Unele sfaturi anti-aging sunt pe cât de simple și neobișnuite, pe atât de utile și de folositoare în lupta cu trecerea anilor.
1. Relaxează-ți mușchii!
Dacă ești una dintre persoanele foarte conștiincioase în ceea ce privește rutina de antrenamente fizice și îți place să te supui unor clase mai dificile, acest lucru ar putea să se vadă pe fața și gâtul tău. Femeile care își încordează foarte mult maxilarul și mușchii gâtului, în timpul antrenamentelor fizice, tind să dezvolte niște „corzi' din piele la nivelul gâtului, ce par să tragă pielea feței în jos. Astfel, data viitoare când te antrenezi, încearcă să îți aduci aminte de acest amănunt și să faci eforturi pentru a-ți relaxa mușchii feței.
2. Nu renunța la ochelarii de soare!
Acest accesoriu nu doar ne maschează privirea, ci are și un rol de protecție. Ochelarii ne protejează ochii de razele dăunătoare ale soarelui și previn apariția liniilor fine și a ridurilor în zona sensibilă din jurul ochilor. Așadar, chiar dacă afară nu mai este vară, nu renunța să porți ochelarii de soare preferați!
3. Ia-ți vitaminele!
Pentru a oferi un suport rutinei zilnice de îngrijire a tenului și pentru a amâna cât mai mult apariția semnelor trecerii timpului, te sfătuim să apelezi la vitamine și anume la suplimente ce conțin Omega-3. Acizii grași din compoziția elementului Omega-3 au proprietăți anti-inflamatorii ce luptă împotriva îmbătrânirii celulelor din organism. În plus, acest tip de suplimente va avea grijă de sănătatea inimii, a ochilor și a creierului tău.
4. Ai grijă de dantură!
Unul dintre cele mai evidente semne ale trecererii timpului este o dantură neîngrijită, ce poate adăuga câțiva ani în plus aspectului tău fizic. Începe de pe acum să te îngrijești de sănătatea dinților tăi și nu mai amâna acele vizite la dentist! De asemenea, ai putea încerca să reduci consumul de cafea sau orice alte alimente care ar putea să îți afecteze aspectul danturii.
5. Ține-te departe de căldură!
Unele studii noi afirmă că una dintre cauzele ce accelerează îmbătrânirea pielii este căldura. Temperaturile înalte provoacă înroșirea tenului și un declin al colagenului, ceea ce semnifică subțierea straturilor pielii și apariția inevitabilă a ridurilor.
6. Consumă antioxidanți!
Este unul dintre cele mai repetate sfaturi împotriva îmbătrânirii și poate că l-am auzit prea des, însă tocmai pentru că este extrem de important! Consumul alimentelor ce conțin antioxidanți protejează organismul de îmbătrânirea prematură, previne inflamațiile și menține bunăstarea colagenului. Printre produsele ce conțin un nivel important de antioxidanți se numără: mere, mure, struguri, alune și altele.
7. Hidratare!
În afară de protecția solară și consumul de antioxidanți, consumul de apă este, poate, cel mai util și simplu sfat de îngrijire a organismului! Însă, și consumul de apă trebuie efectuat într-un mod înțelept. Pentru a evita formarea liniilor fine, ar fi bine să evităm să bem apă din sticle cu gâtul îngust sau cu paiul, deoarece riscăm să dezvoltăm linii fine în jurul buzelor.
Citește și:
Adevărul despre acțiunea uleiurilor asupra părului
Foto: Arhiva ELLE