Beauty focus: Detox facial

Primul lucru de care are nevoie tenul tău după această perioadă de izolare? O curățare în profunzime!

Beauty focus: Detox facial

Aerul închis, lipsa tratamentelor faciale, a activităților fizice sau alimentația nesănătoasă sunt doar câțiva factori care au făcut ca tenul tău să devină tern și încărcat.

Detoxifiere & strălucire


Ce este: Aquapure este un tratament complex, care ajută atât la eliminarea impurităților, cât și la repararea și regenerarea pielii. Procedura combină patru pași diferiți, creați special pentru a-i readuce tenului aspectul sănătos. Primul pas constă într-o curățare în profunzime a pielii, urmat apoi de o exfoliere și de o extracție a comedoanelor. După ce toate impuritățile au fost îndepărtate, urmează o infuzie de antioxidanți, peptide, vitamine și acid hialuronic. Toate acestea ajută pielea să devină luminoasă și hidratată. Tratamentul se încheie cu terapia LED, al cărei rol este de a reduce inflamațiile și de a stimula producția de colagen.
Detalii: 400 lei / 60 de minute.
Unde: Dermaspa, www.dermaspa.ro.

Oxigenare & revitalizare

Ce este: Este un tratament de curățare profundă a pielii, potrivit pentru toate tipurile de ten, inclusiv cel sensibil. Procedura se realizează în mai multe etape, prima dintre ele fiind demachierea tenului. Apoi, este folosit un vapofor, care ajută la deschiderea porilor. Următorul pas constă în aplicarea unui peeling blând cu enzime. Pentru a îndepărta celulele moarte, specialistul folosește apoi un tratament de microdermabraziune și continuă cu eliminarea mecanică a coșurilor și punctelor negre. Penultimul pas constă în aplicarea unei măști cu extracte din alge marine, aloe vera și argilă. Tratamentul se încheie cu aplicarea unei fiole cu ingrediente revitalizante și cu un masaj facial care stimulează drenajul limfatic și eliminarea toxinelor.
Detalii: 600 de lei / 90 de minute.
Unde: Cronos Med, www.cronosmed.ro.

Tratament laser

Ce este: Hollywood Laser Peel este o procedură laser care curăță, exfoliază și regenerează pielea, reușind în același timp să reducă dimensiunea porilor și a petelor pigmentare. Primul pas al tratamentului constă în aplicarea unei soluții speciale de carbon, care penetrează în profunzime porii, îndepărtează straturile de celule moarte, bacteriile și sebumul. Apoi, cu ajutorul laserului, această loțiune este fixată de celulele superficiale ale pielii. La final, îndepărtarea ei se face tot cu un laser. Este o procedură nedureroasă, nu necesită timp de refacere și poate fi făcută în orice perioadă a anului.
Detalii: 650 lei / 60 de minute.
Unde: Centrul Medical Academica, www.academica-medical.ro.

Curățare & hidratare

Ce este: Hydracool este un tratament care asigură nu numai curățarea tenului, ci și hidratarea și întinerirea acestuia. Procedura combină patru tehnologii inovatoare, menite să îți ofere rezultate de la prima ședință. Aqua B oferă o curățare profundă, VibroX are rol în oxigenare și revitalizare celulară, Collagen+, pe bază de radiofrecvență, ajută la redobândirea elasticității și fermității pielii, iar UltraB, cu ajutorul ultrasunetului, redă strălucirea și aspectul uniform al tenului. Toate aceste proceduri îți vor ajuta tenul să își recapete sănătatea, făcându-l mai catifelat și mai luminos.
Detalii: 550 lei / 90 minute.
Unde: Danielle Royal Salon, www.danielle-royal.ro.

Hidrodermabraziune

Ce este: Hydrafacial este un tratament non-invaziv ideal pentru îndepărtarea celulelor moarte, a punctelor negre, a coșurilor, care reglează în același timp excesul de sebum. Primul pas constă în curățarea și exfolierea tenului, pentru a îndepărta toate impuritățile de la suprafața pielii. Apoi, cu ajutorul unui aplicator special, sunt introduse în piele mai multe substanțe nutritive și antioxidanți, care asigură o hidratare sporită. Pasul trei constă în realizarea unui peeling cu o soluție specială de acizi care ajută la curățarea porilor. Tratamenul se încheie cu extracția blândă a punctelor negre și a pustulelor, cu ajutorul vacuumului.
Detalii: 450 lei / 45 de minute.
Unde: Noblezza Beauty Clinique, www.noblezza.ro.

Citește și:
8 mituri despre spălarea părului pe care orice femeie ar trebui să le știe

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty