Metode eficiente care te ajută să scapi de ridurile de pe frunte

Fruntea este, probabil, prima zonă în care îți vor apărea riduri, iar acestea pot fi cauzate de stres și oboseală. Chiar dacă sunt un aspect firesc al îmbătrânirii, cele mai multe femei vor să încetinească acest proces, fără să fie nevoie de injecții cu botox sau colagen, care sunt soluții temporare, costisitoare și chiar periculoase.

Metode eficiente care te ajută să scapi de ridurile de pe frunte

Citește mai departe pentru a afla cum să eviți apariția unor riduri adânci pe fruntea ta:

1. Poartă ochelari de soare de calitate

Decât să îți cumperi mai multe perechi de ochelari de soare ieftini, mai bine investești într-o singură pereche de bună calitate. O cauză principală a formării ridurilor de pe frunte, în special a celor dintre ochi, este încruntarea ochilor atunci când suntem expuși la lumina soarelui. Elimină aceste mișcări prin purtarea unor ochelari care să îți protejeze cu adevărat ochii.

2. Apără-ți pielea de soare

Pe lângă protejarea ochilor împotriva soarelui, trebuie să-ți protejezi și pielea: evită expunerea îndelungată și, dacă ești nevoită să stai în soare, folosește cremă cu factor SPF ridicat.

3. Masajul facial

Unele riduri pot fi cauzate de circulația proastă a sângelui, așa că stimulează circulația prin masarea regulată a feței. Folosește o cremă hidratantă sau un ulei natural (de măsline, migdale sau cocos). Acest lucru îți va îmbunătăți aspectul ridurilor fine, prevenind transformarea lor în riduri adânci.

4. Exerciții faciale

Așa cum trebuie să faci exerciții fizice regulate pentru a-ți menține silueta, același lucru este valabil și pentru mușchii fetei, pentru a-i menține fermi și pentru a-ți păstra pielea întinsă și netedă.

5. Stai cu capul în jos

Fața ta poate deveni leneșă, pentru că e întotdeauna în aceeași poziție. Din când în când, întoarce-te cu capul în jos pentru a stimula circulația sângelui către față și a nu-ți lăsa mușchii să se ducă în jos.

6. Nu fuma!

Țigările îți accelerează procesul de îmbătrânire, distrugând colagenul și elastina din piele, substanțe de care are nevoie pentru a-și menține forma ideală. Dacă ești fumătoare, faptul că vei scapă de amenințarea ridurilor constituie doar unul dintre motivele pentru care ar trebui să te lași.

7. Folosește uleiuri naturale

Uleiurile de cocos, măsline, avocado, argan, migdale, nuci de macadamia… lista poate continua. Folosește oricare dintre aceste uleiuri direct pe piele și ea va fi hidratată și catifelată. Aplică uleiurile pe frunte înainte de culcare și te vei bucura din plin de beneficiile lor.

8. Mască din albuș de ou

Aplicarea unei măști pentru față din albușuri de ou direct pe frunte este o modalitate excelentă de a da un aspect de fermitate pielii. Este o soluție temporară, dar dacă o combini cu masaj și exerciții faciale, vei observa cu siguranță rezultate pozitive.

9. Dormi suficient

Somnul este extrem de important dacă vrei să-ți menții tinerețea pielii. Majoritatea oamenilor are nevoie de 8-9 ore de somn pe noapte, iar lipsa de somn se va vedea imediat pe fețele lor, dar și în concentrare și eficiență. Corpul tău are nevoie de timp de „vindecare” în fiecare noapte, timp în care produce și hormonii de care pielea ta are nevoie pentru a fi lipsită de riduri.

10. Găsește timp de relaxare

Una din cauzele principale ale îmbătrânirii premature este stresul. Deși este o componentă normală a vieții și toată lumea trece prin perioade mai dificile, nu trebuie să-l lași să îți ocupe tot timpul. Trebuie să ai câteva minute de relaxare în fiecare zi pentru a combate efectele stresului asupra pielii tale.

Citește și:
Trucuri de make-up pe care să le pui în aplicare atunci când pielea ta nu arată cum ți-ai dori

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty