Ce se întâmplă, de fapt, atunci când dormi machiată

Există o regulă generală: demachiază-te de fiecare dată. Dar, să recunoaștem, au mai existat momente când ai adormit machiată, fie că erai foarte obosită după munca de la birou, fie că ai ajuns acasă târziu, după o petrecere și câteva cocktail-uri.

Ce se întâmplă, de fapt, atunci când dormi machiată

Dar ai grijă, se pare că aceste mici „scăpări”, când nu te demachiezi, pot avea niște efecte neplăcute asupra pielii tale.

Cu cât dormi mai mult machiată, cu atât mai mult va fi afectată pielea ta, conform dermatologilor. De ce? Pielea, la fel ca restul corpului, funcționează în ritm circadian. Astfel, în timpul nopții, cele mai importante funcții ale pielii se refac. Având fondul de ten aplicat pe față și pe timpul nopții, acest proces nu mai are loc, după cum este firesc, pentru că porii sunt acoperiți.

E adevărat că, dacă se va întâmplă des acest lucru, vor fi mai multe efecte nedorite asupra pielii în timp, însă și dacă uiți de două-trei ori să te demachiezi, pericolul tot există.

Care sunt efectele produselor de make-up pe care le aplici pe piele ziua, dacă nu te demachiezi înainte de somn?

Fondul de ten

Fondul de ten are o textură destul de groasă, cu o acoperire mare. Particulele și pigmenții din compoziție se reduc de-a lungul zilei, fiind expuși la mediul de afară, cu aerul poluat și alte bacterii. Acest contact extern împiedică să mai aibă loc cel mai important proces care ajută la refacerea pielii – microcirculația. Astfel, se ajunge la o reducere a cantității de colagen, iar așa apar ridurile și porii încărcați care rețin bacteriile, cauzând, de cele mai multe ori, acneea.

Rujul

Dacă dormi cu orice fel de ruj pe buze sunt mari șanse să te trezești cu ele uscate și crăpate. Specialiștii recomandă să îl ștergi bine de pe buze înainte de somn, folosind o dischetă demachiantă. Aplică după aceea balsam pentru buze pentru a le hidrata.

Mascara

Dacă ești genul care obișnuiește să-și lase mascara aplicată pe gene și în timpul somnului, e timpul să te oprești. Particulele din mascara înfundă foliculii și pot produce iritații. Această iritație poate cauza blefarită, o inflamație a ochilor, iar mai târziu – conjunctivită. Pe lângă acest lucru, genele tale devin fragile și se vor rupe ușor.

Pentru a nu mai avea mici „scăpări” adormind machiată, data viitoare pune pe noptiera de lângă pat câteva dischete demachiante. În felul acesta, îți vei aminti că trebuie să te demachiezi și vei putea face asta în câteva secunde, fără să te mai dai jos din pat.

Citește și:
Alimente care îți afectează pielea fără ca tu să știi. Trebuie să le eviți

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty