Prezentările de modă ne inspiră în fiecare sezon să ne actualizăm stilul de machiaj și coafura, însă unele look-uri sunt atât de abstracte sau ciudate, încât putem spune cu certitudine că nu le vom încerca foarte curând.
În show-urile de modă, machiajul și coafura ocupă loc secundar și sunt menite să completeze ținutele propuse de designeri, deci look-urile de beauty sunt mai mult artsy decât practice. Cu toate astea, noi folosim multe dintre pozele de catwalk ca sursă de inspirație pentru stilul nostru de zi cu zi, chiar dacă le reinterpretăm într-un mod mai subtil. Am selectat 10 machiaje și coafuri cărora, deși nu le contestăm valoarea artistică, stim că nu le vom purta foarte curând.
Această paletă de toamnă superbă dispusă pe chipul diafan al acestui model e tulburătoare, iar nuanțele te duc cu gândul la un apus de jăratec. Cu toate astea, acest look nu s-ar preta nici măcar unei petreceri de Halloween.
OK, am ajuns să înțelegem și să adoptăm tot felul de trenduri jucăușe, extreme sau rock la nivelul manichiurii, însă nu știu câte dintre noi s-ar da cu ojă nu doar pe unghii, ci și pe degete. Totuși, dacă prin absurd această tendință ar căpăta aripi, cred că multe femei ar putea să-și facă cu ușurință manichiura singure, acasă.
Înțelegem farmecul câmpenesc al împletiturilor, le adorăm pe cele rusești de țarină și înțelegem faptul că, în sezonul rece, părul chiar ține de cald. Dar această coafură de tip substitut pentru căciulă și fular nu pare deloc practică.
Iată un look glam, cu mult gliter, atât pe pleoape cât și pe buze. Până aici, nimic neobișnuit – doar vine sezonul petrecerilor ornate cu sclipici. Însă nu vom purta acest machiaj foarte curând, cel puțin nu în mod voluntar. De ce? Pentru că glitterul oricum cade și pe nas dacă nu e fixat bine pe pleoape cu o bază de machiaj adecvată.
Pistruii sunt sexy, sunt simpatici și sunt la modă de multe sezoane încoace. Multe fete care nu îi au în mod natural și-ii pictează cu creionul de sprâncene sau recurg chiar la tatuaje, din henna sau permanente, pentru a obține această alură șterngărească. Însă acești pistrui arată mai mult a pete solare, iar în epoca awareness-ului asupra cancerului de piele, nu par cool deloc.
Lungi. Cât mai lungi, dese și curbate. Așa ne dorim să ne fie genele, de aceea recurgem la extensii, laminări și gene false. Însă purtând acest look, genele tale ar apărea în cadru cu mult timp înainte să faci tu primul pas.
Odată cu tutorialele de pe Youtube, toate am învățat să folosim trucuri de iluminare pentru a ne pune în evidență trăsăturile. Este simplu: produsul trebuie aplicat pe centrul feței pentru a accentua volumetria chipului într-un mod cât se poate de glam. Însă atunci când se abuzează de highlighter, rezultatul arată cam așa.
Sculpturile din Grecia Antică înfățișau chipuri de zeiță încadrate strategic de cârlionți obraznici. Însă acest trend în care sunt create tipare din șuvițe de păr, ca niște forme de bijuterii, parte mult prea pretențios pentru acest secol.
Când porți ochelari de soare toata vara și apoi îi dai jos, lucrul acesta se vede indiferent de cât de mult SPF ai folosi pe față. Însă nu cred că ne vom desena foarte curând urme fosforescente de ochelari de soare sau de schi.
Bentițele sunt din nou la moda și poți constata acest lucru de îndată ce deschizi Instagramul. Însă parcă suntem mai predispuse să adoptăm trendul Blair Waldorf, de prințesă preppy, decât o simplă ața care pare că a ajuns acolo din greșeală. În plus, se și montează destul de greu în păr.
Foto: Imaxtree