Laserul Palomar – un aparat minune

Lioara Bradu a descoperit un aparat care iti aduce fericirea si-ti reda increderea in tine. Despre ce e vorba?

Laserul Palomar - un aparat minune

Stateam acolo, in asteptare, intinsa, cu ochii pironiti in tavan, relaxata (atit cit puteam in situatia data), si ma gin­deam… Pun pariu ca nu o sa ghicesti nici intr-o mie de ani la ce ma gindeam. Nup! Nu la batrinete! Nici la pretul aurului! Si nici ce a­veam sa gatesc pentru cina! Iti dau citeva indicii: soare, arsuri, distrugeri iremediabile. Nuuuu, nu si iarasi nu! Nu cred in sfirsitul lumii!

Ma gindeam ca noi, oamenii, sintem niste fapturi tare ciudate: ne straduim sa obtinem anumite lucruri (un job de vis, haine la moda, un sot, un ten de bronz…) de care, apoi, printr-un efort si mai mare, ne zbatem sa scapam (de­misie, tirguri si vinzari online, divort, laser…). Stiu, a filosofa la zadarnicia vietii intr-un cabinet de dermatologie este la fel de ciudat si de nepo­trivit ca a negocia pretul unei rochii intr-un maga­zin Prada, dar postura in care ma aflam nu imi inspira nimic mai profund, mai amuzant sau mai original.

Dupa ani de zile in care mi-am purtat paloarea cu stoicism, vara aceasta imi dorisem si eu putina culoare. Statusem in soare, nemis­ca­ta, unsa din cap pina in picioare cu creme solare, uleiuri naturale si extracte, unul mai exo­tic decit altul. La ce bun? Acum asteptam, imi doream, speram sa sterg totul cu un tratament laser!

De ce? Ei bine, revenind la filosofia de budoar inceputa mai devreme, dupa un timp descoperi ca lucrul pe care ti l-ai dorit atit are si „un bagaj de rezerva': job-ul de vis are (de obicei) un sef de cosmar, sotul perfect – o mama imposibila sau o amanta mai tinara, hainele la moda se demodeaza si consuma spatiu, iar bronzul superb vine insotit de riduri, pete pigmentare si alte semne de imbatrinire prematura. Bref, cind prietena mea Flori (Floriana Sandru, un medic dermatolog de exceptie, pe care o poti gasi la Centrul Medical Euromed) mi-a spus, cu o sinceritate dureroasa: „Ce ai facut cu fata ta? De unde au aparut ridurile astea? Ce ai pe frunte? Tu nu ai avut niciodata porii dilatati! Te astept miine la cabinet sa te repar , reactia mea a venit ca o usurare: „Multumesc! Multumesc din suflet!'.

Cum as fi putut refuza? Stiam ca laserul Palo­mar, pe care il foloseste dr. Sandru, este cel mai puternic laser non-invaziv existent la ora actuala (trateaza de patru ori mai rapid decit orice alt sistem fractional ablativ), un tratament la care viseaza toti dermatologii, toate vedetele si toate fe­mei­le pornite in cautarea tine­re­tii fara batrinete si a frumusetii fara pata (asa, ca mine).

Este folosit in elimi­narea ridu­rilor superficiale si profunde (la nivelul fruntii, , gitului, in jurul buzelor si ochilor), pentru stergerea cicatricilor adinci de acnee (mergind pina la disparitia cicatricei) sau pentru intinerirea tenurilor afectate de soare, cu porii dilatati, pe­te pigmentare sau capilare sparte.

Cit despre rezultate, se spune ca sint ului­toa­re si foarte rapide. Desi au trecut numai doua ore de la tratament, tenul nu-mi este nici inflamat, nici iritat (spre deosebire de un tratament laser tra­ditio­nal, unde, la doua ore post-procedura, arati ca si cind ti-ai fi bagat capul in cuptorul cu microunde), deoarece acest laser nu arde si nu agreseaza pielea, si astept cu nerabdare di­mineata cind, confor­m promisiunilor, voi avea un chip mai luminos si vizibil intinerit. Iar efectul de regenerare continua inca mult timp dupa tra­tament. Este rapid (o sedinta dureaza 30 de minute), discret, sigur, fara efecte secundare si nedureros. Este nedureros. Nedureros…

Am sucit si am rasucit acest cuvint in minte de o mie de ori sperind ca prin autosugestie voi invinge deja celebra mea frica de durere. Ei bi­ne, am o veste pentru voi: autosugestia nu func­tio­neaza (nu in cazul meu), in schimb Palomar functioneaza 100%. In ciuda faptului ca, in timpul tratamentului, Flori a trecut laserul de 3-4 ori pe aceeasi portiune (v-am spus doar ca tenul meu era intr-o stare jalnica!), nu am simtit un disconfort major. Nu mai mult decit la o sedinta de epilare cu ceara.

Am plecat de la Euromed intr-o stare (fizica si psihica) de mii de ori mai buna, cu respectul de sine la cote maxime. Daca am trecut prin­tr-un tratament laser, am dat timpul inapoi cu cinci ani si am invins legile naturii (95% dintre dermato­logi iti vor spune ca efectele negative ale soarelui asupra tenului sint ireversibile), simt ca pot face orice. Ia sa vedem, ce ar mai fi pe lista: o demisie? Nu e cazul. Un divort? Nu am de ce (inca!). Atunci o sa fac ordine in dulap! La urma urmei, chiar am nevoie de haine noi, mai cool, mai sexy, mai pline de culoare, care sa se asorteze cu noul meu ten… irezistibil.

Verdict ELLE

Acest tratament este noul meu favorit. Face orice: iti intinereste tenul, te scapa de parul de prisos, de capilarele sparte, de cicatrici, dar mai ales te scapa de orice fel de complexe.
Adresa: Centrul Medical Euromed, Bucuresti, str. Parintele Galeriu nr. 6C, tel. 021/211.96.60; 0723.286.269; www.cmeuromed.ro

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty