După ce Billy Porter a apărut la Oscaruri în ținuta semnată Christian Siriano, pe jumătate frac, pe jumătate rochie de prințesă’, social media a avut de tot felul de reacții, dar nimeni nu a putut rămâne neutru. Oamenii se vor simți foarte inconfortabil când îmi vor vedea fundul negru într-o rochie de bal, însă nu e treaba nimănui decât a mea’, a declarat starul hit-ului Amazon Pose (serialul poate fi urmărit pe Netflix) pentru Vogue, înainte să defileze pe covorul roșu. Portor a sperat că va provoca lumea să-și mai fludizeze limitele mentale dintre genuri, și pot spune că la mine a funcționat! Îmi venea pur și simplu să-l aplaud ca la operă, și nu neapărat pentru curaj sau pentru că m-a intrigat, ci pentru că arăta superb! Și, recunosc, mi-ar plăcea să am (unde) și să port acea rochie splendidă, de catifea.
Apoi, să ne amintim că înainte de asta, la Globurile de Aur, fluidizarea genurilor a fost o temă importantă de discuție, începând cu actorul din American Horror Story, Cody Fern, care a purtat o bluză parțial transparentă, alături de păr ondulat și pleoape fardate, și până la Judy Greer, care a ales un costum masculin cu papion. OK, de la Marlene Dietrich și până la Angelina Jolie, faptul că femei celebre îmbracă costume bărbătești nu e o noutate, însă diferența constă în linia croiului. Și anume că modelul nu era o variantă hipersexualizată sau chiar fetișistă a fracului, ca până acum, ci una care nu subliniază deloc talia, dar în schimb aduce în discuție faptul că limitele dintre genuri încep să se piardă în ceață.
Fluidizarea genurilor, schimbarea generației Z
Desigur, acest lucru e mai mult valabil pentru generația Z (cei născuți între 95 și 2005), care nu mai vede genul ca un parametru definitoriu pentru o persoană, delimitat de însușiri, culori, obiceiuri de îngrijire etc. Iar asta nu este o teorie, ci cu un obicei de consum constatat în urma unui studiu, în 2016. Și confirmat și de MTV, care în 2016 a decernat Emmei Watson primul Premiu de gen neutru pentru Frumoasa și Bestia. Pentru prima dată în istorie, oamenii cumpără și se identifică cu lucruri dincolo de delimitările genului lor, iar fluidizarea genurilor e un shift cultural major, dacă nu cumva e cea mai importantă schimbare de paradigmă din ultimele secole.
Moda ține cont de acest aspect de ani buni (în majoritatea shooting-urilor de modă pentru bărbați sunt arătate modele androgine și ținute gender fluid). La fel și industria frumuseții. Odată cu inițiativa brand-urilor de a promova diversitatea (de fapt, de a fi mai incluzive) pentru a atrage tinerii, am văzut drag queens ca ambasadori pentru brand-uri de cosmetice – un pas logic din moment ce majoritatea follower-ilor lor sunt femei. Pe de altă parte, faptul că bărbații poartă machiaj nu e o noutate, dacă ne gândim la David Bowie sau Jared Leto, la Egiptul Antic, unde masculii stăpâneau arta de a aplica tușul de pleoape, sau la Evul Mediu, când cei din înalta societate foloseau ruj și aveau colecții de peruci impresionante.
Însă știi cu adevărat că un trend precum fluidizarea genurilor a intrat în mainstream atunci când un brand mare, precum Chanel, lansează o linie de cosmetice pentru bărbați – iar acest lucru s-a întâmplat, în Coreea de Sud. Și, mai mult decât atât, modelul nu este un drag queen, cu un băiat care corespunde standardelor de frumusețe masculine pentru zona respectivă. „Pentru Chanel, frumusețea nu e o chestiune de gen, ci de stil. Această gamă propune bărbaților să-și introducă în rutina de îngrijire produse care să le ofere mai multă încredere în ei. Mai mult, bărbații ar trebui să se simtă liberi în a folosi produse de machiaj fără să le fie pusă la îndoială masculinitatea', a declarat Kristine Kim, PR/Communications Manager pentru Chanel în Coreea.
Personal, pot spune că sunt gender fluid de mai multă vreme, în obiceiurile de cumpărare. În primul rând pentru a evita pe unde e posibil taxa roz și apoi pentru că anumite lucruri sunt mult mai performante atunci când le cumperi de la raionul pentru bărbați (de exemplu, aparatul de ras). Însă o conversație despre fluidizarea genurilor nu ar fi completă fără factorul social. Și dincolo de rezistența naturală la schimbare pe care societatea o impune prin negativitatea pe care o vedem zilnic pe social media sau prin umor, îmi dau seama că atâta timp cât observ din ce în ce mai multe femei care nu se scuză pentru faptul că sunt ambițioase sau care știu să-și schimbe un cauciuc și bărbați care nu se simt jenați să plângă la filme siropoase sau să ceară indicații pe stradă, înseamnă că limitele dintre genuri chiar se fluidizează. Iar felul în care generațiile tinere gândesc, consumă și se comportă ne confirmă că acesta e un pas natural în evoluție, și nu mai există cale de întors.
Citește și:
O celebritate cu dizabilitate spune multe despre sănătatea femeilor
Foto: Hepta