Cum ne machiem atunci cand purtam lentile de contact

Daca ai decis ca a venit timpul sa renunti la ochelari in favoarea lentilelor de contact, exista cateva reguli de machiaj pe care trebuie sa le urmezi.

Asadar, ai decis sa porti lentile de contact, insa trebuie sa fii contienta de faptul ca va fi nevoie sa iti adaptezi rutina de infrumusetare, pentru a evita complicatiile. Iata cateva sfaturi pe care te indemnam sa le urmezi.


Igiena!

Igiena ramane importanta si de aceea, trebuie sa te speli foarte bine pe maini inainte sa te machiezi. Nu ai vrea sa risti, mai ales cand vine vorba de zona ochilor. Exista riscul sa dezvolti anumite iritatii, afectiuni care ar putea avea consecinte grave. Asadar, atentie!

Aplica lentilele inainte de machiaj

Regula nr. 1 cand vine vorba de lentile de contact si machiaj este sa le aplici inainte de a incepe sa te  machiezi. Astfel, nu risti ca acestea sa intre in contact foarte mult cu  fardurile sau mascara cand le aplici dupa.


Oil-free

Foloseste produse care pot fi utilizate impreuna cu lentilele de contact sau cel mai simplu ar fi sa te orientezi catre produse pe eticheta carora este mentionat  oil-free’. Uleiurile din compozitia anumitor produse nu sunt potrivite pentru lentilele de contact. Te poti trezi cu privirea incetosata!

Evita creionul

Recomandat si ideal ar fi sa eviti sa aplici creionul dermatograf pe linia interna a ochiului, cunoscuta drept conjunctiva. In schimb, il poti aplica pe linia genelor, astfel sansele ca acesta sa migreze spre interiorul ochiului scad.

Farduri cremoase

Iti recomandam sa folosesti farduri cremoase in loc de farduri pulbere. Cele din urma risca sa ajunga in ochi si sa te deranjeze atunci cand intra in contact cu lentila de contact. Fardul crema, in schimb,  se fixeaza pe pielea pleoapei.

Mascara

Incearca sa eviti acele formulele de mascara care au tendinta de a se usca foarte repede. Particule din mascara se pot desprinde de pe gene si pot ajunge in ochi. La fel ca in cazul fardurilor pulbere, ochii tai vor fi deranjati de aceasta senzatie neplacuta. Opteaza pentru formulele mai lejere, care nu prezinta riscul de a ajunge apoi in ochi.


Gene false

Din pacate, trebuie sa spui „Adio!' genelor false daca folosesti lentile de contact.  Exista riscul ca macar putin din lipiciul pentru gene sa intre in contact cu lentila si de acolo se va declansa haosul.  Renunta la ele pur si simplu sau opteaza pentru extensii de gene.

Demachierea

Este absolut vital sa indepartezi lentilele de contact inainte de a te demachia! Astfel, nu exista riscul ca acestea sa intre in contact cu produsele de machiaj si cu demachiantul. Dupa ce le indepartezi, daca nu sunt de unica folosinta, spala-le foarte bine cu solutie si apoi pune-le inapoi in recipient.

Text: Laura Musuroaea
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty