Nici un alt sezon nu este atât de ofertant în materie de noutăți cosmetice precum primăvara. Descoperă cele mai noi parfumuri și formule de îngrijire sau machiaj.
Parfumuri florale care te cuceresc instantaneu, produse de machiaj și de îngrijire care pun accent și pe sustenabilitate – iată noutățile de beauty ale lunii martie.
Este esențial să te pui mereu pe primul loc și să-ți acorzi timp ca să-ți pui în valoare frumusețea și să ai o stare de bine.
Noua gamă N°1 de CHANEL oferă o abordare inovatoare și sustenabilă asupra frumuseții și este compusă din produse pentru îngrijirea tenului, machiaj și spray parfumat. Formulele au la bază extractul de floare roșie de camelie, atât de iubită și apreciată de Gabrielle Chanel, care ajută tenul să-și păstreze frumusețea și sănătatea mai mult timp, combate semnele îmbătrânirii și protejează pielea de consecințele stresului și ale factorilor poluanți, redându-i vitalitatea.
Fondul de ten YSL Touche Éclat Le Teint are acum o nouă formulă, îmbogățită cu un complex avansat de ingrediente anti-oboseală, combinând beneficiile unui produs de machiaj cu cele oferite de unul de îngrijire. Astfel, pielea va dobândi un aspect sănătos și luminos, va fi hidratată timp de 24 de ore, iar produsul conferă o acoperire perfectă datorită pigmenților translucizi.
Paula’s Choice Skin Perfecting 25% AHA + 2% BHA Exfoliant Peel este un peeling cu acizi care acționează în numai 10 minute și se clătește cu apă. Se folosește săptămânal și are rezultate vizibile de la primele aplicări: reducerea petelor și ridurilor, restabilirea luminozității naturale a tenului și corectarea imperfecțiunilor minore.
IT Cosmetics lansează o serie de serumuri dezvoltate împreună cu chirurgi plasticieni și dermatologi destinate combaterii celor mai întâlnite probleme ale tenului. Bye Bye Dullness Vitamin C Serum redă strălucirea pielii, Bye Bye Lines Hyaluronic Acid Serum oferă hidratare de durată și netezește ridurile, iar Bye Bye Pores Glycolic Acid Serum exfoliază și reduce aspectul porilor. Disponibile exclusiv în parfumeriile Douglas.
Givenchy dezvăluie acum o nouă interpretare a apei de parfum L’Interdit, o ediție limitată ce poartă numele L’Interdit Édition Millésime Nocturnal Jasmine. Buchetul floral iconic al L’Interdit este acum subliniat prin nota de iasomie Grandiflorum culeasă din India, pusă în valoare de tonurile de ceai verde, migdală, ghimbir, ambroxan și vetiver.
Rimmel London, cunoscutul brand londonez de beauty, a lansat noua gamă de machiaj Kind & Free, care se adresează femeilor ce își doresc un look perfect, însă nu neglijează aspectul sustenabil al produselor pe care le folosesc și vor să ajute mediul înconjurător. Produsele de machiaj din această gamă au o formulă 100% vegană, testată dermatologic și potrivită chiar și tenului sensibil, conțin ingrediente netestate pe animale, iar ambalajele sunt reciclabile.
Știm că îți dorești o culoare intensă a părului, iar Maria Nila vine în ajutorul tău cu gama Luminous Color, care îți protejează părul de radicalii liberi, datorită complexului Colour Guard și extractului de rodie care ajută la reducerea pierderii culorii, menținându-l în același timp hidratat și oferindu-i strălucire. Produsele sunt disponibile exclusiv în saloane, în magazinele Xpert Beauty și www.xpertbeauty.ro.
Sì Passione Éclat de Parfum este o reinterpretare florală a parfumului-semnătură Armani Sì. Debutează la vârf cu un acord luminos de coacăze negre și bergamotă energizantă, notele de mijloc sunt reprezentate de un duo de trandafiri Centifolia și Damascena, iar la bază regăsim tonuri de mosc alb și infuzie de vanilie, ingrediente de o calitate superioară provenind din surse sustenabile.
Noile creme de mâini sub formă solidă de stick de la Rampal Latour au ingrediente 100% naturale, certificate organic (ulei organic de măsline din Provence și uleiuri organice de susan, ricin, și unt organic de shea). Sunt disponibile în două variante: Cremă de mâini organică solidă cu migdale și Cremă de mâini organică solidă hipoalergenică, fără parfum. Disponibile pe miobio.ro.
