Acidul poliglutamic, cel mai bun prieten al pielii tale, mai ales în sezonul rece

Este asemănător acidului hialuronic, însă eficiența sa este de cinci ori mai mare. Acidul poliglutamic este noul ingredient care îți va salva tenul deshidratat, tern și va reduce semnele îmbătrânirii.

Toată lumea e mai mult decât familiarizată cu beneficiile acidului hialuronic. Dacă vrei o piele hidratată, strălucitoare, lipsită de riduri și linii fine, te asiguri că produsele de îngrijire pe care le folosești sunt bogate în acid hialuronic și aștepți ca magia să se întâmple. Dar dacă ți-aș spune că există un ingredient cu proprietăți asemănătoare, dar care este de cinci ori mai eficient și mai puternic? Pregătește-te să faci cunoștință cu acidul poliglutamic (PGA), cel mai bun prieten al pielii tale, mai ales în sezonul rece.


Chiar dacă este relativ nou în industria de frumusețe și încă nu se bucură de popularitatea pe care ar merita-o, cu siguranță nu va mai trece mult timp până când va ajunge pe lista ingredientelor must-have și toate brand-urile de îngrijire îl vor include în produsele lor. Poate părea o predicție curajoasă, dar dacă analizăm beneficiile sale, vei înțelege că afirmațiile mele nu sunt deloc exagerate. Dar, înainte de a ajunge acolo, trebuie să știi ce este acidul poliglutamic și cum funcționează. PGA este o peptidă derivată din soia fermentată, ce inhibă hialuronidaza, o enzimă care descompune acidul hialuronic din organism. Acesta funcționează ca un umectant, adică atrage umiditatea, reușind totodată să rețină de 5.000 de ori mai multă apă decât greutatea proprie. Un număr cu adevărat impresionant, dacă ne gândim că ingredientul-vedetă, acidul hialuronic, poate reține doar de 1.000 de ori greutatea sa în apă. O altă diferență majoră între cei doi acizi este dată de mărimea particulelor din care sunt alcătuiți. În cazul acidului poliglutamic, acestea sunt mult mai mari și creează o peliculă la nivelul pielii, un soi de sigiliu, ce împiedică pierderea apei, ceea ce înseamnă că tenul va rămâne hidratat mai mult timp.


Însă hidratarea profundă nu este singura sa calitate. Ajută în egală măsură și la creșterea elasticității și fermității pielii, la reducerea ridurilor fine, dar și la diminuarea petelor pigmentare. În plus, poate fi folosit pe toate tipurile de piele, precum și în combinație cu alte ingrediente. De fapt, specialiștii chiar recomandă utilizarea acestuia împreună cu acidul hialuronic, cele două acționând în mod sinergic: acidul hialuronic funcționează în straturile profunde ale pielii, iar cel poliglutamic – la nivelul celor superioare.

Îl poți adăuga atât în rutina de dimineață, cât și în cea de seară, cu mențiunea că, dacă îl folosești sub forma unui serum, ar trebui să fie ultimul produs din această categorie pe care îl aplici. După curățarea tenului, poți folosi acidul hialuronic, apoi un serum antioxidant bogat în vitamina C sau unul exfoliant cu acid glicolic, iar la final acidul poliglutamic. Printre preferatele mele se numără Omorovicza Midnight Renewal, The Inkey List Polyglutamic Acid și Charlottes Magic Serum Crystal Elixir.


Ultimii pași constă în aplicarea unei creme hidratante și a unei loțiuni cu factor de protecție (dacă vorbim de rutina de dimineață). Dacă nu îți surâde ideea de a folosi atât de multe serumuri, poți opta pentru o cremă bogată în PGA, precum este cea de la Kate Somerville, Wrinkle Warrior, sau Decorté de la Liposome.

Cum oferă o hidratare profundă, acidul poliglutamic este ideal pentru sezonul rece, în care pielea are tendința de a fi mult mai uscată decât în mod normal. Însă asta nu înseamnă că nu poate fi folosit și în timpul verii, dacă vrei să reduci aspectul tern al tenului sau semnele îmbătrânirii. Chiar dacă poate fi considerat un ingredient-minune, nu te aștepta ca schimbările să se producă peste noapte. Ca în cazul oricărui produs, e nevoie de timp și de consecvență. Aplică-l de două ori pe zi pentru o perioadă de cel puțin trei săptămâni și cu siguranță vei observa cum pielea ta va căpăta un aspect mult mai sănătos și mai hidratat.


Citește și:
Acneea hormonală: 10 lucruri pe care ar trebui să le știi

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty