Yves Saint Laurent lansează un nou parfum, Mon Paris Eau de Toilette. Cu arome de mosc alb, floare de Datura, noua apă de toaletă, o evoluție a faimosului Mon Paris Eau de Parfum, este o experiență olfactivă seducătoare.
Olivier Cresp, Dora Baghriche și Harry Fremont sunt cei trei parfumieri care au realizat Mon Paris Eau de Toilette, tot ei fiind cei care au creat și parfumul original Mon Paris Eau de Parfum. Cu o dorință de inovație și de a se exprima artistic, talentul lor și stilul caracteristic sunt prezentate drept trei viziuni ale Iubirii, combinate în una singură.
Apa de toaletă Mon Paris te învăluie inițial cu notele de vârf de bergamotă, zmeură și afine, invitându-te să descoperi mai mult.
Lasă-te apoi cucerită de arome de iasomie, tuberoză și amestecul de bujori albi și floare de portocal. Respiră adânc și lasă-ți inima să simtă toate aceste miresme.
La final, notele de bază de floare Datura amestecată cu senzualitatea lemnoasă a unui patchouli și a moscului alb creează un amestec hipnotizant.
Rezultatul? Un nou parfum, o nouă experiență senzorială, care explorează emoțiile și apoi le lasă să fie expuse. Contradictoriu, neașteptat, iubirea te cuprinde și refuză să îți dea drumul, astfel încât apa de toaletă Mon Paris este parfumul îndrăgostiților ce trăiesc intensitatea unei iubiri nebune.
Spiritul apei de toaletă Mon Paris este evidențiat și de designul iconic al sticlei. Cu aceleași margini rotunjite ale sticlei multifațete, noul Mon Paris aduce și o schimbare. Clasica cravată de la gâtul flaconului este de data aceasta mai senzuală, materialul cu buline îi conferă un aer mai jucăuș, mai intim al feminității și libertății.
Imaginea noii campanii a apei de toaletă Mon Paris este modelul canadian Crista Cober, iar alături de ea este Jeremie Laheurte, actorul parizian cunoscut pentru rolul din La Vie dAdèle (Blue is the Warmest Colour). Cei doi transpun în imagini povestea a doi îndrăgostiți pregătiți să își continue povestea de iubire în noi destinații.
Noua aromă Mon Paris by YSL se transformă în obiectul dorinței, simbol al pasiunii și iubirii totale.