Uneori este dificil să cunoaștem cu adevărat nevoile tenului nostru și implicit care sunt metodele prin care putem să-i păstrăm aspectul sănătos și luminos.
În fiecare zi suntem asaltate cu reclame pentru diferite produse de îngrijire a pielii și produse cosmetice – ca să nu mai punem la socoteală că orice rețea de socializare accesăm, ne lovim constant de recomandările persoanelor publice și vedetelor.
Între volumul de sugestii pe care le primim în privința metodelor de a obține tenul de porțelan pe care îl vedem în reclame și acneea care ne-a apărut în dimineața aceasta pe frunte, este destul de complicat să facem alegerile corecte. Întrebări precum „de ce are nevoie pielea mea?' și „ce pot să fac să scap de coșuri?' ne rămân mereu pe buze, deoarece se pare ca niciodată nu găsim răspunsuri solide.
Îngrijirea tenului – de ce este vitală?
Presupunând că toată lumea își dorește un ten curat, radiant și lipsit de coșuri, este necesar să cunoști faptul că pielea ta este expusă zilnic la factori ce cauzează reacții alergice și imperfecțiuni. Fie că este vorba despre o pensulă folosită în repetate rânduri fără să fie curățată, o față de pernă murdară sau faptul că ai mâncat prea multă ciocolată și prea puține fructe în ultima săptămână – toate aceste situații sunt aducătoare de imperfecțiuni la nivelul tenului.
Trăim într-o perioadă în care atât femeile, cât și bărbații, se simt presați să afișeze cea mai bună variantă a lor în fața societății – ceea ce înseamnă și un ten impecabil. Cu toate acestea, a avea un ten sănătos semnifică mult mai mult decât a face o impresie bună.
Pe lângă faptul că ne dorim să ieșim încrezătoare din casă, fără să aplicăm fond de ten și două tipuri de corectoare înainte, îngrijirea tenului este crucială deoarece pielea reprezintă cea mai importantă barieră împotriva infecțiilor, razelor ultraviolete și poluării din mediul exterior. Prin urmare, îți punem la dispoziție o listă de trucuri pe care le poți integra în rutina ta de îngrijire și care te vor ajuta în menținerea unui ten sănătos și curat.
Dacă tenul tău este predispus la coșuri sau pielea ta este grasă, nu trebuie să sari peste pasul în care îți speli fața după ce te trezești, dar și înainte să te culci. Dacă nu îți vei spăla pielea la sfârșitul unei zile, mai mult ca sigur le ceri imperfecțiunilor să apară.
Faptul că folosești un scrub sau o soluție de curățare înainte să te duci la culcare va ajuta la desfundarea porilor și la dizolvarea reziduului de fond de ten, celule moarte și excesul de uleiuri care s-a acumulat pe parcursul zilei – ca să nu mai punem la socoteală că spălatul pe față este aliatul tău când vine vorba de bătălia împotriva acneei.
Rafturile farmaciilor și magazinelor ce comercializează produse de îngrijire sunt pline de produse faciale speciale pentru demachiere – iar încercarea de a-ți da seama care este alegerea potrivită pentru tine se poate transforma într-o experiență copleșitoare.
Iar când vine vorba de produsele de îngrijire a tenului, scump nu înseamnă neapărat bun, așadar nu alergați spre raionul cu produse luxoase și costisitoare, deoarece este foarte posibil să cheltuiți prea mulți bani fără a scăpa de probleme.
Din multitudinea produselor pentru demachiat – de la săpunuri la ape micelare – alegeți produsul care are cele mai puține ingrediente. Cu alte cuvinte, în ceea ce privește produsele de îngrijire facială, varianta simplă este întotdeauna una potrivită. Iar când citiți lista de ingrediente, asigurați-vă că parfumul și alcoolul nu sunt pe aceasta, deoarece pot irita și usca tenul.
Cum vă ajută un produs cosmetic hidratant când vine vorba de un ten lipsit de imperfecțiuni? Dacă pielea ta este excesiv de uscată, aceasta va încerca să compenseze lipsa de hidratare prin producerea exagerată de ulei – iar rezultatul este un ten cu mici imperfecțiuni enervante.
Deși pare un pas ce poate să fie dat la o parte din rutina ta de îngrijire, hidratarea este esențială ca tenul tău să vibreze luminos – plus că îți face pielea mai moale și elastică, astfel diminuând și prevenind numărul imperfecțiunilor.
Ca și produsele de curățare, crema hidratantă nu trebuie să aibă un preț exorbitant sau să fie plină de ingrediente extravagante. Căutați un produs care să fie non-comedogenic, deoarece acestea nu vor înfunda porii. Chiar dacă aveți tenul gras, o cremă hidratată specială pentru tipul tău de piele este mai mult decât bine venită în rutina ta de îngrijire.
Exfolierea este un proces vital în rutina ta de îngrijire și o unealtă nelipsită din arsenalul tău contra imperfecțiunilor. Acest pas ajută la eliminarea excesului de celule moarte ale pielii – dacă acestea nu sunt înlăturate la timp, îți pot înfunda porii și pot facilita apariția acneei. Acumularea de celule moarte este vizibilă, deoarece tenul tău va arăta îmbătrânit.
