Dacă la 30 de ani îți făceai primele griji și te gândeai la produsele cu proprietăți anti-aging, pe măsură ce te apropii de 40 de ani, este momentul să iei mult mai în serios acest lucru.
La 40 de ani, pielea noastră se reface mai greu față de durată aceluiași proces la 20 de ani, adică ciclul se transformă din 20 de zile în 45 de zile, în medie. Astfel, vindecarea rănilor se produce mai greu, acest lucru fiind valabil chiar și în cazul acneei, care poate apărea și la această vârstă. În plus, razele soarelui, precum și poluarea, ți-au afectat țesutul și probabil ai primele riduri în zona frunții și a ochilor.
Acest lucru este perfect normal, însă dacă vrei să ai mai multă grijă de pielea ta, este recomandat să începi să folosești aceste produse, dacă nu o faci deja.
1. Un gel de curațare hidratant
Curățarea este un pas la care nu trebuie să renunți, indiferent de decada în care te afli. Este indicat să faci acest lucru atât dimineața, cât și seara înainte de culcare pentru a scăpa de impurități, acestea fiind vinovate adesea de blocarea porilor. În plus, trebuie să te asiguri că te demachiezi foarte bine în fiecare zi.
2. Un serum antioxidant
Tenul tău trebuie să fie protejat mereu, așadar este bine să folosești antioxidanți. Cel mai simplu este să aplici un serum cu ingrediente potrivite, care îți vor ajuta pielea să se refacă mai ușor. Folosind un astfel de produs, tenul tău va fi mai luminos și va fi mai protejat de factorii externi, precum poluare și raze UV.
3. Retinol
Dacă la 30 ani abia făceai cunoștință cu acest ingredient, el nu ar trebui să lipsească din rutina ta de îngrijire la 40 de ani. De-a lungul timpului, numeroase studii au demonstrat că acest retinoizii pe care îi aplici local (vitamina A) ajută la reducerea ridurilor fine prin protejarea producției de colagen. În plus, retinolul ajută la îmbunănățirea texturii tenului și a hiperpigmentării.
4. O cremă hidratantă potrivită
Crema hidratantă trebuie folosită la orice vârstă, însă în funcție de fiecare decadă în care te afli, aceasta are și diferite proprietăți. Astfel, dacă la 20 de ani cauți o cremă simplă, la 40 îți trebuie o cremă foarte hidratantă, care are și ingrediente menite să reducă liniile fine, de exemplu coenzima Q10.
5. Cremă cu factor de protecție solară
Acest produs este, la fel în cazul cremei hidratante, obligatoriu indiferent de vârstă. Deoarece razele UV sunt mai dăunătoare ca niciodată, este momentul să ai grijă de pielea ta și nu doar pentru a evita apariția prematură a ridurilor, ci și pentru a te proteja de cancerul de piele. Dacă ai o piele cu imperfecțiuni, alege un produs care conține și zinc. În plus, trebuie să folosești obligatoriu cu cremă cu SPF dacă aplici acizi sau retinol.
6. Cremă de ochi specifică problemelor tale
La 40 de ani este indicat să folosești o cremă de ochi specială pentru problemele tale. Astfel, trebuie să cauți un produs care combate ridurile fine și cearcănele, având astfel nevoie de ingrediente speciale. Sunt indicate cremele care conține peptide și antioxidanți.
Citește și:
Cele mai bune suplimente anti-îmbătrânire pe care ar trebui să le folosești
Foto: Arhiva Revistei ELLE