Înainte de a căuta printre rândurile care urmează produsele minune care îți vor salva părul, trebuie să lămurim câteva aspecte. În primul rând, nu există produse miraculoase. Sau, mai bine zis, nu vor avea rezultate spectaculoase dacă nu respecți câteva principii esențiale. Chiar dacă folosești în fiecare seară două măști, trei uleiuri și un serum, dar refuzi cu desăvârșire să te tunzi, părul tău nu va arăta mai bine. Așa că primul sfat pe care îl dau specialiștii când vine vorba de un păr sănătos este: „Tunde-te!'. Și asta nu înseamnă că trebuie să faci o schimbare radicală de look. Doar asigură-te că o dată la șase sau opt săptămâni scapi de vârfurile deteriorate.
Regula numărul doi: „Folosește cât mai puțin instrumentele de styling'. E greu, dar nu imposibil. Găsește o tunsoare potrivită fizionomiei tale și texturii firului de păr, astfel încât să necesite cât mai puțin coafat. Apoi, dă dovadă de creativitate! Prinde-l într-un coc răvășit, într-o coadă, împletește-l sau folosește diverse accesorii pentru a-l prinde. Iar dacă chiar nu poți sta departe de placă sau ondulator, asigură-te că temperatura la care le setezi nu depășește 200 de grade.
De câte ori nu ai auzit că frumusețea vine din interior? Nu e un clișeu, ci o afirmație foarte reală. Hrana pe care o primește corpul tău se reflectă la exterior, și nu doar în numărul de kilograme. O dietă echilibrată înseamnă și o piele și un păr sănătoase. Pentru a avea un păr puternic, trebuie să te asiguri că meniul tău include o porție corespunzătoare de proteine, dar și de fier.
Acum, că am lămurit partea teoretică, să trecem la cea practică. Care este rutina de îngrijire a unui păr deteriorat? În primul rând, asigură-te că toate produsele pe care le folosești sunt menite să trateze această problemă. Începe cu șamponarea părului (Joico K-Pak Shampoo) de două ori, folosind apă la temperatură medie. După ce l-ai clătit bine, aplică un balsam (Maria Nila Structure Repair Conditioner) care îl va descurca și hidrata. Lasă-l să acționeze câteva minute și clătește-l din nou.
Pentru o hidratare și mai intensă, aplică și o mască (Kérastase Paris Elixir Ultime Le Masque), însă doar pe lungimea părului. După ce ai îndepărtat-o, tapotează ușor părul cu un prosop și folosește un tratament (Moroccanoil Treatment) care îl va hrăni și regenera.
Tot pe părul umed (funcționează la fel de bine și pe cel uscat), poți folosi câteva picături de ulei (Wella Professionals Eimi Cocktail Me) sau serum (Keune Care Keratin Smooth Smoothing Serum). Nu numai că vor da o strălucire sporită părului, dar vor calma și firele rebele. Dacă îți usuci părul sau îl coafezi, atunci ultimul pas constă în aplicarea unei creme cu protecție termică (LOréal Professionnel Serie Expert Absolut Repair Gold Quinoa + Protein).
Un alt lucru important pe care trebuie să îl știi este că schimbările nu vor avea loc peste noapte. Însă dacă urmezi această rutină în mod constant și urmezi sfaturile specialiștilor, în timp vei putea căpăta un păr puternic și sănătos.
Citește și:
Cum să te speli corect pe față – pași simpli pentru un ten frumos și sănătos
Foto: Imaxtree