În trecut, toate am făcut greșeli de frumusețe. Știm asta, pentru că albumele de poze de acum câțiva ani nu mint.
Cu toate astea, nu este nimic în neregulă, atâta timp cât acceptăm că am greșit și dorim să ne corectăm greșelile pe parcurs.
Am făcut o listă cu câteva „gafe” pe care ar trebui să le evitați.
1. Nu întinzi fondul de ten pe toată fața. De reținut: nu uita să îl aplici pe linia frunții și pe gât pentru uniformizare.
2. Folosești prea mult fond de ten. „Less is more”. Cu cât îți încarci tenul, cu atât el va avea un aspect neplăcut.
3. Prea mult parfum. Cu siguranță că îți place să miroși frumos când ieși pe ușă, dar trebuie să ai grijă să nu exagerezi. Dacă folosești prea mult parfum poate fi deranjant pentru cei din jur. Fii discretă.
4. Nu folosești un spray pentru aranjarea părului. Dacă te coafezi și nu folosești niciun produs pentru firele rebele, există riscul ca părul să capete un aspect neplăcut din cauza umidității.
5. Părul nespălat. Chiar dacă te grăbești și timpul nu îți permite să te speli pe cap nu este recomandat să ieși cu părul murdar din casă. Încearcă șampoanele uscate. Sunt foarte bune pentru situațiile de urgență și redau părului un aspect plăcut.
6. Bretonul. Chiar dacă ți se potrivește o coafură cu breton, încearcă să renunți la el pe timpul verii. Din cauza căldurii îți transpiră fruntea iar bretonul nu va arăta deloc bine.
7. Umbli la coșuri. Știu e imposibil să le reziști, dar dacă tot o faci, ai grijă să o faci cum trebuie.
8. Manichiură cu gel. Poate fi un look frumos pentru unghiile tale, dar deloc natural și poate dăuna unghiilor. Cel puțin așa susțin unele studii.
9. Lacul de unghii. Va fi dăunător pentru unghiile tale dacă folosești unul de o calitate îndoielnică. Cumpără unul de calitate pentru o rezistență de durată.
10. Folosești prea mult blush. Prea mult blush va crea un aspect inestetic. Când îl folosești, caută în jur lumină naturală pentru a nu exagera cu aplicarea lui.
11. Prea multă mascara. Genele tale vor fi mult prea încărcate și nu vor arăta deloc bine.
12. Nu exfoliezi buzele înainte de a te da cu ruj. Pentru un aspect plăcut al rujului, fă-ți un scrub cu zahăr.
13. Îți creionezi prea mult sprâncenele. Conturează-le în așa fel încât să ai un look natural.
14. Folosești prea mult tuș pentru ochi. Pentru un aspect cât mai natural trasează linii subțiri.
15. Nu folosești protecție solară. Este indicat să folosești cremă de protecție în orice perioadă a anului pentru a-ți proteja tenul.
16. Nu îți cureți bureții sau pensulele de machiaj. Pentru o curățare completă și ușoară încearcă ulei de măsline și săpun lichid.
17. Folosirea produselor de machiaj expirate. Știu că îți este greu să arunci anumite produse, chiar dacă încă nu le-ai terminat, dar trebuie să știi că și ele au termen de valabilitate.
18. Rutina de make-up. Deja te-ai obișnuit cu machiajul pe care ți-l faci zilnic, dar e bine să încerci și ceva nou. Reinventează-te ori de câte ori ai ocazia.
Foto: Arhiva ELLE