Șapte produse eficiente de skincare de la șapte brand-uri de renume în industria frumuseții într-un singur set! Kit-ul Sephora 7 Days’ Beauty Resolutions conține gel de curățare exfoliant, cremă pentru zona ochilor, tratament exfoliant, cremă hidratantă nuanțatoare, cremă-gel hidratantă, serum anti-imperfecțiuni și serum cu acid glicolic de la brand-uri precum Mario Badescu, Origins, Sephora, Sunday Riley sau The Inkey List.
Cele mai cunoscute colecții de produse de îngrijire The Body Shop – Voyage și Scents of the World – se reinventează în această primăvară sub numele Choice – scents with character. Colectia reunește cinci game – Glowing (Cherry Blossom), Blissful (Strawberry), Wild (Jasmine), Vibrant (Bergamot), Rebel (Rosebud), fiecare dintre acestea fiind compusă din apă de toaletă, spray pentru corp, gel de duș și cremă hidratantă pentru corp, cu 97% ingrediente de origine naturală.
Actrița Emma Roberts este imaginea BOSS ALIVE Intense, o apă de parfum puternică, dulce și seducătoare, care celebrează femeile îndrăznețe și îmbie la momente pline de aventură. Aroma se deschide cu note puternice de zmeură, urmate de cele de vetiver, la care se adaugă nota-semnătură de benzoină, iar culoarea intensă a zmeurei se regăsește și în nuanța sticlei de parfum.
Sensai, cunoscutul brand japonez de frumusețe, continuă lupta împotriva semnelor îmbătrânirii cu lansarea unei noi creme din linia Absolute Silk. Noua Illuminative Cream ajută la diminuarea vizibilă a ridurilor și a petelor pigmentare care sunt responsabile de tonurile mai închise pe care le capătă tenul odată cu trecerea timpului, pielea devenind mult mai luminoasă și cu un aspect vizibil îmbunătățit.
Conferă un plus de culoare și îngrijire buzelor tale cu NYX Professional Makeup This is juice Gloss, o nouă gamă de gloss-uri de buze vegane, disponibile în opt nuanțe parfumate. Sunt infuzate cu cinci electroliți (PCA de magneziu, zinc, mangan, sodiu și sorbat de potasiu) și cinci uleiuri hidratante (Rosa Canina, semințe de struguri, semințe de jojoba, avocado și squalane).
Nutri-Lumière Revive este noua descoperire a laboratoarelor Clarins ce face posibilă lupta împotriva efectului de „îngălbenire” a pielii și îi redă strălucirea. Are o acțiune completă anti-îmbătrânire – revitalizare, piele cu aspect sănătos și riduri netezite – datorită celor opt extracte organice din plante. Conține și complexul Clarins anti-poluare, ce protejează pielea de poluare și daunele cauzate de lumina albastră.
Pentru un machiaj cu care vei impresiona încearcă noua paletă de farduri Pat McGrath Mothership IX Artistry Palette Huetopian Dream. Ai la dispoziție zece nuanțe superbe, de la nude-uri luminoase la tonuri roz și coral, până la nuanțe de bronz auriu cu atingeri de verde sau albastru. Disponibilă exclusiv în Sephora.
Guerlain Abeille Royale Scalp & Hair Youth Oil-in-Serum este un serum destinat îngrijirii podoabei capilare, ce are la bază tehnologia Dynamic Blackbee Repair, un complex cu D-pantenol, și este îmbogățit cu mierea albinei negre din Insula Ouessant. Serumul revitalizează scalpul, mărește de cinci ori rezistența fibrei capilare, hidratează părul pe toată lungimea lui și ajută la păstrarea intensității culorii pentru mai mult timp.
Nuanțele de șaten sunt la mare căutare, dar pentru a obține un reflex șaten fără cusur cea mai bună soluție este să apelezi la profesioniștii din saloane. iNOA, sistemul de colorare lansat de LOréal Professionnel Paris, oferă o gamă complexă de nuanțe de șaten pe care pot fi amestecate și personalizate, astfel încât culoarea să pară uimitor de naturală la final.
Noua apă de parfum Yves Saint Laurent Black Opium Illicit Green cucerește prin notele citrice de mandarine verzi, acordurile dulci de smochine, dar și feminitatea tușelor de flori de portocal și delicatețea iasomiei. La bază regăsim vanilia premium și notele energizante de cafea, semnătura olfactivă a colecției de parfumerie Black Opium.
Foto: PR