Cum să ai un ten perfect, în funcție de vârsta ta

Oricât ne-ar plăcea să credem că putem folosi produsele preferate pentru îngrijirea tenului toată viața, trebuie să luăm în considerare faptul că pielea noastră se află într-o continuă schimbare.

Cum să ai un ten perfect, în funcție de vârsta ta

Dacă obiectivul este să menținem o strălucire tinerească în anii noștri de aur și să arătăm la fel de bine în fiecare deceniu, trebuie să ne adaptăm regimul de îngrijire a pielii la numărul de lumânări de pe tort. Ți-am pregătit o listă a produselor pe care ar trebui să le folosim în anii 20, 30, 40 și nu numai.

0+ : SPF

Pielea ta îți va fi recunoscătoare dacă începi să folosești cremă cu protecție solară încă din primii ani de viață. Fie că o incluzi în crema hidratantă sau stratificată sub fondul de ten, folosește SPF de cel puțin 30 în fiecare zi pentru a preveni liniile fine și petele solare.

20+ : Alpha hidroxi acizi S (AHAS)

Oricât de frustrant ar fi, nu este neobișnuit să te lupți cu acneea chiar și la 20 de ani. Un exfoliant blând te va ajuta să iți păstrezi tenul neted și strălucitor, în timp ce va stimula producerea de colagen pentru a-ți menține pielea hidratată. Caută produse de curățare, seruri și creme hidratante cu acid glicolic sau acid lactic pentru a obține o piele tinerească.

30+ : Retinol

La 30 de ani apar schimbări majore în organism. Te confrunți cu un nivel scăzut de hormoni, prin urmare, colagenul și elastina, proprietățile responsabile pentru tinerețe și vitalitate, scad ducând la lipsa fermității pielii. Soluția este retinolul, un derivat din vitamina A, care stimulează producerea de celule noi, sănătoase, luminează hiperpigmentarea și tratează și previne ridurile. Folosește-l seara pentru un ten cu aspect mai tânăr dimineața.

40+ : Antioxidanți

Conform dermatologilor, după 40 de ani rata de producere a celulelor este de doua ori mai lentă decât în cei 20 de ani, ceea ce înseamnă că tenul este mai predispus la apariția de cicatrici, riduri și pete pigmentare. Antioxidanții ocupă un rol crucial în această perioadă, deoarece ajută la protejarea pielii de radicalii liberi care provoacă semne vizibile de îmbătrânire. Încercați produse ce conțin vitamina C, vitamina B și resveratrol, pe lângă o alimentație bogată în nutrienți precum afine, zmeură și struguri, da, aici intră și vinul.

50+ : Uleiuri

Accentul pică pe hidratare la această vârstă. Renunță la toate produsele care nu conțin uleiuri și pregătește-te să îmbrățișezi formule concentrate bogate în nutrienți. Vorbim despre uleiuri faciale, demachiante cu ulei, creme hidratante pe bază de ulei și chiar ulei de nucă de cocos. Toate vor ajuta la hidratarea necesară pentru o piele mai flexibilă.

60+ : Ceramide

Acesta este momentul în care trebuie să recurgem la artileria grea. Deși nu este la fel de popular ca acidul hialuronic sau retinolul, acest ingredient este esențial în menținerea unui aspect plăcut al pielii. Pentru referință, ceramidele sunt molecule lipidice care țin celulele pielii laolaltă, formând un strat protector care menține tenul hidratat și frumos. Când sunt infuzate în piele, acestea pot ajuta la refacerea lipidelor naturale care se pierd din cauza arsurilor solare.

Citește și:
Tot ce trebuie să știi despre machiaj dacă ai 20 de ani

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video