Există unele lucruri pe care nu este bine să le faci niciodată dacă ai părul lung, iar dacă tot ai avut răbdare și grijă ca acesta să crească atât de lung, mai bine l-ai îngriji corespunzător. Din fericire, chiar dacă ai comis unele greșeli de mai jos, ți-am pregătit și câteva soluții pentru aceste obiceiuri dăunătoare.
1. Fixarea buclelor cu un fixativ puternic – alege fixarea cu un spray fixativ elastic
Părul lung nu înseamnă neapărat că trebuie să folosești mai mult fixativ. De fapt, spray-urile de fixare mai puternice pot fi cauza uscării vârfurilor și a ruperii acestora. În locul lui încearcă un spray fixativ elastic, care fixează părul fără a-l întări.
2. Îți îneci părul în balsam – alege să folosești o cantitate mai mică dar de balsam mai hrănitor
Dacă folosești prea mult balsam de păr s-ar putea ca rădăcina firului de păr să devină uleioasă. Dacă vei folosi o cantitate mai mică de balsam de păr mai hrănitor (cu ulei de ricin), îi vei oferi părului îngrijirea de care are nevoie (și vei economisi bani, cumpărând mai rar acest produs).
3. Periatul în exces – alege să folosești un spray pentru volum, cu proteine din orez
Pieptănatul părului poate deveni ușor un lucru dăunător. Dacă vrei să eviți iritarea scalpului, încearcă un spray pentru volum. Acesta îți va da textura și volumul dorit, fără a pune presiune pe rădăcina firului de păr. Pulverizează acest produs cu vitamina B5 pe părul umed și usucă-l ușor în timp ce îl descurci cu o perie rotundă.
4. Pieptănarea părului umed – optează pentru un dispozitiv pentru uscare rapidă
În loc să te grăbești și să îți prinzi părul ud într-un coc neglijent, încearcă să folosești un uscător de par rapid. Caută diferite dispozitive și alege o temperatură scăzută pentru a proteja părul. Aranjarea părului ud poate fi dureroasă și poate provoca ruperea acestuia, așa că încearcă întotdeauna să îl usuci.
5. Deteriorezi părul din cauza unei lenjerii din bumbac – alege una din satin
În timpul somnului părul lung ar putea fi agresat de fața de pernă din bumbac și este posibil să se electrizeze și să se usuce foarte tare. Folosește o pernă din satin care va lăsa părul să alunece ușor și îl va menține moale.
6. Eviți vizitele la salon – alege să tai vârfurile cu o foarfecă profesională
Dacă eviți să mergi la salonul de înfrumusețare pentru a-ți tăia vârfurile (îți este teamă că hairstilistul ți-ar tăia prea mult din păr), află că încetinești creșterea firelor de păr. Dacă te simți mai confortabil să te tunzi singură, investește într-o foarfecă profesională.
7. Lași clorul în păr – curăță-l cu un balsam cu keratină
Clorul poate pătrunde cu ușurință în părul lung în timpul lunilor de vară. Acesta îți poate afecta culoarea părului, precum și mirosul sau nivelul de hidratare. Găsește-ți un balsam de păr care conține keratină, protejându-l în acest fel de agenții externi.
8. Îți introduci părul sub jachetă – alege să îl prinzi într-o coadă lejeră
Deși părul introdus în jachetă poate părea chic, acesta ar fi un obicei care l-ar putea distruge. Încearcă să îți prinzi părul într-o coadă lejeră și folosește o perie care nu electrizează.
9. Îți prinzi părul foarte strâns atunci când faci sport – găsește un elastic de păr dintr-un material special
Să faci sport este un lucru foarte bun, însă nu este bine ca, în timp ce te antrenezi, părul tău să fie foarte strâns. Încearcă să găsești un elastic dintr-un material de calitate, care va prinde bine părul, fără a-l agresa.
Citește și:
Plasturi anti-acnee – trend-ul beauty care îți poate salva tenul
Foto: Arhiva ELLE