Toate am trecut prin asta: Ajungi acasa dupa o zi lunga de munca si abia astepti sa iti simti tenul curat, dar realizezi ca ai ramas fara demachiant.
Daca te ingrozeste gandul de a te demachia cu apa si sapun sau de a dormi machiata, avem o veste buna pentru tine: bucataria ta este plina de produse care te pot ajuta sa te demachiezi si care iti vor face pielea frumoasa si sanatoasa. Iata care sunt produsele noastre preferate:
Din moment ce uleiul de avocado este unul dintre ingredientele frecvent folosite in obtinerea demachiantelor si cum banuim ca nu ai o sticla de ulei de avocado in bucatarie, de ce nu ai folosi un avocado? Ia o discheta demachianta si trece-o de cateva ori peste o jumatate taiata de avocado pana absoarbe din uleiul acestuia. Acest truc te va ajuta sa inlaturi machiajul extrem de repede, iti va lasa pielea bogata in vitamina E si nu iti va bloca porii.
Pentru cele care au tenul uscat, uleiul de cocos este perfect pentru a inlatura machiajul si pentru a hidrata tenul, in acelasi timp. Incalzeste cateva secunde uleiul in maini si apoi aplica, masand fata. Tot ce mai trebuie sa faci este sa il stergi cu o discheta demachianta. Daca iti simti fata incarcata, poti clati cu apa.
Important: Uleiul de cocos poate inchide porii, asa ca nu este recomandata folosirea lui de catre persoanele care au un ten cu tendinta acneica.
Laptele pe care il ai in frigider poate face minuni in ceea ce priveste curatarea tenului. Doar imbiba o discheta demachianta in lapte si curata-ti fata. In cazul persoanelor cu ten gras, este recomandata folosirea laptelui cu un continut scazut de grasime. Asigura-te ca iti clatesti fata cum trebuie dupa ce folosesti acest truc.
Castravetii au proprietati uimitoare antiinflamatorii si de inlaturare a excesului de sebum si nu este de mirare ca sunt foarte folositi in industria cosmetica, fiind tonicul perfect. Taie marunt un castravete si pune-l in apa. Imbiba o discheta demachianta in apa de castravete obtinuta si aplica. Iti va curata tenul in profunzime si il va calma, de asemenea.
Daca vrei sa iti hidratezi tenul in timp ce il cureti, banana va face minuni pentru tine! Taie o banana si fa din ea o pasta pe care sa o aplici ca masca. Lasa masca sa actioneze 5 minute si apoi inlatura cu un prosop tinut in apa calda pentru un ten fin, curat si intens hidratat.
Text: Oana Iosif
Foto: Hands holding bunch of bananas from Shutterstock