Pentru a avea cistig de cauza in lupta impotriva timpului, cea mai importanta arma este tocmai timing-ul. Ce tratamente sa facem, ce creme sa folosim, la ce virsta si cum? La toate aceste intrebari ne-au raspuns cei mai buni experti in estetica. Si iata ce am aflat...
De-a lungul istoriei, femeile s-au dovedit a fi extrem de inventive in a-si face viata mai complicata si mai neplacuta. Felul in care ne-a rostuit societatea (barbatul este cel care alege femeia) s-a dovedit a fi schema perfecta pentru a stirni rivalitate intre femei. Nu e de mirare ca, azi, femeile au ajuns sa se reinventeze, bucata cu bucata, in cabinetele de chirurgie plastica. Unele dintre noi incep sa se angajeze (in numele frumusetii si al tineretii) in tot felul de activitati suspecte, apelind la tratamente invazive inca de la virste fragede si ajung la comparatii masochiste cu prietenele lor, colegele lor sau cu modele anorexice de 20 de ani.
Din pacate, o femeie nu va fi niciodata invizibila pentru alta femeie (intotdeauna va reusi sa cistige citeva critici legate de coafura sau pantofi din partea colegelor ei), iar pierderea frumusetii si a tineretii poate avea un efect coroziv accentuat asupra psihicului ei si asupra felului in care isi percepe identitatea, mai ales daca aceasta identitate este construita in cea mai mare parte pe aspectul fizic.
Din fericire, estetica moderna ne ofera o paleta variata si individualizata de proceduri chirurgicale, lasindu-ne posibilitatea sa decidem singure ce rid dispare si care se pastreaza. |n fiecare saptamina apare ceva nou: tratamente injectabile (cu toxina botulinica, acid hialuronic, colagen, acid lactic, silicon sau transplant autolog de grasime), peeling-uri chimice, microdermoabraziune, tratamente cu laser sau, in ultima instanta, bisturiul. S-au inventat o multime de creme miraculoase (fiecare dermatolog are propria potiune de tinerete, de la Dr. Hauschka, pina la Dr. Pericone sau Dr. Murad), iar de curind s-au aventurat in acest domeniu si companiile cosmetice haute couture: Dior promoveaza linia Capture Total (ce promite sa stearga toate semnele imbatrinirii), Yves Saint Laurent a creat Lisse Expert, Lancaster a lansat Differently (contine un cocktail de vitamine, minerale si acizi grasi Omega 3 si 6, microcapsule pline de acid hialuronic, peptide pentru stimularea productiei de colagen, retinol si complex de antioxidanti naturali), iar Chanel ne cucereste cu Sublimage (cu extract polifractionat de vanilla planifolia, o planta crescuta in Madagascar, in conditii 100% ecologice).
Nu-i asa ca suna fermecator? Tocmai de aceea le-am comandat si le-am incercat pe toate, haotic si inconsecvent, dezvoltind o forma aparte de dependenta. „Nici o crema din lume nu poate avea aceleasi efecte ca serurile injectabile', declara Dr. Cristian Hariga, medic primar chirurgie plastica. „In general, cremele pot imbunatati aspectul ridului cu 30%. Dar sub 50% aceste modificari sint greu de sesizat', afirma doctorul. Intrebarea este: unde sa tragem linie, pina unde sa mergem cu tratamentele cosmetice invazive si ce trebuie sa facem la 20 si ceva de ani pentru a arata tinara la 50?
La 20 de ani
Chiar daca esti „fara griji si fara bani', cum spune cintecul, trebuie sa afli ca rezultatele exceselor facute la aceasta virsta vor lasa urme adinci peste citiva ani. Pentru fiecare dieta extrema, pentru fiecare tigara si pentru fiecare zi in care ai stat neprotejata la soare, vei culege „roadele dupa 30 de ani, sub forma de riduri, pete sau lipsa de elasticitate. „La 20 de ani trebuie sa incepi sa folosesti creme hidratante cu factor de protectie, in fiecare zi, si sa acorzi o importanta majora cremelor de noapte', afirma Dr. Viviana Iordache, medic primar dermatolog. „Nimeni nu te impiedica sa folosesti creme care contin retinol, chiar de la aceasta virsta', ne sfatuieste Dr. Iordache (care face parte din categoria medicilor dermatologi ce recomanda o conduita cosmetica timpurie, tocmai pentru a nu recurge la interventii drastice decit foarte tirziu).
De aceeasi parere este si celebrul chirurg plastician Gerald Imber, autorul cartii The Youth Corridor. El sugereaza femeilor sa recurga la tratamente non-invazive inca din tinerete. Altminteri, la virste inaintate, cind totul „este cazut, lasat si ridat', doar un face-lift serios mai poate imbunatati ceva. Filosofia lui preventiva este impartasita si de alti colegi de breasla. „Am paciente care au ajuns la 50 de ani si inca nu au nevoie de interventii chirurgicale, pentru ca pe parcursul anilor au recurs la proceduri wash and wear, adica tratamente ca Botox, peeling-uri, laser si injectii cu tesut adipos', spune celebrul dermatolog al vedetelor Dr. Pat Wexler.
Totusi, nimeni nu iti garanteaza tineretea vesnica. Unele dintre noi sintem predispuse genetic la imbatrinire prematura. „Iata de ce un dermatolog bun propune tratamentul adecvat dupa virsta pielii si nu dupa cea din buletin', afirma Dr. Iordache. „Am avut paciente de 24 de ani, care prezentau riduri adinci si piele lipsita de elasticitate, «perfecte» pentru o interventie chirurgicala.
Concluzie: Chiar daca la aceasta virsta credem cu multa naivitate ca lumea e a noastra si nimic nu ne poate afecta, trebuie sa incepem „sa folosim creme hidratante, de orice fel si marca (atita timp cit se potrivesc cu tipul de ten), putem apela la microdermoabraziune (pentru a scapa tenul de celulele moarte si pentru a stimula producerea de colagen) si recomand tratamente faciale macar o data pe luna', ne sfatuieste Dr. Iordache.
La 30 de ani
Stratul de baby fat (grasimea) care iti dadea acea stralucire si prospetime tinereasca incepe sa se diminueze considerabil. Vei observa incet ca pielea incepe sa se lase, apar santuri in jurul gurii, al buzelor si riduri la coltul ochilor. „La aceasta virsta, femeile pot apela la injectii cu toxina botulinica si la umplerea ridurilor cu fillere (ca Teosyal)', ne sfatuieste Dr. Viviana Iordache. Tratamentele cu toxina botulinica de tip A constau in injectarea de mici doze de substanta activa in muschii mimicii (responsabili cu crearea ridurilor pe frunte, in jurul ochilor, intre sprincene, pe nas, barbie si git). Mecanismul este simplu: ca urmare a relaxarii musculaturii se obtine o reducere a mobilitatii pielii, ce are ca efect stergerea ridurilor de expresie. Procedura dureaza maximum 30 de minute (tratamentul mai este numit si lunchtime therapy), este nedureroasa, nu are efecte secundare si nu solicita anestezie.
Mai exista alternativa mezoterapiei, tot un procedeu pentru stergerea ridurilor, la fel de rapid si eficient, care se poate folosi pentru orice zona a fetei (nu doar in partea superioara, ca toxina botulinica) sau a decolteului, fara restrictie. Procedura consta in injectarea unui cocktail de vitamine, care sa accelereze circulatia sanguina si regenerarea celulara, sa stimuleze producerea de colagen si sa hidrateze tesutul. Nu trebuie sa neglijam nici suplimentele nutritive care, in viziunea celebrului dermatolog Dr. Howard Murad, „sint la fel de importante pentru nivelul optim de hidratare a pielii ca si tratamentele de suprafata'.
