Măștile naturale pentru creșterea părului pe care trebuie să le încerci în această perioadă

Profită de timpul liber pentru a avea grijă de tine! Încearcă și câteva măști naturale pentru a accelera creșterea părului.


Sfatul pe care toți specialiștii îl dau când vine vorba de creșterea părului este, contrar așteptărilor, acela de a te tunde. Aceștia recomandă ca la fiecare opt săptămâni să ajungi la salon și să scapi de vârfurile deteriorate. Cum însă vizitele la coafor trebuie amânate în această perioadă, ți-am pregătit o serie de măști naturale care stimulează creșterea părului. Iar partea bună e că sunt ieftine și toate ingredientele din compoziția lor se află deja în casa ta.


Scorțișoară și ulei de cocos

Folosită în măști pentru păr, scorțișoara tratează o mulțime de probleme, de la cădere la aspectul deteriorat al acestuia. Pe lângă asta, stimulează creșterea părului, îi oferă strălucire și îmbunătățește condiția scalpului. Iar uleiul de cocos, după cum probabil știi deja, este bogat în acizi grași și vitamina E, ce hidratează părul în profunzime și îi sporește rezistența.

Pasul 1: Adaugă două linguri de ulei de cocos și una de scorțișoară într-un bol.


Pasul 2: Amestecă cele două ingredinte.

Pasul 3: Aplică pasta pe care ai obținut-o pe scalp și masează scalpul pentru a stimula foliculii firului de păr.

Pasul 4: Acoperă-ți părul cu un prospop și lasă masca să acționeze pentru 45-60 de minute.

Avocado și banană

Avocado este bogat în grăsimi naturale și vitamina E, ce ajută la hidratarea părului, făcându-l mai elastic, mai strălucitor și mai catifelat. De asemenea, previne și ruperea firelor de păr și stimulează creșterea acestora. Iar bananele conțin o cantitate semnificativă de uleiuri naturale și vitamine ce ajută la menținerea sănătății părului.

Pasul 1: Adaugă într-un blender un avocado de dimensiuni medii și o banană mică.

Pasul 2: Pasează-le până când obții o pastă cremoasă.

Pasul 3: Opțional, poți adăuga și o lingură de ulei de măsline. Aplică masca de la rădăcină până la vârfuri.

Pasul 4: După 45 de minute îndepărtează masca și curăță părul.

Ou, ulei de măsline și miere


Uleiul de măsline întărește firul de păr și îl hidratează în profunzime, mierea accelerează creșterea, iar oul previne ruperea părului. Combinate, cele trei ingrediente îți vor face părul mai sănătos, mai puternic și… mai lung.

Pasul 1: Adaugă într-un bol un ou, o lingură de miere și două de ulei de măsline.

Pasul 2: Amestecă-le bine, timp de un minut.

Pasul 3: Aplică masca pe părul uscat, de la rădăcină până la vârfuri.

Pasul 4: După 45 de minute îndepărteaz-o și spală-ți părul cu apă la temperatură medie.


Citește și:
Rutina de îngrijire în patru pași a părului vopsit

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video