Dacă ți-ai dat seama că a trecut ceva vreme de ultima dată când ți-ai exfoliat tenul, achiziționează rapid un scrub și aplică-l pe față folosind o perie exfoliantă sau un burete. Folosirea unui scrub este recomandată o dată sau de două ori pe săptămână, în funcție de vreme și tipul tenului. În lunile călduroase, exfoliați mai des decât iarna, deoarece temperaturile ridicate favorizează producția de ulei.
Deseori, motivul din spatele semnului care ți-a apărut de dimineață și ți-a ruinat toată ziua este lipsa somnului. Acneea și oboseala merg mână în mână, deoarece lipsa orelor de somn poate determina organismul să elibereze compuși inflamatori – care determină apariția imperfecțiunilor.
Se spune că mintea sănătoasă este într-un corp sănătos, iar același lucru se aplică și în cazul tenului curat. Așadar, asigură-te că dedici între șapte și nouă ore somnului de frumusețe în fiecare noapte.
Ai câteva imperfecțiuni care te irită, o întâlnire importantă diseară și dorința arzătoare să le faci să dispară cât mai curând? Faptul că umbli la ele sau le spargi nu te va ajuta – mai mult, acest lucru le poate inflama sau poate lăsa cicatrici. Într-adevăr, este dificil să te ții departe de această tentație, însă încearcă de dragul sănătății pielii tale.
Dacă nu lași imperfecțiunile să dispară în mod natural, îți vei expune porii la mai multe bacterii – inclusiv cele de pe mâinile tale. În cazul în care ai un coș care nu vrea să dispară sau care este dureros la atingere, consultă un dermatolog. Specialistul te va ajuta prin sugerarea anumitor tratamente sau produse speciale pentru a scăpa în mod eficient de imperfecțiuni.
Desigur, o alimentație corectă nu semnifică în întregime renunțarea la alimentele procesate, dulciuri, sau băuturi carbogazoase. În schimb, asigură-te că planul tău alimentar este unul echilibrat, în care nu există excese iar organismul tău se bucură de fiecare grupă de alimente.
Cu alte cuvinte, încearcă să limitezi atât gramele de zahăr pe care le consumi zilnic, deseori găsite în dulciuri sau sucuri, cât și carbohidrații din produsele de patiserie sau pâinea albă. Încearcă să incluzi mai multe vitamine din fructe și legume, cereale integrale și surse de proteină animală, precum ouăle și carnea albă.
Pentru toate dățile în care ai adormit cu machiajul încă pe față sau în care erai prea obosită ca să te speli pe față, fă un bine tenului tău și apelează la ajutorul aburilor. Pentru a-ți deschide și curăța porii, fierbe o oală cu apă și fă o baie de aburi.
Nu numai că această sesiune de aburi o să vă ofere un sentiment revigorant, dar o să vă deschidă porii, astfel eliberându-i de rezidurile de machiaj, excesul de ulei sau de celulele moarte – în urma acestui proces, tenul o să fie mai curat și sănătos.
Deja am învățat că dacă nu avem grijă constantă de pori, nu trebuie să ne surprindă momentul în care observăm cum încep să ne apară coșuri. Iar persoanele care folosesc produse de machiaj sunt mai predispuse la apariția imperfecțiunilor, deoarece acestea astupa porii.
Așadar, pentru a te asigura că ai un ten curat și sănătos, cu toate că folosești fond de ten și pudră zilnic, utilizează produse fără ulei și non-comedogenice, deoarece sunt prietenoase cu porii. De asemenea, este vital să te speli pe mâini înainte de a-ți aplica produsele de machiaj și de îngrijire a pielii. Periile și bureții pe care îi folosiți în realizarea unui machiaj trebuie spălate și dezinfectate frecvent, pentru a evita infecții.
Inspiră adânc și expiră ușor, deoarece există o conexiune între stres și acnee. Dacă ești într-o perioadă foarte stresantă și ai observat cum pe tenul tău apar imperfecțiuni, acest lucru este perfect normal – vestea bună este că există diverse metode prin care poți minimiza nivelul de stres la care ești supusă. Câteva dintre modalitățile ce te pot ajuta sunt yoga, meditația, plimbările în parc și cititul.
Când vine vorba de un ten sănătos și curat, acordă atenție produselor de îngrijire facială pe care le folosești – precum produsele de curățare, hidratare și machiaj – însă și bacteriilor nedorite de pe mâini sau perii de machiaj. Concentrându-te pe anumite elemente ale stilului de viață, cum ar fi orele pe care ți le petreci dormind și o dietă sănătoasă, poți să îmbunătățești aspectul pielii tale.
Dacă ai încercat mai multe tipuri de tratamente pentru acnee sau suferi de probleme ale pielii mai severe și nimic nu funcționează, programează-ți o vizită la dermatolog. Specialiștii îți pot prescrie tratamente care să acționeze eficient asupra particularităților problemei tale, precum antibiotice sau produse de curățare.
Text: Ioana Oblu
Foto: Imaxtree