în primul rând numărului considerabil de premii pe care îl obținuse în ultimii ani, lucru care mi-a dat o doză de încredere, chiar dacă încă nu apucasem să le testez produsele. În 2019 și în 2020 brand-ul Ariul a fost desemnat câștigător la categoria „Cosmetice Naturale’ în cadrul competiției Brand Award susținută de către Korean Customer Council. Pe lista lungă de premii se mai află și locul întâi la Glowpick Awards, Customer Satisfaction Award, atât în 2019, cât și în 2020 sau Korean Presidential Award. Cu un asemenea palmares, și cu un record în ceea ce privește vânzarea măștilor 7Days, mai exact patru bucăți pe secundă, mi-am zis că e cazul ca produsele Ariul să ajungă și în baia mea.
Am dat peste o multitudine de produse, de la măști comprese, la creme și serumuri sau demachiante. Practic, pentru fiecare problemă pe care tenul tău o poate întâmpina, specialiștii din cele 120 de laboratoare de cercetare au dezvoltat o gama specifică.
Fiindcă am vrut să îmi creez o rutină de îngrijire completă am început să folosesc gama 7Days Masks, care așa cum îi spune și numele cuprinde câte o mască pentru fiecare zi a săptămânii. Într-o lume ideală, tenul meu nu ar fi avut nicio imperfecțiune, sau măcar m-aș fi confruntat cu o singură problemă. În realitate însă, zona T are tot timpul tendințe de îngrășare, zona ochilor se confruntă cu riduri și linii fine, iar din când în când, mai ales în zona bărbiei mai apar și câteva pustule. Tocmai din această cauză, varietatea măștilor din gama 7Days Masks m-a cucerit pe loc.
Masca cu ceai verde reduce cantitatea de sebum și ajută la exfolierea tenului, masca cu rodie îmbunătățește fermitatea și luminozitatea, cea cu apă de bambus oferă hidratare & catifelare, cea cu arbore de ceai curăță și purifică pielea, masca cu aloe vera o calmează, cea cu avocado o hrănește și accelerează procesul de regenerare, iar ultima, cea cu lămâie conferă o strălucire sporită.
Toate aceste măști sunt confecționate din materiale eco-friendly, care au o absorbție ridicată, și care conțin fibre naturale de arbore de eucalipt. În plus, pentru a maximiza efectele măștilor, pachetele au și o dischetă de curățare cu două fețe texturate, care ajută la îndepărtarea tuturor impurităților acumulate pe timpul zilei.
Tot la capitolul curățare, am ales să folosesc din gama Stress Relieving gelul exfoliant, apa micelara cu pH neutru și dischetele tonifiante 2 în 1. Încep rutina de seară cu demachierea tenului cu apa micelară, care reușește să îndepărteze cu succes chiar și cel mai rezistent machiaj, însă fără să îmi agreseze tenul. Iar asta se datorează în primul rând formulei sale blânde, fără parabeni, alcool sau alergeni. Așa că, dacă ai tenul sensibil, o poți folosi cu încredere.
Apoi, îmi curăț tenul cu Ariul Stress Relieving Purefull Daily Peeling Gel, un gel care exfoliază tenul ușor și care contribuie la menținerea pH-ului sănătos al pielii. În plus, ajută și la ameliorarea aspectului cicatricilor sau al petelor pigmentare. Următorul pas constă în folosirea Dischetelor Stress Relieving Daily Pick Toning, ale căror ingredientele cheie precum extractul de centella asiatica, hialuronatul sau PHA-ul ajută la curățarea reziduurilor care rămân chiar și după rutina obișnuită de curățare, în timp ce calmează pielea și ajută la echilibrarea pH-ului. Curcuma, un alt ingredient din compoziția lor, sprijină procesul de refacere a barierelor pielii împotriva factorilor de mediu și calmează tenul.
Cum producția naturală de colagen începe să scadă după ce am trecut de vârstă de 20 de ani, pielea noastră are nevoie de ingrediente naturale, hrănitoare, care să întârzie cât mai mult apariția primelor semne ale îmbătrânirii. Iar serumul Antirid & Lifting Ariul Brilliant Tone Up E.G.G. conține un amestec de nouă uleiuri nutritive, inclusiv ulei din semințe de scualan, semințe de struguri și semințe de jojoba și ulei din gălbenuș de ou obținut printr-o metodă de extracție patentată, în concentrație de 30,000 ppm, care asigură pielii o hidratare profundă și ajută la diminuarea ridurilor. Uneori, pentru a căpăta un plus de strălucire și luminozitate, îl folosesc și în timpul zilei, amestecând câteva picături de serum cu fondul de ten.
Ultimul pas constă în aplicarea cremei The Prestige Cream, un produs care tratează semnele îmbătrânirii și oferă pielii elasticitate și fermitate. Ginsengul sălbatic concentrat, aurul pur de 24K, extractul de lăptișor de matcă și cel de cocon auriu ajută la reducerea ridurilor, a liniilor fine și la recăpătarea unui aspect sănătos și întinerit al pielii. Textura densă a cremei hidratează în mod profund tenul, lăsându-l mult mai neted și mai elastic.
Respectarea acestei rutine m-a ajutat să îmi îmbunătățesc vizibil textura pielii și să ameliorez problemele distincte cu care tenul meu se confruntă. Fiindcă Ariul oferă o gamă extrem de variată de produse, destinate tuturor tipurilor de ten, de la cel predispus la acnee, până la cel uscat sau îmbătrânit.
În plus, dincolo de beneficiile pe care produsele le au asupra pielii, Ariul este un brand care se bazează pe câteva principii esențiale pentru mine atunci când vine vorba de îngrijirea pielii. În primul rând este vorba de folosirea unor ingrediente naturale, cu puternice proprietăți de detoxifiere a organismului, care ajută tenul să facă față cu brio tututor provocărilor date de stresul cotidian. Apoi, toate produsele sunt lipsite de parabeni, surfactant pe bază de sulfat, uleiuri minerale, culori artificiale și nu sunt testate pe animale.
În coreeană, Ariul este un joc de cuvinte care semnifică un chip frumos. Iar pentru brand-ul coreean, frumusețea se traduce prin puritate, printr-o îngrijire blândă, cu ingrediente naturale, care reușesc să aducă o oază de prospețime în mijlocul vâltorii cotidiene.
Toate produsele Ariul sunt disponibile acum și în România și le poți descoperi pe site-ul www.ariul.ro!