Cocul este cea mai sexy „figura de hairstyle“ a acestui sezon. E greu de facut? Nici pomeneala. Exista cateva reguli de baza, super simple verificate chiar de noi.
Ce legatura exista intre cocuri si barbati? Au tendinta de a o lua razna la petreceri si te lasa balta cand ti-e lumea mai draga. Pentru a pune capat acestor situatii usor penibile am creat „Ghidul ELLE pentru un coc perfect, cerand sfatul celor mai renumiti hairstylisti.
De vreme ce ei pot sa rasuceasca un coc clasic in mai putin timp decat are nevoie Hamilton pentru un pit stop, si reusesc sa faca un „French twist sa reziste mai mult decat o noapte de petrecere, e limpede ca nu puteam gasi profesori mai buni. Deci, pune mana pe ace si pieptene si pregateste-te sa exersezi. In curand vei descoperi ca a rasuci parul (si barbatii) pe degete, nu e nimic mai mult decat o joaca de copii.
1. Nu te aventura sa-ti strangi in coc parul proaspat spalat. Asteapta doua sau trei zile (nu mai mult), pentru a-l putea manevra mai usor.
2. Pregateste fiecare suvita, folosind un hairspray sau spuma de par cu efect de volum. E un pas foarte important, altminteri parul ramane prea lucios si alunecos.
3. Lasa produsul sa se usuce pe par, folosind foehnul la viteza maxima, apoi rasuceste-ti parul pe bigudiuri mari. (Poti sari aceasta etapa, daca vrei sa-ti strangi parul intr-un coc mic, de balerina.)
4. Scoate bigudiurile cu atentie si piaptana-ti parul usor, spre spate. Apoi, in functie de coafura pe are o doresti, rasuceste-ti parul (tot o data sau cate o suvita) si fixeaza-l cu ace de par. Intotdeauna se lucreaza de la baza capului spre crestet.
5. Acele de par se fixeaza in jos, tesute printre firele de par, pentru a mentine mai puternic coafura.
6. Varfurile ramase libere se rasucesc, se mascheaza sub celelalte suvite si se prind in ace de par.
7. Fixeaza totul cu hairspray, fara sa exagerezi. Prea mult produs imbacseste parul.
8. Nu exagera cu buclele, rasucelile si impletiturile. Chiar daca aceste „figuri de stil sunt apreciate la concursurile de coafura, nu au nici pe departe acelasi efect in viata reala.
9. Daca simti nevoia unei podoabe suplimentare, foloseste o agrafa cu strasuri.
Arhiva revistei ELLE
Foto: Shutterstock