Masajele faciale îți curăță pielea și te ajută să obții o strălucire naturală. Când acesta este făcut de un expert ce folosește produsele perfecte pentru tine, poate avea mai multe avantaje. Oricum, există și părți rele și părți bune, iar dermatologul Shuba Dharmana le dezvăluie pe toate.
Pe lângă faptul că îi oferă tenului tău strălucirea naturală, un masaj facial purifică porii. Exfolierea te asigură că pielea moartă este îndepărtată total, în acest mod produsele de îngrijire pe care le folosești putând să acționeze mult mai bine.
Aburul la care tenul tău este expus deschide porii iar punctele negre pot fi îndepărtate, iar masajul ajută circulația sângelui. Masca ce este aplicată la final te asigură că tenul tău primește hidratarea de care are nevoie.
Masajele faciale sunt perfecte pentru a fi făcute înaintea unui eveniment sau când nu dispui de suficient timp pentru a-i acorda tenului tău îngrijirea de care are nevoie. Totuși, înainte de a te bucura de părțile bune, trebuie să aflii și dezavantajele. Ca orice tratament, și cele faciale pot provoca multe alergii dacă nu ești destul de atentă.
Tenul gras sau acneea pot să devină mult mai evidențiate dacă anumite creme sunt aplicate sau exfolierea este mult prea dură. Explică ce fel de ten ai și asigură-te că sunt folosite produse non-comedogenice ce nu te expun la vreun risc. Nu vrei ca un tratament facial să provoace din nou acneea ce o dorești atât de tare dispărută.
Poți avea reacții alergice la anumite creme, mai ales dacă tenul tău este foarte sensibil. Ar trebui să întrebi de o astfel de testare pentru a fi sigură că nu o să ai parte de efectele negative ale masajelor faciale.
Metoda cu aburi sau îndepărtarea punctelor negre pot fi agresive pentru mai multe tipuri de piele și destul de dureroase. Depigmentarea poate fi inclusă ca un pas în anumite tratamente faciale și poate cauza probleme atunci
când tenul este mult prea sensibil.
Instrumentele folosite pentru masajele faciale sunt extrem de importante, de aceea ar trebui să te asiguri că sunt curate și sterilizate. Dacă nu ești sigură de faptul că igiena a fost făcută cum trebuie, ar trebui să refuzi să continui procedura.
Orice clinică sau salon ar trebui să arăte impecabil. Asigură-te că prosoapele folosite sunt spălate de curând.
Încearcă să găsești un specialist în masajele faciale ce înțelege riscurile, alergiile la diferite substanțe, tipurile de ten și îți răspunde la toate întrebările pentru a îndepărta grijile. Dacă ai fost supusă unor proceduri destul de curând sau folosești creme pe bază de retinol, ar trebui să anunți expertul. Întelegerea riscurilor și respectarea timpului de recuperare te poate ține departe de probleme mult mai grave.
Soarele nu este un bun prieten al pielii. Folosește creme cu cel puțin SPF 30 pentru a nu te expune la arsurile solare.
Text: Iulia Statie
Foto: Imaxtree