Ai urmărit chiar și niște tutoriale în care ai învățat cum să realizezi machiajul, însă degeaba. Iar de multe ori asta se datorează faptului că nu folosești instrumentele corecte de aplicare a produselor. Nu poți utiliza o singură pensulă pentu blush, conturing, iluminator și pudră și să te aștepți la rezultate incredibile. Pentru fiecare pas al machiajului ai nevoie de ustensile diferite, special concepute pentru efectul pe care vrei să îl creezi. Asta nu înseamnă însă că trebuie să ai un adevărat arsenal pentru a realiza un machiaj perfect. Trebuie însă să investești în pensule de calitate, și să te asiguri că le curăți periodic, pentru a evita probleme precum acneea sau iritațiile.
Așa că, înainte de a merge la cumpărături, iată care sunt cele nouă pensule pe care toți makeup artiștii mizează și care nu trebuie să îți lipsească din portfard:
Pensula pentru fond de ten
Chiar dacă multe dintre noi am învățat să ne aplicăm fondul de ten cu ajutorul degetelor, în ultimii ani, regulile jocului s-au schimbat. Însă folosirea unei pensule te va ajuta să aplici produsul uniform. Cum o alegi însă pe cea potrivită? În primul rând, trebuie să știi că în funcție din materialul din care sunt confecționate, există pensule din păr natural, sintetic și cele duo-fibră, o combinație dintre cele două. Apoi, fondul de ten pe care îl folosești este cel care dictează tipul de pensulă pe care ar trebui să o achiziționezi. Dacă alegi un produs lichid, atunci optează pentru o pensulă plată și din păr sintetic. În schimb, dacă preferi o textură compactă, atunci mizează pe o pensulă din păr natural, cu o formă rotunjită. Indiferent pe care o alegi, este extrem de important modul în care le folosești: doar prin mișcări de tapotare! Dacă realizazi mișcări liniare, riști să îți descuamezi tenul și să obții un rezultat inestetic.
Pensula pentru anticearcăn
Anticearcănul este probabil produsul care reușește cel mai bine să acopere problemele tenului și să ascundă greșelile de makeup. Însă, fără o pensulă bună, nu te vei putea bucura pe deplin de efectul lui. Dacă folosești anticearcănul pentru a masca cercănele, atunci acesta trebuie folosit înaintea fondului de ten, însă dacă îl aplici pentru a ascunde un coș, sau un semn lăsat de acnee, atunci utilizează-l după ce ai aplicat fondul de ten. Asigură-te însă că îl blend-uiești bine, cu mișcări circulare.
Pensula pentru pudră
Pentru aplicarea pudrei, optează pentru o pensulă mare, moale și rotundă. O poți utiliza fie pentru aplicarea unei pudre compacte fie a uneia bronzante. Trucul de care trebuie să ții cont este acela de a scutura pensula înainte de a o folosi pe față. Astfel, vei căpăta un aspect natural, și deloc încărcat.
Pensula pentru blush
Deși seamănă extrem de tare cu cea pentru pudră, pensula pentru blush este mai mică și are o formă ușor oblică. Folosește-o aplicând o doză mică de blush doar în centrul pomeților, iar apoi răspândește culoarea pentru un look natural.
Pensula pentru contouring
Ideală pentru sculptarea feței, această pensulă densă, de precizie, îți va permite o aplicare controlată a produselor de makeup. Optează pentru una ușor oblică, cu un vârf dens. Aplică produsul sub pomeți, pe partea superioară a frunții și pe linia maxilarului, iar apoi, cu ajutorul pensulei blend-uiește bine.
Pensula pentru iluminator
Alege o pensulă sub formă de evantai, care va răspândi discret iluminatorul, oferindu-ți un glow natural. Pentru a evidenția trăsăturile feței, alege un highlighter pe care să îl aplici doar în zonele cheie: pe vârful pomeților, pe podul nasului și deasupra buzei superioare, pe Arcul lui Cupidon.
Pensula pentru aplicarea fardului de ochi
Alege o pensulă plată, densă și cu peri scurți, pentru a obține un efect mai intens și mai pigmentat. De asemenea, cu ajutorul acesteia vei putea avea și un control mai mare, trasând culoarea cu precizie, doar în zonele în care îți dorești.
Pensula pentru blending
Dacă ești adepta unui smokey eyes, atunci e musai ca din portfardul tău să nu lipsească o pensulă pentru ochi cu care să blend-uiești fardul. Cu ajutorul ei eviți liniile dure și vei amesteca culorile într-un mod armonios.
Pensula pentru buze
Optează pentru o pensulă subţire, plată, cu vârf rotund și din păr sintetic. După ce ai trasat conturul buzelor cu un creion, folosește pensula pentru a amesteca culoarea. Apoi aplică rujul cu ajutorul acesteia, începând din mijlocul buzelor către exterior.
Citește și:
6 motive importante pentru care trebuie sa ai grijă de pensulele tale de machiaj
Foto: Shutterstock