7 tratamente de beauty pe care nu ar trebui să le încerci înainte de nuntă

Dacă urmează să te căsătorești, probabil simți deja cum emoțiile cresc cu fiecare secundă. Este ușor să pierzi lucrurile din vedere și să le lași pe ultima sută de metri, însă cu aceste 7 tratamente nu trebuie să riști

Ai fost atât de ocupată să pui la punct fiecare detaliu al nunții tale, încă este ușor să îți spui că programările tale la salon mai pot aștepta. Însă, dacă nu cumva vrei că în ziua cea mare să apari cu o nuanță de păr pe care o urăști sau cu întreg tenul iritat, ar trebuie să eviți să mergi la aceste 7 tratamente în ultimul moment.


1. O nouă culoare de păr

Când să o faci? Cu 6 luni înainte.

Dacă te bate de ceva timp gândul să îți faci o schimbare drastică la păr, atunci cel mai sigur este să mergi cu mult timp înainte de nuntă pentru a o încerca șipentru a avea timp, dacă nu îți place, să o schimbi. Dacă este vorba despre un simplu retuș, atunci cu o săptămâna înainte este de ajuns.

2. Peeling chimic

Când să o faci? Cu cel puțin 3 săptămâni înainte.

Acest tratament pentru un ten mai luminos este cu siguranță de evitat înaintea oricărui eveniment, cu atât mai mult înaintea nunții tale. Motivul principal este că îți lasă pielea roșie pentru trei zile, iar asta este ceva ce nu poți acoperi ușor cu makeup.


3. Microdermabraziune

Când să o faci? Cu cel puțin 2 săptămâni înainte.

Similară peelingului chimic, pielea poate avea reacții destul de puternice, așa că dacă nu ai mai avut acest tratament înainte încearcă să îl faci chiar cu trei săptămâni înainte de ziua nunții.

4. Microblading

Când să o faci? Cu cel puțin 3 luni înainte.

Acesta tehnică pentru sprâncene semipermenente oferă rezultate uimitoare, dar, având în vedere că rezistă aproximativ un an, cel mai bine este să cauți pe cineva care chiar se pricepe. Microblading însemnă, practic, tatuarea unor mici firișoare de păr și este normal ca pentru 48 de ore de la intervenție să apară iritații și umflături. Mai mult, efectul este mult mai dramatic la început și abia după o săptămână sprâncenele o să capete un aspect mai natural.

5. Tratament de curățare

Când să o faci? Cu cel puțin 2 săptămâni înainte.

Este normal ca după tot stresul cu pregătirile să vrei să te relaxezi cu un tratament, dar să îți faci o curățare nu este cea mai bună idee. Extracțiile îți vor irita pielea și vor lăsa anumite zone inflamate, așa că nu încerca să faci asta în apropierea evenimentului.


6. Botox

Când să o faci? Cu 5-6 săptămâni înainte.

Rezultatele acestor injecții care te pot întineri apar după aproximativ 3 săptămâni, așa că dacă dorești să faci această intervenție pentru nuntă, cel mai bine este să te gândești din timp. Dacă este primă oară când apelezi la botox, atunci se recomandă de la 6 luni până la un an înaintea acestui eveniment.

7. Dermaplaning

Când să o faci? Cu o săptămână înainte.

Persoanele care au încercat asta promit că îți va schimba viața. Folosind o lamă subțire, sunt îndepărtate celulele moarte, dar și puful de față, tenul fiind astfel exfoliat și luminos. Chiar dacă de obicei acest tratament nu are efecte puternice, cel mai bine este să îi acorzi tenului o săptămână pentru a-și reveni complet.


Citește și:
Nunta regală: ce ne-a plăcut la coafura și machiajul lui Meghan Markle

Text: Andreea Maria Teodorescu
Foto: Instagram (@sazan)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty