Primăvara a venit cu noi arome florale, citrice și orientale și ne-a adus cele mai interesante noutăți în domeniul îngrijirii eficiente a tenului.
Se apropie perioada vacanțelor, așa că e momentul să-ți achiziționezi produse cu protecție solară, dar și kit-uri de călătorie utile și eficiente.
Apa de parfum Carolina Herrera Good Girl Blush Elixir este o interpretare senzuală și mai intensă a parfumului Good Girl Blush, într-o sticlă sub forma celebrului stiletto, dar acum cu o nuanță în degradé de la roz la negru. Lemnoasă, misterioasă și florală, această compoziție este un amestec intens și incandescent de note de trandafir, vanilie și patchouli.
Linia de îngrijire a pielii Chanel SUBLIMAGE este sinonimă cu formule eficiente și ingrediente prețioase. Acum, Chanel a lansat două noi produse care combat unele dintre cele mai importante probleme ale tenului. Este vorba despre SUBLIMAGE La Lotion (hidratează, calmează, protejează pielea și combate semnele îmbătrânirii și roșeața) și SUBLIMAGE Le Fluide (hidratează și matifiază tenul, conferindu-i strălucire și atenuând aspectul porilor).
FOREO, liderul mondial în domeniul beauty-tech, lansează PEACH™ 2 go, un epilator IPL compact care oferă cea mai simplă, mai rapidă și mai eficientă metodă de epilare, chiar și atunci când ești plecată de acasă. Dispozitivul integrează cea mai avansată tehnologie IPL și te ajută să scapi de părul nedorit în doar 12 săptămâni, dar primele rezultate vizibile apar după primele două săptămâni.
Jean Paul Gaultier Scandal Absolu este parfumul care îți va transforma zilele și nopțile de primăvară în momente unice, incitante și senzuale. Vorbim despre o aromă concentrată, cu ingrediente rafinate și amestecuri îndrăznețe. Notele-semnătură sunt tonurile tulburătoare de tuberoză, cele delicioase de smochină neagră și luxosul lemn de santal, puse în valoare de un duo de note de prune
și castane.
Bath&Body Works ne ispitește în această primăvară cu o nouă colecție: Calypso Clementine. Notele parfumate de clementină zemoasă, nectar de neroli și notele lemnoase se regăsesc în toate produsele colecției: cremă de corp, gel de duș, cremă de mâini, exfoliant de corp, unt de corp, spray parfumat pentru corp, apă de parfum, lumânări parfumate și odorizant de cameră.
Noile creații aromate ale brand-ului de parfumerie OmanLuxury, Voyage, Flowerlush și Zafar, aduc în prezent inspirația și rafinamentul comerțului străvechi cu tămâia și mirodeniile prețioase din Oman. Fiecare pulverizare a acestor ape de parfum, cu note orientale puternice, este o promisiune de eleganță pură, fiind o invitație deschisă către o călătorie multisenzorială. Parfumurile OmanLuxury sunt disponibile exclusiv pe www.nicheparfumerie.ro.
Setul de călătorie de la Moroccanoil conține produse mini pentru hidratarea și hrănirea părului uscat și deshidratat, toate infuzate cu ulei de argan, fiind ideal pentru a-l lua cu tine în vacanță. Setul conține șampon pentru hidratare (70 ml), balsam pentru hidratare (70 ml), ulei tratament pentru păr (25 ml), cremă de mâini (40 ml) și o geantă cosmetică. Disponibil pe topline.ro.
Wella Professionals lansează Ultimate Repair Mask, o mască destinată în special părului uscat și fragil, care repară firele deteriorate de razele UV, instrumente de coafare cu aer fierbinte, extensii, elastice și decolorare. Are la bază o tehnologie brevetată cu AHA și Omega 9, care asigură întărirea și reconstruirea părului atât din interior cât și în exterior, și nu conține ingrediente de origine animală.
OPI lansează o nouă formulă pentru lacurile de unghii Infinite Shine, cu o rețetă inovatoare, complet îmbunătățită. Noul Infinite Shine are o durabilitate uimitoare și ni se dezvăluie în 70 de noi nuanțe, la care se adaugă o bază și un top-coat. Se fixează pe unghii precum gelul și rezistă până la 11 zile, dar se îndepărtează cu ușurință, precum lacul de unghii tradițional.
Buchetul floral J’Adore se regăsește în gama Les Adorables, care acum este întregită de trei noi formule pentru îngrijirea corpului. Gelul de duș este infuzat cu extract de iasomie, iar la contactul cu apa textura sa se transformă într-o spumă strălucitoare și senzuală. Laptele de corp are 92% ingrediente de origine naturală, iar crema multifuncțională lasă pielea fină și mătăsoasă.
Paula’s Choice Barrier Protect Mineral Sunscreen Broad Spectrum SPF 30 este un produs cu protecție solară minerală pentru toate tipurile de ten, având o textură lejeră de gel cremos. Este potrivit și pentru tenul sensibil sau afectat de rozacee, iar formula sa conține alantoină, centella asiatica și prebiotice pentru calmarea pielii, dar și protejează și întărește microbiomul și bariera naturală a pielii.
Aliații de nădejde pentru pielea sensibilă sau cu tendință atopică a copiilor se alătură familiei UVMUNE 400. Produsele din gama La Roche-Posay Anthelios Dermo-Pediatrics includ acum cel mai eficient filtru UV pentru a proteja împotriva radiațiilor solare. În plus, se adaugă un nou produs – Anthelios UVMUNE 400 Dermo-Pediatrics Fluid Invizibil SPF50+, pentru a oferi protecția solară de care are nevoie întreaga familie.
Noua apă de toaletă pentru bărbați Azzaro The Most Wanted Intense este o aromă lemnoasă, aromatică, în care domină notele de vârf de bergamotă verde mediteraneană și esența de lavandă din inima parfumului. Compoziția culminează cu un acord bogat, lemnos de lichior de mușchi, rezultatul fiind o experiență olfactivă de neuitat, care îl învăluie pe purtător și îi oferă încredere în sine.
„Secretul grădinilor senzoriale” este numele noii colecții în ediție limitată SABON, care reunește gamele Green Breeze și Sunny Lush, cu două arome perfecte pentru primăvară. Produsele din gama Sunny Lush au note florale sofisticate de bergamotă, lavandă și neroli, iar colecția cuprinde ulei de duș, scrub de corp, cremă de mâini, lapte de corp și EAU de Sabon.
Obagi Hydrate Light® este un gel-cremă cu textură fină, dovedit clinic că reîmprospătează pielea și îi oferă hidratare timp de 24 de ore. Nu conține uleiuri, este un produs non-comedogenic, hipoalergenic și revitalizează bariera de hidratare a pielii, pentru a susține sănătatea acesteia. Formula sa include ceramide și umectanți puternici (acid poliglutamic și glicerină), dar și antioxidanți precum niacinamidele. Disponibil pe obagi.ro.
Serumul de față hidratant cu 2% acid hialuronic + B5 The Ordinary, unul dintre cele mai apreciate produse de skincare, are acum o nouă formulă, cu cinci forme de acid hialuronic și ceramide. Acidul hialuronic 2% + B5 păstrează nivelul optim de hidratare a pielii pe tot parcursul zilei și ajută la îmbunătățirea elasticității tenului, minimizând aspectul liniilor fine. Disponibil pe bilenegre.ro.
Gelul facial de la Susanne Kaufmann este hidratant, hipoalergenic și este îmbogățit cu un amestec din extracte calmante din ciuperci și acid hialuronic. Elaborat cu gândul la pielea sensibilă, formula gelului reduce la minimum riscul de alergii. Extractul din ciuperca Albatrellus este recunoscut pentru proprietățile de calmare a iritațiilor, iar extractul din ciuperca zăpezii contribuie la o hidratare de durată. Disponibil pe miobio.ro.
Artistry Skin Nutrition Vitamin C + 3HA Daily Serum este un serum concentrat pentru strălucirea tenului, care combate liniile vizibile și ridurile și conferă pielii un aspect ferm, făcând-o să arate și să se simtă sănătoasă. Noua sa formulă conține de două ori mai multă vitamina C (acum, cu o concentrație de 10%), dar și trei tipuri de acid hialuronic. Disponibil pe amway.ro.
Apa de parfum The Body Shop Full Magnolia este o aromă unisex, florală și fructată, în centrul căreia se află prețiosul ulei esențial de magnolie extras din flori de magnolie culese manual în provinciile sudice ale Chinei. O notă verde de rubarbă și tonurile de lemn alb completează compoziția, pentru a-i pune în valoare prospețimea și delicatețea. Disponibil pe thebodyshop.ro.
Moschino Toy 2 Pearl se deschide cu prospețimea notei de lămâie combinată cu aromele de oregano și sorbet de lămâie. Inima parfumului se compune din iasomie, acorduri de nisip și frezie, iar baza surprinde dulceața lemnoasă a vetiverului, acordurile ciprate și atingerea moscului. Compoziția este prezentată într-un flacon în formă de ursuleț, în nuanțe întunecate, cu reflexii, inspirat de fundul oceanului și de scoica perliferă.
Foto: PR