Concluzie: Este virsta la care putem incerca tratamente antiaging mai puternice (ca injectiile cu toxina botulinica, acid hialuronic sau mezoterapie), peeling-uri chimice, microdermoabraziune sau tratamentele cu laser (doar la recomandarea medicului dermatolog). Recomandare Elle: Microdermoabraziune si tratament Atache. Microdermoabraziunea este un peeling cu ajutorul cristalelor de oxid de aluminiu, principiul de baza fiind regenerarea naturala a pielii prin stimularea activitatii celulare. Sterge petele de pigmentare si elimina ridurile fine, dar da si o luminozitate aparte tenului.
La 40 de ani
Noua generatie de femei de peste 40 de ani nu vor sa priveasca imbatrinirea ca pe un fapt inevitabil. Sint inca active in cariera si au un viitor inainte. Din pacate, odata cu trecerea timpului, pielea sufera schimbari care duc la pierderea elasticitatii si prospetimii ei. Metabolismul devine mai lent, productia de acid hialuronic se diminueaza considerabil si se acumuleaza radicali liberi si toxine in organism. Ce trebuie sa faci? „La aceasta virsta sint interzise dietele drastice (cele care te fac sa slabesti mai mult de 1 kg pe saptamina) pentru ca aceste schimbari drastice in alimentatia zilnica favorizeaza formarea ridurilor profunde si fenomenul de fata cazuta, care nu se mai poate repara decit prin face-lift', afirma Dr. Viviana Iordache. Daca nu esti destul de norocoasa, la 50 de ani vei apela probabil si la interventii chirurgicale. Atentie insa, unele face-lift-uri pot sa te faca sa arati mai in virsta decit esti. „Secretul unei operatii reusite consta in capacitatea doctorului de a pastra nealterate trasaturile fetei.' Deci solicita opinia mai multor specialisti inainte de a recurge la bisturiu.
Concluzie: La aceasta virsta iti evaluezi cu adevarat mostenirea genetica. Continua sa faci tratamentele non-invazive care au functionat pentru nevoile pielii tale si apeleaza la chirurgie doar daca este absolut necesar.
La 50 de ani
Este virsta la care recunosti ca organismul tau se transforma, au loc schimbari majore in structura corpului, se schimba metabolismul si felul in care arata pielea ta. La aceasta virsta keratinocitele nu se mai reinnoiesc, microcirculatia incetineste, distributia melaninei in piele nu mai este omogena, pielea devine mai aspra, fara luminozitate. In dermis, activitatea fibroblastelor se diminueaza, ducind la incetinirea producerii de colagen. „Aceasta categorie de virsta are nevoie in primul rind de peeling-uri chimice puternice si dese, pentru a stimula reinnoirea celulara', explica Dr. Viviana Iordache. Va trebui sa incluzi in alimentatie vitamine, minerale, acizi grasi Omega 3 si 6; sa cauti in produsele cosmetice pe care le alegi ingrediente specifice (acid hialuronic, retinol, antioxidanti). Trebuie sa acorzi mai multa atentie zonelor care iti tradeaza virsta: decolteul, miinile si pielea de pe git. Poti recurge la aceleasi tratamente non-invazive sau la cele chirurgicale la care ai apelat la 40 de ani.
Concluzie: Este la latitudinea ta daca recurgi la tratamente drastice sau preferi sa imbatrinesti natural si cu eleganta, à la Brigitte Bardot.
Chiar daca articolul se opreste la aceasta virsta, nu inseamna ca la 50 de ani totul se termina. Te asteapta inca o multime de bucurii si surprize! Oricum ai alege sa imbatrinesti, este important sa nu exagerezi cu procedurile descrise mai sus, pentru ca, asa cum declara si Rod Rohrich, presedintele catedrei de chirurgie plastica de la University of Texas, „nu e firesc sa ai un chip perfect, fara nici un rid. Cele din jurul ochilor si al gurii (care se formeaza atunci cind rizi) sint absolut obligatorii, altminteri risti sa arati fals sau cel putin straniu'. O fata tabula rasa nu inspira nicidecum tinerete, ci mai degraba grotesc, goliciune si saracie a spiritului…
Arhiva revistei ELLE
Foto: Shutterstock