Cum sa aplici eyeliner-ul ca un profesionist

Exista anumite abilitati in viata care nu trebuie invatate ca la carte, ci le poti deprinde cu usurinta, cum ar fi sa faci un mic-dejun gustos sau sa iti impletesti parul.

Aplicare tusului de ochi nu este una dintre ele, pentru ca da, stim acele momente cand linia din dreapta nu este egala cu cea din stanga, iar iubitul va asteapta de mult prea mult timp jos si este nerabdator sa isi vada regina aratand, bineinteles, impecabil. Vrei sa stii cum sa aplici eyeliner-ul ca un profesionist? Citeste mai departe:


Daca vrei sa iesi din tipare si sa uimesti cu un machiaj special, fie ca te gandesti la un cat-eye elegant, fie ca vrei sa il folosesti doar pentru a-ti evidentia ochii, eyeliner-ul iti garanteaza un look cool.

Asadar, am consultat pentru voi femeile pe care le cunoastem, care au intotdeauna liinile tusului perfect aliniate si am obtinut cele mai bune sfaturi vizavi de cum sa aplici eyeliner-ul ca un profesionist.

1. Foloseste Primer/baza de machiaj

Daca te murdaresti de tus atunci cand incerci sa iti trasezi linia, iar asta devine o problema constanta, atunci e timpul sa folosesti primer. Cu sigurant,a acesta va crea o suprafata mai fina pentru aplicare si, in acelasi timp, vei reduce riscurile de intindere a tusului.


2. Invata ce modele te avantajeaza

In general, creioanele si tusurile solide sunt mult mai usor de aplicat de cele lichide. Asadar, daca inca nu sunteti convinsi de abilitatile voastre in ceea ce priveste aplicarea eyeliner-ului, apelati pentru inceput la un creion si apoi la cele lichide.

3. Tine coatele apropiate in timpul aplicarii

Este important ca tusul sa fie uniform, drept si sa nu se vada urme care sa arate ca ti-a tremurat mana in timp ce l-ai aplicat. Asadar, ceea ce ajuta este o suprafata plana pe care sa va sprijiniti ambele coate, iar apoi, cu ajutorul mainii stangi, trageti usor de pleoapa, astfel incat pielea sa fie foarte intinsa. Tineti mana cat mai dreapta si coatele foarte apropiate.

4. Bazeaza-te pe mai multe nuante

Utilizati o nuanta mai inchisa (de exemplu, neagra sau maro) de-a lungul genei superioare, fara sa va speriati daca aceasta nu iese perfect. Apoi, folositi o nuanta usor mai deschisa (cum ar fi gri sau bronz) si mixati-o de-a lungul marginii de sus a liniei pe care tocmai ati tras-o, pentru a ascunde orice imperfectiune in acest sens.


5. Incepe de la coada ochilor

Oricat de tentata ai fi sa incepi aplicarea tusului dinspre interiorul ochilor, incearca sa faci asta din exterior, pentru a obtine o simetrie mult mai buna. Acest fapt este fundamental daca doresti un look cat-eye.

6. Foloseste corectorul pentru completare

Un alt truc in aplicarea corecta a unui eyeliner este corectorul. Astfel, tusul va fi mai rezistent la transfer, culorile nu se vor întinde si vor ramane mai vibrante pe tot parcursul zilei. Intinde corectorul cu un buretel, insa nu exagera deoarece iti poate incarca machiajul.


7. Schimba eyeliner-ul in mod frecvent

Majoritatea profesionistilor recomanda inlocuirea modelului de tus folosit cel putin o data la doua luni, pentru ca acestea vor prinde umezeala si bacterii; intre patru si sase luni daca este vorba de un eyeliner lichid.

Citeste si:
Trucul simplu pentru alegerea nuantei perfecte de lac de unghii nude

Text: Teona Tomoiaga
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty