ALEGEREA FIREASCA
Cand vine vorba de waterproof, primul produs care intra in discutie este mascara. Toate brand-urile lanseaza variante rezistente la apa, dintre care iti propunem noile perii de senzatie: Maybe-lline New York Colossal Go Extreme! Volum Waterproof, Givenchy Noir Couture Volume Mascara Waterproof sau Bourjois Volume Reveal Waterproof. Daca ai o mascara clasica preferata si nu vrei sa renunti la ea, transform-o cu ajutorul unui gel top-coat inovator ce face ca orice mascara obisnuita sa devina rezistenta la apa. Prima noastra optiune este Lash Genius Clear Waterproof Topcoat, de la Anastasia Beverly Hills (www.net-a-porter.com).
MACHIAJ REZISTENT
Un truc pentru sporirea durabilitatii tuselor de make-up este baza de machiaj; ne place Too Faced Hangover Face Primer (exclusiv in Sephora). Ca pudre, Douglas Mattifying Powder face o treaba excelenta pentru ca o doza mica de produs poate matifia tenul, ore bune. Creionul Make Up For Ever Aqua XL Eye Liner rezista la ploaie, lacrimi, trecand toate testele de anduranta – un must-try al verii! Tot pentru ochi, ne mai plac conturul Chanel Stylo Yeux Waterproof ( in superba nuanta Oasis), creionul turcoaz Givenchy Khôl Couture Waterproof, fardul-baton Eyeko London Me & My Shadow (www.net-a-porter.com) si Bourjois Contour Clubbing Waterproof, in bronz. Pentru conturarea sprancenelor, alege paleta Dior All-in-Brow 3D Custom Brow Contouring, care incorporeaza o ceara rezistenta la apa ce fixeaza culoarea si ofera o finisare completa.
SWEATPROOF
Cum transpiram mai mult, exista cateva masuri de precautie pentru a ne pastra cat mai fresh. Pe de-o parte, curatarea trebuie sa devina mai constiincioasa, indepartand nu doar machiajul, dar si reziduurile si transpiratia. Iti propunem Foreo Luna Blue (in magazinele Douglas), care purifica delicat, dar profund, fata – este un dispozitiv impermeabil cu proprietati antibacteriene care curata porii in profunzime, printr-o tehnologie cu 8.000 de pulsatii sonice pe minut. Pentru pleoape, incearca primul demachiant pentru ochi sensibili rezistent la apa, de la Vichy Pureté Thermale, care combina ingrediente active, eficiente impotriva caderii genelor. Pe de alta parte, cand porti machiaj, protejeaza-ti fata cu Anthelios Spray Ultra-lejer invizibil pentru fata SPF 50! Este primul produs La Roche-Posay care asociaza protectia foarte ridicata cu lejeritatea si prospetimea apei termale La Roche-Posay, cu textura de bruma lejera, rezistenta la transpiratie si care se poate aplica peste machiaj. Te simti mai pregatita pentru zilele toride?
Foto: Imaxtree