Lucruri pe care sa nu le faci dupa un tratament facial

Daca tocmai ai avut parte de un tratament facial sau urmeaza sa-ti faci unul si nu stii cum sa procedezi dupa, iata cateva sfaturi care iti pot fi de folos.

Lucruri pe care sa nu le faci dupa un tratament facial

Vizita la cosmetician este in general o experienta relaxanta si care, bineinteles, aduce un beneficiu pielii tale. Cu toate acestea, dupa un astfel de tratament ne dam seama ca nu stim ce sa facem cand ajungem acasa si ce fel de masuri de ingrijire este bine sa luam.

Asa ca, pentru a-ti usura munca, am compus o lista cu cateva lucruri pe care ar trebui sa nu le faci dupa ce ai primit un tratament facial.

1. Nu-ti atinge fata


Asta este sfatul pe care-l auzim tot timpul cand vine vorba de un ten curat. Mainile noastre contin mai multe bacterii decat ti-ai putea imagina vreodata, dar uneori, din obicei, pur si simplu uitam ca este foarte daunator pentru tenul nostru sa umblam cu mainile pe fata.

2. Evita masajul

Stim ca este extrem de relaxant, dar dupa ce cosmeticiana ta s-a chinuit peste o ora sa iti curate toate imperfectiunile, un masaj nu este indicat chiar imediat dupa tratament. Iti va irita si mai tare pielea si o vei sensibiliza.

3. Stai departe de bauturile alcoolice

Un tratament cosmetic este precum un detox, dar pentru pielea ta. Indicat este ca dupa tratament sa bei cat mai multa apa sau sa consumi cat mai multe legume si fructe proaspete. Esential este sa te hidratezi corespunzator.

Citeste si:
Pielea uscata: 7 modalitati de a o remedia

4. Nu te expune la soare

Deobicei, un tratament cosmetic consta si intr-un gomaj mai puternic, procedura care sensibilizeaza pielea si o lasa mai vulnerabila in preajma soarelui. Asa ca, dupa tratament ai putea sa folosesti o crema cu SPF 30, cel putin.

5. Nu te epila

De obicei, in timpul sau la sfarsitul unui tratament facial, se indeparteaza si firele de par nedorite. Daca totusi nu ai facut acest lucru, este bine sa lasi epilatul pe mai tarziu, cand pielea ta se va calma si se va intoarce la stadiul incipient.

6. Evita sportul

Este clar faptul ca dupa tratament, porii tai vor fi deschisi pentru restul zilei si nu ai vrea sa ii incarci cu transpiratie! Pielea ta se va irita si s-ar putea chiar si infecta in cazuri mai rare. Cel mai bine este sa eviti orice fel de activitate fizica, pentru a lasa pielea sa se calmeze.

7. Nu folosi produse cosmetice puternice

In urma unei extractii, pielea ta va fi rosie si un pic iritata, iar daca urmeaza sa iesi undeva in oras, poate ca este tentant sa vrei sa acoperi aceasta problema cu un fond de ten. Dar indicat ar fi a te abtii de la machiaj, pentru ca iti va astupa porii recent curatati si iti imaginezi ca asta nu le poate face decat rau. De asemenea, nu uita sa iti cureti cu atentie pensulele de machiaj pentru a evita aparitia acneei sau a iritatiilor.

Citeste si:
Ce tendinte de machiaj s-au conturat la NYFW pentru primavara vara 2018

8. Nu iesi in oras imediat dupa tratament

Cum am mai spus de multe ori, pielea ta va fi foarte sensibila si vulnerabila dupa un tratament facial, ceea ce inseamna ca poluarea din oras sau vremea rece iti va dauna tenului. Cel mai bine este ca imediat dupa cosmetica, sa te duci acasa si sa te relaxezi.

Text: Petra Murariu-Magureanu
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty