Frumusețe toxică – totul despre efectele toxice ale produselor de beauty pe care le folosim

După ce în toate celelalte articole ale revistei ți-am recomandat sute de produse cosmetice și de îngrijire, probabil că un articol în care îți vorbesc despre cât de nocive sunt nu poate fi considerat decât o dovadă de ipocrizie. Ca să lămurim încă de la început: chiar dacă industria de beauty are multe carențe și nu este reglementată pe cât de mult și de bine ar trebui, asta nu înseamnă că toate produsele existente pe piață sunt bombe chimice, care în loc să ne ajute să arătăm mai bine, nu fac altceva decât să ne îmbolnăvească. Iar acest lucru este valabil în cazul oricărei alte industrii.

Să ne uităm la cea a modei, de exemplu. În timp ce tot mai multe brand-uri au adoptat metode sustenabile de a confecționa hainele, în continuare există și companii care exploatează în mod barbar atât mediul înconjurător, cât și popoarele din țările sărace. Sau ne putem raporta la industria alimentară. În același supermarket poți găsi un întreg raion cu produse organice, ambalate în recipiente biodegradabile, precum și alimente bogate în aditivi chimici, coloranți artificiali sau nitrați. Ce vreau să subliniez cu asta este faptul că (din păcate!) nu putem controla nici calitatea produselor care ajung în magazine și nici procesul de fabricație a acestora, dar putem alege. Iar pentru asta avem nevoie de educație. Tocmai de aceea, rolul acestui articol nu este de a desființa întregul domeniu al frumuseții, ci de a-ți expune și o parte mai puțin plăcută a acestuia, care, chiar dacă de cele mai multe ori este atent ascunsă sub preș, există. Iar dacă nu o cunoști, nu poți face alegeri corecte și benefice pentru sănătatea ta.

Toxic probabil că e ultimul cuvânt pe care l-ai asocia cu produsele cosmetice sau de îngrijire, dar istoria ne arată că nu sunt deloc doi termeni antagonici. Primele exemple în acest sens vin tocmai din perioada Egiptului antic, când atât femeile, cât și bărbații obișnuiau să se machieze și să folosească diverse loțiuni menite să îi ajute să facă față soarelui toropitor și vântului puternic. Potrivit unui studiu publicat de revista Science, se pare că fardurile de ochi pe care le foloseau egiptenii conțineau și o cantitate considerabilă de plumb care, dacă este folosit timp îndelungat, poate afecta sistemul nervos central. Tot din vremea Egiptului antic vine și prima victimă a cosmeticelor, regina Hatshepsut, despre care cercetătorii de la Universitatea Bonn din Germania au afirmat că a decedat din cauza unei loțiuni pe care o folosea pentru a-și trata diferite afecțiuni ale pielii. Crema conținea ulei de palmier, ulei de nucșoară, acizi grași, dar și benzpiren, o hidrocarbură aromatică, însă cancerigenă. Apoi, din timpul Renașterii și până în secolul XX, dezideratul în materie de frumusețe era o piele cât mai albă, lipsită de imperfecțiuni. Iar pentru a obține asta, femeile foloseau o gamă largă de ingrediente toxice precum mercurul argintiu, creta sau vopseaua albă din plumb. Din cauza arsenicului din componenţa celei din urmă, letal de altfel, multe dintre ele și-au pierdut viața în dorinţa lor de a atinge ceea ce era atunci standardul suprem de frumuseţe, un ten cât mai palid posibil.

În mod cert, astăzi nu mai putem vorbi despre astfel de practici, însă asta nu înseamnă că ingredientele periculoase au dispărut complet din produsele cosmetice sau de îngrijire. Iar motivul principal pentru care încă se întâmplă asta îl reprezintă reglementarea îndoielnică a industriei de frumusețe. Europa stă ceva mai bine la acest capitol, în 2009 UE interzicând folosirea a 1.328 de chimicale, însă nu același lucru se poate spune și despre Statele Unite ale Americii. În 2018, SUA a scos de pe piață doar 11 ingrediente toxice. În plus, ce e cu adevărat îngrijorător este faptul că legislația cosmeticelor din SUA nu a mai fost actualizată din 1938. Ceea ce înseamnă nu numai că ingredientele folosite nu au mai fost analizate de aproape un secol și că studiile care atestă legătura dintre folosirea acestora și dezvoltarea anumitor afecțiuni nu sunt incluse în documentele oficiale, ci și că producătorii de cosmetice nu sunt obligați să testeze produsele înainte de a le lansa. În lipsa unei astfel de obligativități, companiile pot folosi fără probleme substanțe despre care știu că pot avea repercusiuni negative asupra sănătății consumatorilor, însă care sunt benefice pentru afacere. Sunt mai ușor de obținut, cresc calitatea produselor sau perioada de valabilitate.

Rose-Marie Swift, make-up artistă și fondatoarea RMS Beauty, un brand organic de cosmetice, vorbește pe larg despre practicile industriei în documentarul Toxic Beauty, afirmând că brand-urile folosesc în mod conștient ingrediente toxice, însă că nimeni nu își asumă riscul de a vorbi despre asta.

„Un chimist care lucrează pentru unul dintre cele mai mari brand-uri de cosmetice din lume – nu o să spun ce brand este, dar îl știți voi – m-a sunat în urmă cu mulți ani și m-am gândit: „Oh, Doamne, e ceva foarte important!”. Mi-a spus: „Industria cosmetică distruge celulele femeilor!”. Celulele. Ce-lu-le-le. Am rămas cu gura căscată și l-am întrebat: „De ce nu vorbești despre asta?”. Și știi ce mi-a zis? A spus: „Nu pot!”, dezvăluie Rose-Marie în deschiderea documentarului.

Potrivit Environmental Working Group, o femeie folosește în medie, pe zi, cel puțin 12 produse cosmetice și de îngrijire. Așa cum arată un studiu realizat de Biosen, acest lucru înseamnă că majoritatea femeilor sunt expuse la peste 515 chimicale sintetice. Chiar dacă sunt aplicate doar pe piele, asta nu înseamnă și că rămân acolo. Sunt absorbite în sânge, iar asta poate determina probleme serioase de sănătate.

Unul dintre cele mai cunoscute astfel de cazuri a fost cel legat de pudra de talc comercializată de Johnson & Johnson. Peste 20.000 de femei au raportat că au dezvoltat cancer ovarian după ce au folosit ani la rând pudra de talc a brand-ului american. Un document din 1957 a arătat că produsul era contaminat cu azbest, un mineral cancerigen. Potrivit datelor obținute de avocatul Allen Smith, cel care le-a reprezentat în instanță pe o parte dintre femei în procesul cu Johnson & Johnson, gigantul farmaceutic ar fi știut încă din anii ’60 că talcul conține substanțe toxice și încerca la momentul respectiv să găsească o alternativă mai puțină nocivă.

Efectele talcului au început să fie studiate încă din anii ’80, când cercetătorii au identificat pentru prima dată o posibilă legătură între folosirea acestuia și creșterea riscului de a dezvolta cancer ovarian. În același documentar, dr. Daniel Cramer povestește că în urmă cu aproape patru decenii a început să analizeze obiceiurile femeilor care fuseseră recent diagnosticate cu cancer ovarian. Potrivit datelor obținute, o mare parte dintre acestea folosiseră cu regularitate pudra de talc în zona genitală. Dr. Cramer precizează că deși cele mai multe femei utilizaseră pudra de talc Johnson & Johnson, asta nu înseamnă că cele care alegeau alte brand-uri își scădeau șansele de a fi diagnosticate cu cancer ovarian. Nu numele companiei era problema, ci talcul în sine. Sau mai bine zis azbestul din compoziția sa.

Același azbest a fost găsit în 2019 de FDA și în pudra pentru bebeluși produsă de Johnson & Johnson. Un an mai târziu, compania a retras de pe piața din SUA și din Canada produsul, însă nu fiindcă ar fi recunoscut că substanța folosită este nocivă, ci motivând că obiceiurile consumatorilor s-au schimbat din cauza informațiilor false care circulă cu privire la siguranța produsului. Chiar și după ce instanța a decis că Johnson & Johnson trebuie să plătească daune în valoare de 2.23 miliarde de dolari femeilor care au susținut că au dezvoltat cancer ovarian din cauza pudrei de talc, compania a continuat să afirme că produsul este sigur și că nu conține azbest.

Dar problema ingredientelor toxice folosite în industria de beauty este mult mai complexă de atât și, din păcate, nu se rezumă la un singur produs.

Ftalații, de exemplu, sunt substanțe chimice care se găsesc în majoritatea produselor, de la pungi, alimente, șampoane, cabluri până la creme. Aceștia sunt folosiți în industria plasticului pe post de solvenți și fixatori. Se găsesc adesea în compoziția lacurilor de unghii, fiindcă împiedică crăparea acestora, dar și în parfumuri, pentru că ajută aroma să reziste mai mult timp. Chiar dacă sunt folosiți la scară largă, există dovezi științifice care îi clasifică drept perturbatori endocrini, ceea ce înseamnă că afectează sistemul reproducător, că pot determina malformații congenitale ale fătului sau avortul spontan, dar și că măresc șansele dezvoltării cancerului de sân sau testicular.

BHA (butylated hydroxyanisole) și BHT (butylated hydroxytoluene) sunt alte substanțe chimice folosite atât în industria alimentară, cât și în cea de frumusețe pentru a prelungi termenul de valabilitate a produselor. Cel mai adesea se găsesc în rujuri sau creme hidratante. Pe lângă faptul că pot determina alergii, în urma studiilor pe animale, US Department of Health and Human Services a clasificat BHA-ul drept un posibil cancerigen uman. Deși BHT este considerat mai puțin periculos, expunerea îndelungată la acesta poate cauza afecțiuni la nivelul rinichilor, plămânilor sau poate afecta glanda tiroidă și procesul de coagulare a sângelui.

International Agency for Research on Cancer a inclus formaldehida la categoria substanțelor cancerigene. Cu toate astea, este des folosită în șampoane, geluri de duș și de păr, săpunuri lichide, lacuri de unghii sau produse de îndreptare a părului. Chiar dacă numele său nu apare pe lista ingredientelor unui produs, asta nu înseamnă și că nu se poate regăsi în compoziția acestuia sub o formă sau alta. Există o gamă largă de conservanți care eliberează formaldehidă și care, la rândul lor, pot avea aceleași efecte negative dacă sunt utilizate pe o perioadă lungă de timp. De obicei sunt folosiți pentru a prelungi termenul de valabilitate, dar și pentru a împiedica dezvoltarea microorganismelor în produsele cosmetice. Știu că lista ingredientelor arată de cele mai multe ori ca un text în sanscrită și, dacă nu ai cunoștințe serioase în domeniul chimiei, e o misiune imposibilă și să reușești să le pronunți, dar să le și înțelegi! Însă așa cum ne-am obișnuit să verificăm ce ingrediente conțin produsele alimentare pe care le cumpărăm, sunt convinsă că în timp vom putea deprinde aceleași abilități și când vine vorba de cele cosmetice. Deși sunt slabe șanse să întâlnești formaldehida ca atare pe eticheta cosmeticelor, aceasta poate fi ascunsă sub denumiri precum quaternium-15, DMDM hydantoin, imidazolidinyl urea, diazolidinyl urea, polyoxymethylene urea, sodium hydroxymethylglycinate, bromopol sau glyoxal.

În urmă cu 30 de ani, triclosanul a început să fie adăugat în majoritatea produselor de curățenie, dar și de îngrijire personală cum sunt pastele de dinți, săpunurile, gelurile de duș sau deodorantele. Asta s-a datorat în primul rând proprietăților antibacteriene și antifungice. Însă, în ultimii ani, studiile au arătat că acest compus chimic crește rezistența bacteriilor la diverse antibiotice. Cercetătorii afirmă că rezistența la antibiotice este o problemă globală și estimează că până în 2050 va provoca un deces la fiecare 3 secunde. În plus, FDA a anunțat că anumite studii pe animale au arătat că expunerea la doze mari de triclosan provoacă dezechilibre la nivelul sistemul endocrin. De asemenea, poate determina iritații ale pielii și alergii, mai ales în rândul copiiilor. FDA a interzis în 2016 folosirea triclosanului în săpunuri sau dezinfectante, afirmând nu numai că nu este sigur și că afectează sănătatea oamenilor, dar și că nu este mai eficient decât produsele de curățare în a căror compoziție nu se regăsește. Cu toate astea, continuă să fie folosit în pastele de dinți, fiindcă ajută la tratarea gingivitei.

Dacă despre ingredientele amintite până acum nu se vorbește prea mult, sulfații și parabenii intră într-o categorie specială. Brand-urile de îngrijire se mândresc cu formulele lor lipsite de aceste substanțe chimice și au grijă ca pe etichetele produselor lor să fie să fie consemnat acest lucru cu litere cât mai mari. Ni se spune că ar trebui să îi evităm, dar rareori ne sunt prezentate și motivele. Parabenii au o lungă istorie în industrie, fiind folosiți tocmai din anii ’50 pentru proprietățile lor de a distruge bacteriile și ciupercile, ajutând la conservarea produsului. Sulfații sunt folosiți în produsele de curățare, cu precădere în șampoane, fiindcă îndepărtează în mod eficient murdăria și uleiurile. În plus, tot ei sunt responsabili și pentru spuma pe care o fac ele la contactul cu apa. Aparent, ai putea crede că oferă numai beneficii, dar în realitate lucrurile nu sunt atât de simple. Parabenii, de exemplu, imită activitatea estrogenului, hormonul feminin care favorizează dezvoltarea cancerului de sân. Un studiu publicat în Journal of Applied Toxicology arată că în tumorile de cancer mamar au fost depistați parabeni. Cu toate acestea, încă nu a fost demonstrat faptul că aceștia ar cauza cancerul de sân, dar cercetătorii trag un semnal de alarmă asupra folosirii lor, avertizând că ar putea influența dezvoltarea celulelor maligne. În ceea ce privește sulfații, problema principală pe care o ridică e că sunt mult prea eficienți. Adică nu îndepărtează doar murdăria, ci și uleiurile naturale de la nivelul scalpului. Asta duce la deshidratarea firului de păr, dar și la iritații ale pielii capului.

Rămânând în sfera produselor de îngrijire esențiale, nici crema cu factor de protecție nu este fără de păcat. În compoziția multor astfel de produse se regăsește oxibenzonă, un compus organic derivat al benzofenonei care funcționează ca un filtru solar, ce absoarbe razele UVA și UVB. The Environmental Working Group a atras atenția asupra acestei substanțe încă din 2008, când au apărut tot mai multe dovezi conform cărora ar putea afecta sistemul endocrin, care este responsabil cu reglarea proceselor biologice precum creșterea și dezvoltarea, metabolismul sau funcția de reproducere. De asemenea, este considerată alergenă, provocând diverse reacții cutanate, mai ales în rândul copiiilor. Pe lângă efectele asupra sănătății umane, oxibenzona distruge și recifele de corali, accentuează fenomenul de albire a acestora și le reduce capacitatea de regenerare. Din această cauză, Hawaii a interzis începând cu acest an folosirea produselor pentru protecție solară care au în compoziție acest ingredient chimic.

Adeseori, produsele cu SPF pot conține și un alt compus sintetic, numit polietilenglicol (PEG). Acesta provine din industria petro-chimică și este folosit în cosmetice ca agent de îngroșare, emolient și solvent. Rolul principal al acestuia este de a ajuta celelalte ingredinte din compoziția cremelor să pătrundă mai ușor și mai rapid în piele. Mai multe teste au dovedit faptul că PEG este frecvent contaminat cu alți compuși chimici periculoși, precum 1,4 dioxan sau oxid de etilenă. The International Agency for Research on Cancer a clasificat oxidul de etilenă drept un cancerigen uman, iar despre 1,4 dioxan a afirmat că ar putea avea aceleași efecte asupra sănătății oamenilor. În plus, cel din urmă ingredient este și foarte rezistent, având nevoie de mult timp pentru a se degrada, ceea ce înseamnă că afectează în egală măsură și mediul înconjurător. De asemenea, cercetările au arătat că tratarea rănilor cu o loțiune ce conține polietilenglicol provoacă iritații majore.

Recent, pe lista ingredientelor toxice folosite în industria cosmeticelor au intrat și substanțele per- și polifluoroalchil (PFAS). Conform unui studiu publicat în luna iunie a acestui an în Environmental Science & Technology, cercetătorii au depistat niveluri ridicate de fluor, un indicator al utilizării PFAS, în peste jumătate din cele 231 de produse testate. Printre acestea s-au numărat rujuri, mascara, fonduri de ten, tușuri, anticearcăne, farduri de obraz sau lacuri de unghii. PFAS, cunoscute și sub denumirea de forever chemicals, pentru că nu se degradează în mod natural și se acumulează în organismul uman, sunt folosite cu precădere în fabricarea țesăturilor tratate sau a diverselor ambalaje. Studiile au demonstrat că există o legătură strânsă între aceste substanțe chimice și riscul dezvoltării de cancer, boli hepatice, tiroidiene, defecte congenitale sau hipertensiune arterială. PFAS pot fi absorbite prin piele sau prin canalul lacrimal, inhalate sau chiar înghițite. Green Science Policy Institute remarcă faptul că persoanele care poartă ruj constant pot ingera accidental câteva kilograme de produs pe tot parcursul vieții. De asemenea, studiul a mai arătat că un nivel ridicat de fluor se regăsea mai ales în produsele care erau promovate drept wear-resistant, long-lasting sau waterproof. Partea cu adevărat alarmantă constă în faptul că, deși 29 de produse conțineau între 4 și 13 tipuri de PFAS, doar pe eticheta unuia dintre acestea erau trecute aceste substanțe chimice. Din nou, acest lucru se întâmplă fiindcă industria de beauty este slab reglementată în SUA și nu sunt impuse reguli stricte de etichetare. Deși produsele analizate aparțineau unor brand-uri bine cunoscute, majoritatea din categoria premium, cercetătorii nu au vrut să divulge care dintre acestea folosesc substanțele toxice.

Cum în ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre ingredientele nocive folosite în industria de beauty, consumatorii, mai ales cei din generațiile millennials și Z, au început să fie mai atenți la produsele pe care le cumpără și să se orienteze către variante mai naturale și mai puțin dăunătoare. Schimbarea obiceiurilor de consum a dus la dezvoltarea unei noi ramuri a industriei de frumusețe, paralelă cu cea tradițională. Astfel că au apărut tot mai multe brand-uri care afirmă că au renunțat complet la substanțele toxice și că au adoptat sustenabilitatea ca valoare principală. Produsele lor sunt etichetate ca fiind naturale, bio, verzi, eco, organice sau clean. Deși la o primă vedere pare că ni se oferă soluția salvatoare și că nu mai trebuie să ne îngrijorăm în legătură cu ingredientele pe care le punem pe pielea noastră, atât timp cât produsul este prezentat ca unul natural, în realitate discuția poate fi la fel de complexă ca și cea legată de substanțele toxice. Iar asta se întâmplă, din nou, din cauza reglementărilor relaxate și ambigue ale domeniului. În primul rând trebuie să înțelegi că nu se poate pune semnul egal între sintagmele pe care le-am enumerat mai devreme. Natural nu înseamnă organic, cum nici clean nu înseamnă verde. Așadar, dacă ești în căutarea unor produse cu adevărat lipsite de riscuri, tot va trebui să parcurgi întreaga listă de ingrediente și să nu te lași amăgită de cuvântul magic natural. Nu o să pretind că e o treabă ușoară. Necesită timp și mai ales o documentare temeinică. Dar tehnologia ne poate ajuta, iar astăzi ne sunt puse la dispoziție platforme care pot face acest lucru în locul nostru. Yuka, de exemplu, este o aplicație care analizează ingredientele produselor și te anunță care dintre ele sunt benefice sau nu, atât organismului tău, cât și mediului înconjurător. Scanezi codul de bare al produsului înainte de a-l cumpăra și vei afla exact dacă este alegerea potrivită. Iar dacă nu este, aplicația chiar îți va recomanda alternative similare, dar lipsite de ingrediente care ar putea fi nocive pentru sănătatea ta.

Industria de beauty e departe de a fi perfectă. Însă asta nu înseamnă că toate produsele existente pe piață sunt contaminate sau că toate brand-urile profită de lipsa unor legi stricte doar pentru a-și crește profitul, fără să ia în calcul impactul pe care l-ar putea avea asupra sănătății noastre. Dar până când toate companiile vor fi nevoite să se supună unei legislații stricte, singurul lucru care ne rămâne de făcut este să ne documentăm cu privire la alegerile pe care le facem și să conștientizăm faptul că informația rămâne cel mai important instrument pe care îl putem folosi în această luptă dată între frumusețe și sănătate.

Citește și:
În industria de frumusețe, natural = sustenabil?

Foto: Arhiva ELLE

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK