Cele mai importante greșeli pe care nu ar trebui să le faci atunci când te pensezi

Este important să avem mereu grijă de sprâncenele noastre, însă în încercarea de a face totul perfect, există și șansa să faci aceste greșeli.

Cele mai importante greșeli pe care nu ar trebui să le faci atunci când te pensezi

Atunci când vine vorba despre îngrijirea sprâncenelor și stilizarea acestora, lucrurile pot fi puțin mai complicate. În ultimii ani sprâncenele naturale au revenit în tendințe, iar tu probabil te-ai chinuit să le lași din nou să crească pentru a le da forma potrivită.

În plus, sigur ai încercat să găsești cosmeticiana potrivită pentru tine și ai ajuns să te pensezi și singură în anumite momente. Având în vedere că există numeroase persoane care preferă să se penseze acasă, există câteva greșeli pe care este bine să le eviți.

1. Pensarea excesivă

Într-o clipă decizi să iei doar firele care arată inestetic și apoi descoperi că este posibil să fi stricat complet forma acestora. Dacă ți s-a întâmplat deja asta, ei bine, nu rămâne altceva decât să aștepți să crească la loc și, data viitoare să te oprești la timp sau, să te lași pe mâna unui specialist. Încearcă ca atunci când mergi la salonul de cosmetică să ceri câteva sfaturi pentru a pensa exact zona care trebuie atunci când nu ai timp să ajungi la următoarea programare.

2. Fii atentă la oglinda în care te uiți când te pensezi

Acest lucru este probabil cel mai important. Îți dorești probabil să vezi fiecare fir și alegi o oglindă care mărește, însă în încercarea ta de a face lucrurile perfect, este posibil să ajungi la greșeala menționată anterior. Sfatul nostru este să te pensezi într-o oglindă care îți permite să îți vezi complet fața pentru a fi atentă la forma și la simetria sprâncenelor.

3. Folosești o pensetă veche

Ai nevoie de o pensetă care să poată apuca firele foarte bine, deoarece altfel riști să iei mai multe sau să dureze prea mult întregul proces. Totodată, dacă penseta este foarte veche, sunt șanse mari doar să rupă firul, fără să îl smulgă așa cum trebuie. Acest lucru îți indică că fie ai nevoie de o nouă pensetă, fie trebuie ascuțită.

4. Exagerezi când vine vorba despre arcuirea lor

Aceasta este din nou o problemă pentru care ai nevoie de vizita la salonul de cosmetică. O arcuire foarte evidentă te va face să pari mirată mereu și suntem sigure că nu-ți dorești asta. Încearcă să urmezi linia naturală a sprâncenei tale și să pensezi în jurul acesteia pentru a-i accentua forma. Amintește-ți doar să nu exagerezi.

5. Uiți de partea de deasupra sprâncenei

Nu neglija zona superioară, deoarece și acele fire pot părea inestetice, mai ales dacă încerci să păstrezi forma. Nu trebuie să creezi o linie perfectă, însă dacă există și zone în care aceste fire se văd foarte mult, este mai bine să le îndepărtezi.

6. Nu te pensezi niciodată la un specialist

Așa cum am scris și mai sus, sunt multe persoane care preferă să se penseze singure și este perfect ok. Cu toate acestea, este bine să mergi din când în când pentru o curățare mai bună și pentru stilizarea lor. Este mai ușor să respecți o formă creată deja, decât să te chinui singură cu diferite forme și șabloane.

Citește și:
Tot ce trebuie să știi despre părul facial

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty