Cum să ai grijă de pH-ul pielii – sfaturi pe care merită să le urmezi

Sigur ai mai auzit până acum de pH-ul pielii, acesta fiind menționat pe aproape toate produsele, însă cât de important este acesta și de ce ar trebui să îți pese de el?

Dacă în ultimul timp ai început să acorzi mai multă atenție îngrijirii pielii tale, acesta este un lucru foarte bun. Probabil ai început să cauți ingredientele potrivite tipului tău de ten, însă te-ai gândit să fii atentă și la produsele care protejează pH-ul pielii?


Dacă răspunsul tău este nu, acest articol va fi foarte util pentru tine.

Cu siguranță ai observat pe o mulțime de produse de curățare (săpun, gel de duș și așa mai departe) menționarea pH-ului si, mai exact, menționarea faptului că ajută la echilibrarea acestuia. Așadar ce are de-a face pH-ul cu sănătatea pielii și, totodată, a tenului? Iată de ce ar trebui să ai mai multă atenție la rutina ta de îngrijire.

Ce este pH-ul?

Din punct de vedere științific, scara pH-ului (cuprinsă de regulă între 0 și 14) măsoară cât de acid sau alcalin (bazic) este un anumit lucru. Cu cât numărul este mai mic, cu atât este mai acid și, cu cât este mai mare, cu atât este mai alcalin, un lucru de care probabil îți amintești de la ora de chimie. Apa naturală are un pH de 7.


Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Internațional de Științe Cosmetice, nivelul normal al pH-ului pielii este de 4.7. Cu toate acestea, foarte mulți medici dermatologi sunt de părere că nivelul de 5.5 este cel optim, considerându-se că pielea are un nivel echilibrat. Cu alte cuvinte, are o barieră naturală sănătoasă și un nivel potrivit de bacterii și uleiuri naturale, care o ajută să funcționeze perfect.

Cât de important este acest lucru?

Când pielea ta suferă un dezechilibru de pH, fie că acesta este prea mic sau prea ridicat, bacteriile bune care protejează pielea nu mai funcționează la fel de bine. Astfel, microbii se înmulțesc într-un mediu prea acid, iar atunci când pielea ta este prea alcalină, bacteriile bune nu le pot controla pe cele dăunătoare, iar acest lucru duce la inflamații.

Acesta este, de altfel, și motivul pentru care pielea ta suferă atunci când pH-ul piele nu este în echilibru. Dacă este prea alcalină va fi prea uscată, predispusă la eczeme, iar, dar este prea acidă, se va înroși și se va inflama mult mai ușor, fiind predispusă și la acnee.


Cum poți menține un pH sănătos?

De obicei pielea ta își menține singură un pH sănătos, așadar dacă lucrurile se schimbă, probabil ești de vină chiar tu, prin utilizarea unor produse care nu sunt deloc benefice.

Este bine de știut că produsele cu un pH ridicat (alcalin) îți vor lăsa pielea uscată, iar cele prea acide (de exemplu produsele de exfoliere) vor face ca pielea să se irite mai ușor, mai ales dacă le folosești excesiv.

Cel mai bine este să alegi produse (mai ales cele de curățare) care au un pH similar cu cel al pielii tale (între 4.5 și 7). Pe majoritatea produselor este trecut și nivelul pH-ului, însă dacă nu este notat, poți cumpăra singură benzi pentru aceste teste. Ca să afli care este pH-ul exact al pielii tale trebuie să mergi la medicul dermatolog.


Citește și:
De la aloe vera la acidul hialuronic: O istorie a ingredientelor cosmetice

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty